Una dintre cheile evidente și secrete ale acestei lumi în care trăim este că își petrece timpul într-un prezent etern care dispare mereu. Între un viitor care încă nu există și un trecut care deja nu mai există se strecoară o abstracţiune pură, un fel de vis imposibil. Este această absență plină de suspans pe care o numim prezent. Nimeni nu a trăit vreodată altundeva decât pe această graniță oscilantă dintre trecut și viitor.
(Într-o zi voi pleca fără să fi spus totul)
© CCC
Îmi amintesc ce spunea Sfântul Augustin: „Ce este timpul? Dacă nu mă întreabă nimeni, știu ce este. Dacă sunt întrebat, nu știu ce să răspund.”
(Borges despre Borges. Convorbiri cu Borges la 80 de ani)
© CCC
Orbii nu au noţiunea timpului şi nici lucrurile timpului nu le văd.
(Aşteptîndu-l pe Godot)
Sunt prea multe cărți pe care nu le-am citit, prea multe locuri pe care nu le-am văzut, prea multe amintiri pe care nu le-am păstrat suficient de mult timp.
© CCC
Când tu îmi ești preaiubitul, iubirea mea este mereu fierbinte, inima mea, mereu dulce, viața, mereu tânără, timpul, mereu sărbătoare.
Atâtea vorbe fără rost
Spun eu mereu, Iisuse,
Tu, oare câte-asculți cu drag
Din toate cele spuse?
Atâtea fapte fără rost
Fac vrute și nevrute,
Dar câte Ție-Ți folosesc
Și câte-Ți sunt plăcute?
Câți pași alerg, cât timp îmi pierd,
Din zilele-mi senine,
Cu ce folos, cu ce folos,
Iisuse pentru Tine?
Iisus iubit, te rog să-mi dai
O inimă-nțeleaptă
Să-Ți folosesc cu orice grai,
Cu orice gând și faptă.
Câți pași alerg, cât timp lucrez,
Din zilele-mi senine,
Să-i fac așa, să poți avea,
Iisus, folos de mine.