1992 nu este un an de care mi-aș aminti cu aceeași plăcere. În cuvintele unuia dintre cei mai prietenoși corespondenți ai mei, acesta s-a dovedit a fi un annus horribilis.
În 1992, regina a trebuit să se confrunte cu o serie de drame personale. În martie, fiul său Andrew și-a anunțat divorțul de Sarah Fergurson. În aprilie, fiica sa Anne a divorțat și de Mark Phillips. În decembrie, Prințul Charles s-a despărțit de Lady Diana Spencer. În plus, Castelul Windsor, atât de drag inimii ei, a suferit un incendiu în noiembrie. Problema finanțării reparațiilor a atras critici din partea britanicilor care nu au vrut să plătească pentru restaurare. Pe 24 noiembrie, Elisabeta și-a sărbătorit totuși cei 40 de ani de domnie în cadrul unui dineu oficial unde a ținut acest discurs care va rămâne în istoria domniei sale.
© CCC
Amintirea este o creatie continua.
Nu e semn bun pentru nici o activitate daca la inceput exista dorinta arzatoare de a reusi - emulatie, mandrie, ambitie etc. Trebuie sa incepi prin a iubi tehnica fiecarei activitati pentru ea insasi, asa cum iubesti viata pentru viata. Numai aceasta e adevarata vocatie si marturie a unei reusite serioase. Trebuie, asadar, sa iubesti o activitate ca si cum n-ar mai fi nici o alta pe lume, pentru ea insasi.
Mi-aşa de bine,
Mi-aşa de bine-atunci să-mi amintesc
Lacul verde şi foşnetul plopului,
Că undeva trăiesc ai mei, tata şi mama.
(Spovedania unui huligan)
Oamenii se bucura ori de cate ori isi amintesc de un rau trecut, si de aceea, ei se bucura sa povesteasca primejdiile de care au scapat.
Sa traiesti cu amintirile este o treaba buna pentru batranete, in amurgul vietii, cand ai ispravit ce ai avut de facut. Dar sa incepi cu asta din tinerete, inseamna ca mori cu zile.
Stii sa folosesti strategia amoroasa doar cand nu esti indragostit.
Amintirea e singurul rai de unde nu putem fi izgoniti.
Sa te feresti de cel care nu se manie niciodata; pentru ca numai acela care-si pierde controlul uneori, este sincer.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.