Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze de la tâmple până la glezne,
Iubiţii mei, priviţi dansul acesta nou, nou, nou,
Noaptea-şi ascunde ca pe-o patimă vântul în bezne,
Dansului meu i-e vântul ecou.
De frânghiile ploii mă caţăr, mă leg, mă apuc
Să fac legătura-ntre voi şi-ntre stele.
Ştiu, voi iubiţi părul meu grav şi năuc,
Vouă vă plac flăcările tâmplelor mele.
Priviţi până o să vi se atingă privirea de vânt
Braţele mele ca nişte fulgere vii, jucăuşe –
Ochii mei n-au cătat niciodată-n pământ,
Gleznele mele n-au purtat niciodată cătuşe!
Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze şi destrame-mă vântul,
lubiţi-mi liberul dans fluturat peste voi –
Genunchii mei n-au sărutat niciodată pământul,
Părul meu nu s-a zbătut niciodată-n noroi!
(Dans în ploaie)
Nimeni de pe acest pământ nu are dreptul să îi spună altei persoane că iubirea sa pentru altcineva nu este corectă din punct de vedere moral.
Si am adus pamantului, trist si chinuit, inima mea drept ofranda si, adesea, in noaptea fermecata, i-am jurat ca-l voi iubi cu credinta pana la moarte, fara teama, cu povara sa apasatoare de hazard, si ca nu voi dispretui nici una din tainele sale. Astfel, m-am legat de el pe viata.
Popor românesc, mari învăţături îţi dă ţie această întâmplare! Dacă fiii tăi ar fi fost uniţi totdeauna atunci şi pământul tău strămoşesc rămânea unul şi nedespărţit. Dar veacuri de dezbinare neîntreruptă te-au dus la slăbiciune, te-au dus să-ţi vezi ruşinea cu ochii!
Cine poate şti
De unde vine vara
Şi încotro se duce
Cântând
Caravana ei verde şi aurie?
Unii zic c-ar veni
Din pământ,
Că-şi trage povara,
Fierbinte şi dulce,
Din bostănărie,
Că se naşte în pepenii verzi,
În miezul lor
Strălucitor
Ca un palat
Luminat
De rubine,
Cu pereţi
De porfir şi nestemate
Şi cu pardoseala purpurie.
Tot ce se poate,
Dar mie
Mi-a spus o fetiţă cuminte
Că-şi aduce aminte
Cum vara vine din copilărie,
Şi cum,
În miros de lapte, de fân şi de fum,
Alunecă de-aici,
Trasă de fluturi, de buburuze şi de furnici,
Înspre bunici.
(Cine poate şti)
Acțiunea combinată a exploziilor de orice natură poate produce mișcări tectonice în orice parte a globului, și un cutremur dezastruos în Italia poate fi rezultatul unei explozii în Franța. Faptul că omul poate produce astfel de convulsii ale pământului nu poate fi pus la îndoială. Depinde dacă o face cu un scop bun sau rău.
Când comunicația fără fir va fi aplicată pe scară largă, pământul va fi transformat într-un creier uriaș, capabil să răspundă în oricare colț al său.
Iubitul meu, ce către zări senine
m-ai înălţat din cazna ţărnei crunte,
suflându-mi duh de viaţă peste frunte
prin lâncedele bucle în ruine;
mi-ai dat cu un sărut luciri divine
ce văd heruvii pe celesta punte.
Când n-aveam pace pe pământ niciunde,
cătând pe Domnul, te-am aflat pe tine!
Ş-aflându-te-s puternică, ferice.
Ca unul care-n câmp de asfodele
priveşte-n urmă bucuros şi zice
adio timpurilor sterpe, grele,
azi între bun şi rău stau mărturie
că doar murind şi doar iubind se-nvie.
(Sonetul 27 / Sonnet XXVII)
traducere de Paul Abucean
Domol răsună ploaia-n geamuri,
Cu-același ritm melodic și egal,
Cu miros cald și umed de pe lanuri;
Cu lungi tristeți de toamnă și caval –
O fină pânză de argint
Se țese luminoasă și lichidă
Din cerul trist și palid spre pământ,
Învăluindu-l ca-ntr-o crisalidă;
Pe flori înviorate și pe-alei
S-au risipit șirag de nestimate
Atâția stropi nepângăriți și grei,
Cu străluciri de grele diamante.
Aș vrea aceste lacrimi lucitoare,
Pășind cu glezne goale prin verdeață,
Să le culeg în poală răbdătoare
Și-n dar să ți le-aduc de dimineață.
(Ploaie)