Ce a fost el, pentru mine, în ultima etapă a vieţii noastre? Preşedintele (Uniunii Scriitorilor). Un preşedinte bun pentru obşte şi care pentru mine n-a existat în nici un fel şi eu n-am existat pentru el. […] Cine a fost acest om extraordinar, bestial, uman, laş pînă la ultima degradare, puternic, gîlgîitor, de o vitalitate ce părea veşnică, acest bărbat pe care l-am iubit cu patimă şi cu dorinţa de a muri la despărţire, şi cu dorinţa chinuitoare de a avea un copil de la el, un bărbat pe care l-am purtat în sînge toată tinereţea mea, cînd am fost şi cînd n-am fost cu el, pe care l-am urît, pe care l-am dispreţuit, admirat…
(Însemnările mele, 1974)
Anul 1932 este anul în care, în Însemnări, apare pasiunea poetei pentru cunoscutul gazetar şi scriitor de stînga Zaharia Stancu. Tînăra de 18 ani, care colabora la revista Azi, editată de Zaharia Stancu, este prinsă în jocurile dragostei cu un bărbat mult mai experimentat, cu 12 ani mai în vîrstă, pentru care, probabil, episodul era încă o aventură. Deşi autoarea nu este naivă şi notează, pe 20 septembrie 1932: „Ce-o să se întîmple între mine şi S.? […] Prietenia noastră, ca să-i spunem aşa, nu poate duce la nimic. Nu numai atît. Presimt că ruptura o să vină curînd şi violent“, raporturile cu Stancu vor evolua furtunos, pe durata mai multor ani, într-un amestec de zbucium dramatic şi dorinţă de răzbunare.
A inteles copilaria ca locul ei e acolo unde toate-s inchinate ei; si jocurile si lacrimile si rasul. Si-a mai inteles copilaria mea c-am parasit-o demult. Dar m-am departat de ea fara sa vreau, cu lacrimi amare pentru amandoua. Caci o iubeam cand plecasem de langa ea, ma agatam de ea cu deznadejde, sa mai intarzii putin clipa cand viata va depana si pentru mine un ghem, sa ma traga cu de-a sila pe locul unde domnese viata cu ascunzisurile ei adanci, din care arunca oamenilor si bune si rele. Si clipele au trecut. De data asta, ca si in alte dati, viata si-a sapat vointa cu cruzime si fara sovairi. M-a tarat dupa ea... si copilaria a ramas pe loc, indurerata, cu lacrimi in ochi si manuta indreptata cu ura spre destin.
(Însemnările mele)
Cât mă pot descoperi eu însumi înapoi, aproape dincolo de orizontul amintirii, mă văd un copilaș stând singur într‐o poiană cu flori sălbatice, la marginea unei gârle... Stau pe un mal cu flori și mă uit în zare. Simt și acum fericirea acelei singurătăți copilărești plină de o mare, de o nespusă, de o mistică așteptare. Așteptam de atunci ceva ce aștept și acum... Mă simțeam, mă credeam predestinat... ce așteptam? Îngeri, pe Dumnezeu, pe Sfântul Petre...?
(Confesiunea unui scriitor și medic)
Noapte frumoasa, fara stele, cu luna. Imprejur alei intunecoase, umbre de copaci pe cerul mai luminos decat ei, umbre de oameni pe pamant, umbre negre miscatoare. Frunzele se zbat putin, florile de tei ploua pe oameni petale de parfum, mai speriate, mai blande, mai mirositoare, cu cat pomii se scutura mai mult.
(Însemnările mele)
Jumătate de oră de așteptare în mulțime, cât de bine răsplătește pentru ora sterilă care urmează!
© CCC
Cine a spus ca asteptarea e o tortura n-a spus decat adevarul.
Acum le ai pe toate, ai pentru o clipa trecutul. Plangi, in afara sau in tine... tot ce tine de trecut, de un lucru care nu mai este, e duios, e de plans. Parfum pe care-l iubesti caci vine de demult, caci vine dintr-un suflet pe care l-ai uitat. Teii isi scutura, printre frunze, parfumul de lacrimi si racoare, ca notele induiosatoare care se strecoara prin ferestre spre strada.
(Însemnările mele)
E prima zi de vacanță! Ce cuvinte miraculoase pentru o elevă. Cu toate astea, nu mă bucur. Aşa sunt eu; aştept, aştept cu nerăbdare un lucru şi, după ce l-am căpătat, nu mai îmi face nici o plăcere.
(Însemnările mele)
Dar oamenii sunt răi și-i săruți ca să te aperi, florile sunt bune și nu-i nevoie să le săruți.
(Însemnările mele)
Daca astepti momentul potrivit, te intrec altii care nu-l asteapta.
Aşa sunt eu; aştept, aştept cu nerăbdare un lucru şi, după ce l-am căpătat, nu mai îmi face nici o plăcere.
(Însemnările mele)
...îl iubesc pe Sorin atît de adînc, atît de cald, aş merge în foc pentru el. Pentru P. (Zaharia Stancu) nici o unghie nu mi-aş da. Dar dacă m-ar chema la el, m-aş duce. Norocul meu e că nu mă cheamă.
(Însemnările mele, 1937)
În 1936, poeta se căsătoreşte cu inginerul Sorin Ebner. Are ocazia de a ieşi în anii următori din mediul mic-burghez bucureştean, pe şantierele pe care le conduce soţul ei, la Braşov, Zărneşti, Mărgineanca, Petroşani etc., să facă cunoştinţă cu alte medii sociale.
Da, copilaria e si ea copil. Printre lacrimi, a vazut un sufletel cu bratele intinse spre ea si a zambit din nou. Pe urma si-a sters ochii si a alergat spre el. L-a cuprins in brate si a ras... un suflet mic are nevoie de lumina si lumina e in rasul copilariei. Si din nou a zburdat c-un copil, si l-a mangaiat si l-a adormit in soapte usoare si l-a desteptat cu cantece tesute pe raze de soare. Copilul s-a facut mare... urechile lui n-au mai auzit vorbe de basm si, ca-n basm, cantecele prietenului nu mai erau lumina in sufletul lui. Viata ii acoperea si sufletul si urechile ca sa-l smulga mai usor. Copilaria a plans din nou. Dar copilaria e totdeauna mica si un copil, dupa ce plange, rade iar...
(Însemnările mele)
…sufletul si ochii se uita numai in sus, unde natura e mareata si larga si zambitoare. Acolo unde nimic nu e urat, nimic meschin. In seara asta, Dumnezeu a intins cerul de noapte, atent ca sa nu faca nici o cuta, ca nici un norisor sa nu intrerupa intinderea nemarginita. Val inchis ca marea pe-nserate, ales de Creatorul pentru placerea lunii, sa se infasoare cu el cand apare oamenilor si sa para ea cu atat mai luminoasa cu cat el e mai mohorat. Un buchet de frunze inconjura armonios aureola de spuma si lumina a lunii.
(Însemnările mele)
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.