Citate cu tagul "disperare"

Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,

Înnebunitele ploi şi ploile calme,

Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei,

Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,

Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,

Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,

Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi,

Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.

Ştiu că-i urât să spui “Sunt cea mai frumoasă femeie”,

E urât şi poate nici nu e adevărat,

Dar lasă-mă atunci când plouă,

Numai atunci când plouă,

Să rostesc magica formulă “Sunt cea mai frumoasă femeie”.

Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă

Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,

Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt

Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,

Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu

Eşti departe plecat şi eu te aştept,

Şi tu ştii că te-aştept,

Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept

Şi totuşi aştept.

E-n aer miros de dragoste viu,

Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,

Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător,

Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,

Şi eu te aştept.

Doar tu ştii –

Iubesc ploile,

Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme,

Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei…

(Descântec de ploaie)

In mod absolut sigur, scriu lucruri din disperare fata de trupul meu si fata de viitorul care ma asteapta avand acest trup.

Asceza nu e numai batutul mataniilor. Si casnicia e o asceza. Studiul e o asceza. Iubirea e o asceza. Filiatia e o asceza. Boala e o asceza. Viata de om izgonit din paradiso terrestre e o asceza. De aceea, la disperarea de a fi om, exista o singura reteta: fii plin, fii viu, fii prezent (i. e., creator) si cauta Prezenta.

Vorbirea semnifica disperarea de a avea un trup viu.

Fii bun, fii tanar, fii sincer! Raul nu e decat vanitate, hai sa avem mandria bunatatii si sa nu disperam niciodata.

(Dama cu camelii)

Cel care nu a sperat niciodata nu poate cunoaste disperarea.

Viata nu mai are rost cand speranta sau increderea lipseste. Trebuie sa mergi inainte…, deoarece cand totul s-a prabusit si cand sufletul dobandeste certitudinea ca nimic nu mai foloseste la nimic, ca a ajuns la limita poate, iti spui: la ce bun ?

Natura, care a stabilit diferitele grade de putere si de slabiciune printre oameni, a egalat adesea slabiciunea cu forta, prin disperare.

Nu exista situatie oricat de disperata din care sa nu se poata iesi, sa nu existe o cale de scapare, o speranta. Si atunci cand vrei si doresti aprig sa ajungi la telul pe care-l visezi, pana si cea mai slaba si desarta speranta iti apare demna de luat in seama.

Nimeni nu dispera cat timp mai exista indoiala.