Citate de Alexandre Dumas-tatal

Daca stai sa judeci cu luare-aminte faptele noastre, gasesti intotdeauna in ele felurite neajunsuri, si aceasta pentru ca natura, felurita si ea, il lumineaza pe unul intr-o privinta si pe altul in alta; de aceea, se intampla ca, stiind un ins un lucru pe care celalalt nu-l stie si necunoscand ce anume are de gand celalalt, fiecare isi da seama cu usurinta de greseala semenului sau, dar nu de a sa, si tuturor ni se pare ca suntem foarte intelepti, si poate mai mult tocmai in acele lucruri in care ne vadim mai nebuni.

Nu spune nimic bun despre tine, caci nimeni nu te va crede. Nu spune nimic rau despre tine, caci toti te vor crede.

Intr-o zi cand lumea noastra va mai fi trait o mie de ani, cand oamenii vor deveni stapani ai tuturor fortelor dis­tructive ale naturii ca sa le faca sa slujeasca bunului trai al omenirii, intr-o zi cand omul va cunoaste tainele mortii, moartea va deveni la fel de blanda, la fel de voluptoasa ca si somnul gustat in bratele iubitei.

Intr-o inima plina de cea mai adanca deznadejde nu mai incap alte emotii.

Ura e oarba, mania scoate din minti, iar cel ce isi toarna razbunare risca sa bea o bautura amara.

Cand fiecare privim lucrurile sub alte aspecte si cu alti ochi, nu putem sa le gasim toti la fel.

Firea omului este astfel alcatuita, incat ii vine greu sa judece problemele lui proprii dupa o regula generala, si mereu ii place sa faca exceptii in favoarea lui.

E ciudat! Omul se revolta impotriva raului pe care il primeste dinafara, de la altii, si pe care nu-l poate inlatura; dar nu se lupta impotriva raului care zace intr-insul, cu toate ca este in putinta sa de a o face.

Judecam actiunile omenesti dupa placerea sau mahnirea pe care ne-o provoaca.

In lumea asta, fiecare isi are punctul lui de vedere care-l impiedica sa vada punctele de vedere ale celorlalti.

Ceea ce e socotit de unii gresit poate fi vazut de altii ca o virtute.

Oamenii cu adevarat viteji simt la apropierea primejdiei, pe care o ghicesc, o exaltare care le ascute in chip desavarsit simturile si mintea.

Suntem expusi sa ne inselam in tot ce ne priveste.

Nu-i aprobam pe altii decat pe temeiul asemanarilor pe care ne dam seama ca le au cu noi insine. Si se pare ca a pretui pe cineva inseamna a-l egala cu tine.

Fiecare este ispitit sa se lase induiosat de sine si sa se zugraveasca asa cum ar vrea sa fie.

Devotamentul. Asa e numita in cuvinte omenesti ambitia care spera.

Virtutile exagerate devin aproape vicii. Sentimentele cele mai vrednice, daca le exagerezi, ajung sa fie blamate.

E inutil, si chiar contradictoriu, sa pretinzi ca-ti poti judeca nepartinitor contemporanii.

In ochii omului, propriile sale actiuni - trecute, prezente si viitoare - ii apar in intregime colorate in culorile necesitatii.

Nu intelegem felul de a fi al nimanui, altfel decat prin felul nostru de a fi.