Citate de Hans C. Andersen

Tot ce priveşti poate deveni o poveste şi poţi face o poveste din tot ce atingi. © CCC

Nu exista pe lume o mai frumoasa imprudenta decat excesul de recunostinta.

Să mergi, să respiri, să zbori, să plutești, Să câștigi totul în timp ce dăruiești, Să cutreieri drumurile din ținuturi îndepărtate, A călători înseamnă a trăi. (Povestea vieții mele: o autobiografie) © CCC

Viaţa este ca o melodie frumoasă, numai că versurile sunt încurcate. © CCC

Viaţa fiecărui om e o poveste scrisă de degetele lui Dumnezeu. © CCC

A călători înseamnă a trăi. (Povestea vieții mele: o autobiografie) © CCC

Întreaga lume este o serie de miracole, dar suntem atât de obişnuiţi cu ele încât le considerăm lucruri obişnuite. © CCC

Cel mai plăcut şi util fruct din lume este recunoştinţa. © CCC

"Nu e suficient doar să trăieşti", spuse fluturele, "trebuie să ai soare, libertate şi o mică floare". (Poveștile complete) © CCC

Sa fim recunoscatori oamenilor care ne fac fericiti; ei sunt fermecatorii gradinari care ne fac sufletele sa infloreasca. © CCC

Viața însăși este cea mai minunată poveste. © CCC

Recunostinta este asemenea bunei-credinte a negustorilor; intretine comertul. Nu platim fiindca ar fi drept sa ne achitam datoriile, ci pentru a gasi mai usor oameni care sa ne imprumute.

Dar o sirenă nu are lacrimi şi de aceea suferă mult mai mult. (Mica sirenă) © CCC

Cu cât eşti mai recunoscător pentru tot ce este bun în viaţa ta, cu atât îţi pui mintea mai strâns în contact cu acea forţă din viaţă care poate produce mai mult bine. © CCC

Recunostinta este desigur o datorie pe care trebuie sa ti-o faci, dar nu un drept ce se poate pretinde.

Binefacerile nu sunt placute decat in masura in care te poti achita de ele.

Necesitatea de a fi recunoscatori ne cam tulbura recunostinta. Rapeste oarecum recunostintei bucuria. Suntem inclinati sa devenim susceptibili fata de cel ce ne obliga sa-i fim recunoscatori, prin faptul ca intrebuinteaza in avantajul lui starea de constrangere in care ne aflam.

Simţi deodată o imensă recunoştinţă la gândul că în această lume belicoasă, perfidă şi haotică, exista totuşi cineva în care putea să aibă încredere la fel ca-n sine însuşi. Era ca şi cum ar fi găsit un tovarăş, în teribila solitudine a unui deşert. (Agentul secret)