Învață-mă cu ce să-ncep întâi
și-n care vorbe-anume tuturor
să spun ce-albastru-i ceru-n ochii tăi,
și cum, de-atâtea lumi luminători,
pe gura ta surâsu-i ca un soare;
ei poate niciodată n-or să știe
din fiecare clipă trecătoare
cum ne-am durat noi câte-o veșnicie
iubindu-ne; și nu vor ști că-n glas
îți cânt atâtea cântece când spui
cuvinte ce pe buzele oricui
niște cuvinte simple-ar fi rămas.
Învață-mă cu ce să-ncep și cum
să-i spun acestei lumi cât mi-i de dragă
că te-a născut, cu truda ei întreagă,
pe tine, bucuria mea de-acum.
Ea, poate, niciodată n-o să știe
c-a înflorit în flori și-a curs în ape,
că din pământ și sura veșnicie
să mi te-aducă, -așa cum esti, aproape;
și, fiindcă-o să murim și noi odată
gândește-te: n-ar fi păcat să moară,
cuprinsă-n noi, atâta primăvară,
și dragostea cu inima deodată?…
De-aceea, spune-mi cum să-ncep anume,
și eu voi scrie toate, fir cu fir,
ca disprețuitori de cimitir,
să ne iubim de-a pururea pe lume.
(Gândeste-te, n-ar fi păcat…)
Un aer călduț, parfumat
Sub cerul de-un pal ivoriu,
În vale pârâul umflat
aleargă sălbatec și viu.
În zori m-a trezit sărutarea
trimisă pe-o rază de soare;
Lumina-neca depărtarea –
tot răul murise-n uitare.
Veni pe aripă de vânt
O veste frumoasă din cer.
Și-acuma bătrânul pământ
Își lasă cojocul de ger.
E vestea ce-o murmură seara
zefirul. Pădurea o știe;
Sosește de-acum Primăvara,
să bucure lumea pustie.
Prin dealuri sărace, se-aude
un zvon care crește mereu.
Îl spună pârâului unde
Îl cântă tot sufletul meu.
O floare albastră și crudă
se-nalță sfioasă spre soare
și cată la loc să se-ascundă
de firea zăpezii ce moare.
Tu soare, trimite lumina
în raze bogate spre noi
și fă să răsară-n grădină
frunzișul, pe arborii goi.
(Primăvara)
Barbatul este cea mai elevata dintre creaturi. Femeia este cel mai sublim ideal.
Dumnezeu a facut pentru barbat un tron, pentru femeie un altar.
Tronul exalta, altarul sfinteste.
Barbatul este creierul, femeia este inima.
Creierul primeste lumina, inima primeste iubire. Lumina fecundeaza, iubirea reinvie.
Barbatul este puternic prin ratiune, femeia este invincibila prin lacrimi.
Ratiunea convinge, lacrimile induioseaza sufletul.
Barbatul este capabil de eroism, femeia – de orice sacrificiu.
Eroismul innobileaza, sacrificiul aduce sublimul.
Barbatul are suprematia, femeia are intuitia.
Suprematia semnifica forta, intuitia reprezinta dreptatea.
Barbatul este un geniu, femeia este un inger.
Geniul este incomensurabil, ingerul este inefabil.
Aspiratia barbatului este catre gloria suprema, aspiratia femeii este indreptata catre virtutea desavarsita.
Gloria face totul maret, virtutea face totul divin.
Barbatul este un cod, femeia este evanghelia.
Codul corijeaza, evanghelia ne face perfecti.
Barbatul gandeste, femeia intuieste.
A gandi inseamna a avea creier superior.
A intui, simtind, inseamna a avea in frunte o aureola.
Barbatul este un ocean, femeia este un lac.
Oceanul are o perla care il impodobeste, lacul, poezia care-l lumineaza.
Barbatul este un vultur care zboara, femeia – o privighetoare ce canta.
A zbura inseamna a domina spatiul, a canta inseamna a cuceri sufletul.
Barbatul este un templu, femeia este sanctuarul.
In fata templului ne descoperim, in fata sanctuarului ingenunchem.
Barbatul este plasat acolo unde se sfarseste pamantul, femeia, acolo unde incepe cerul.
(Barbatul si femeia)
I.
Toţi norii spoveditu-s-au pământului:
Locul lor un alean al meu l-a luat.
Iar când părul meu a-nceput să ducă dorul
Unei mâini fără păreri de rău,
M-am strâns într-un nod de durere.
II
Clipa e dusă pe gînduri înserând,
Fără amintiri,
Cu copacul ei mut
Către mare,
E dusă pe gânduri înserând,
Făr-o bătaie de aripi,
Cu chipul neclintit
Către mare,
Înserând,
Fără dragoste,
Cu gura neînduplecată
Către mare…
Iar eu, în liniştea ce-am prins-o în năvod.
III.
După amiaza
Si imperiala lui însingurare
Şi tandreţea vânturilor sale
Şi aura sa cutezătoare,
Nimic să nu vină, Nimic
Să nu plece,
Toate frunţile libere,
Iar ca sentiment, un cristal.
(Clima absenței)
(Traducere de Victor Ivanovici)
Pamantul e o colonie penitenciara unde trebuie sa suportam o pedeapsa pentru crimele comise intr-o existenta anterioara.
Europa de astazi este un continent in care popoarele si pamanturile nu se schimba ca rezultat al deciziei politicienilor.
(Discursul Regelui in Parlament)
La inceput, Pamantul se rotea in jurul axei sale in cinci ore. De atunci, rotatia s-a incetinit mult, franata de fortele gravitationale pe care Luna le exercita asupra lui. Aceasta va continua sa se incetineasca. Ziua de douazeci si patru de ore se va extinde pana la patruzeci si opt de ore, timp de saptamani, luni, ani… Dar cei carora nu le place sa fie deranjati in tabieturile lor pot sta linistiti. Chiar daca vor deveni centenari, vor trebui sa adauge doar cel mult vreo treizeci de secunde la ziua lor.
(Melodia secreta)
© CCC
Treci, cateodata, printr-o strada linistita, doborata de zaduful verii, ti-e gandul uscat ca pamantul pe care calci si, deodata, auzi de undeva un acord. Se canta intr-o casa. Te opresti si asculti. Sufletul ti se deschide larg, zambind fara sa vrea si primeste racoreala intamplatoare. Mergi inainte, de-acum poate sa fie cald, sa te latre cainii, sa arda pavajul, din unduioasa apa a muzicii a ramas o spuma subtire, fragila, o danteluta care-ti infasoara sufletul in parfumuri, ceva care aduce cu aerul sarat al marii, cu aerul dulce al gradinilor si cu cel iute al muntelui, cu mirosul tuturor florilor pomilor, cu mirosul primaverii. In viata, lunga sau scurta cum o fi ea, ai simtit pe rand toate acestea, fara sa stii ca le pastrezi in tine.
(Însemnările mele)
Noapte frumoasa, fara stele, cu luna. Imprejur alei intunecoase, umbre de copaci pe cerul mai luminos decat ei, umbre de oameni pe pamant, umbre negre miscatoare. Frunzele se zbat putin, florile de tei ploua pe oameni petale de parfum, mai speriate, mai blande, mai mirositoare, cu cat pomii se scutura mai mult.
(Însemnările mele)