Tu singură îmi afli
Printre cuvinte drumul
Şi-mi vindeci rătăcirea
Grădinilor pustii.
Tu singură îmi aperi
Şi flacăra şi scrumul
Şi toată îndoiala
Tu singură mi-o ştii.
Tu singură, tăcere,
În care pot să caut
Şi ţărmul resemnării
Şi tainice poteci.
Tu singură mă tulburi
Asemeni unui flaut
Şi m-ai putea ucide
Simţind că poţi să pleci.
(Echilibru)
Tăcerea poate sluji în a elimina cuvinte sau în a le ține la păstrare, spre a fi folosite într-o ocazie mai bună. Așa cum un cuvânt spus acum poate evita o sută mâine sau poate duce la sporirea lor cu încă o mie.
Sa inteleg ca iarna va aduce doar putin frig in necuvintele noastre care sunt spuse mult mai apasat decat orice vorbe? Nu cred fiindca e anotimpul gerurilor extreme, cand totul e inghetat inclusiv privirile noastre. Şi atunci ne vom desparti la fel de accidental cum ne-am intalnit sau lacrimile noastre inghetate se vor sparge pe asfaltul negru al gandurilor despre o iubire trecatoare care se credea eterna in adancurile sufletelor noastre?
Nu există tăcere mai mare decât în iubirea care nu-şi poate striga neliniştea.
Poate fi ceva mai important decat iubirea? Doar aceasta poate infrunta praful desertaciunii.
Sunt o iluzie pentru care tăcerea devine izvorul fericirii, iar infernul, poarta spre paradis.
Nu există război şi pace fără tăcere.
Să fiu alături de tine înseamnă să cred în mine şi în Dumnezeul iubirii noastre, ce va deveni religia luminii divine din mine.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.