Citate despre Amintire

Tu tot mai trăieşti, bătrână mamă? Ţie cu supunere mă-nchin! Mica-ţi casă, seara de aramă, Lumineze-o paşnic şi senin.   Mi se scrie că eşti tulburată, Că ţi-i dor de mine ne-ncetat, Că ades baţi drumul, supărată, În paltonul vechi şi demodat.   În albastre seri ţi se năzare - Gând pustiu, ce lacrimei dă val - Că la crîşmă, într-o-ncăierare, Mi s-a-nfipt în inimă-un pumnal.   Mamă, nu-i nimic! Delirul fură Gândul tău, ducându-l spre prăpăd; Nu-s beţiv chiar în aşa măsură, Ca pierind, să nu te mai revăd.   Ca-n trecut mi-i inima duioasă, Am un vis, un vis pe care-l storc: Să mă smulg din dorul ce m-apasă Şi la noi acasă să mă-ntorc.   Eu voi reveni pe când răsfaţă, Pomii-n floare, satul meu tăcut. Dar să nu mă scoli de dimineaţă, Cum opt ani în urmă ai făcut.   Nu trezi deşertăciunea crudă, Nici regretul că mă risipesc. Prea devreme, pierdere şi trudă, Mi-a fost dat trăind să pătimesc.   Să mă rog tu nu-mi mai da poveţe! Nu-i nevoie! Duse-s câte-au fost. Numai tu-mi eşti reazem la tristeţe, Numai tu dai vieţii mele rost.   Fie-ţi deci neliniştea uitată, Nu-mi mai duce dorul ne-ncetat, Nu mai bate drumul, supărată, În paltonul vechi şi demodat. (Scrisoare mamei) (Traducere George Lesnea)

Într-o după-amiază, cînd era acolo, am ars covorul din living pînă la urzeală punînd pe el o cafetieră încinsă. Mi-era indiferent. Ba chiar, cînd vedeam urma asta, eram fericită amintindu-mi acea după-amiază cu el. (Pasiune simplă)

Aş vrea să fiu pînză galbenă la corabia Care pluteşte spre ţărmuri noi... (Spovedania unui huligan)

Pe mesteacăn, iată,

Sub fereastra mea

Cade argintată,

Mantie de nea.

 

De pe ramuri grele

Cu omăt pufos,

Tivuri cu dantele

Ciucuri albi au scos.

 

Blând pe promoroacă

Tihna stele-a nins,

Şi-n mesteacăn joacă

Aurul aprins.

 

Zările coboară,

Împrejur cuminţi

Şi pe ramuri iară,

Risipesc arginţi.

(Mesteacănul)

Amintirile sunt icoanele timpului pierdut.

Vine si clipa in care nu mai putem suporta povara amintirilor care ne apasa. Ele revin una cate una la suprafata si ne strivesc sub regrete si, adeseori, sub remuscari.

Şi eu n-am cunoscut toate vocile Lor, şi n-am cunoscut toate femeile, toţi bărbaţii care slujeau în înalta casă de lemn; însă mult timp îmi voi duce amintirea unor feţe tăcute, de culoarea papaiei şi-a plictiselii, ce se opreau în dosul scaunelor noastre ca aştri morţi.

Primele noastre impresii sunt singurele care nu se sterg. Restul nu-i decat o repetitie, un rezultat al obisnuintei.

Am învăţat să iau totul de la început. Primul cuvînt a fost amintire.

Amintirile, copii bastarzi ai clipelor moarte. Ratacesc in gol si bat noaptea la fereastra noastra. Asa mor visele pe rand…Si noi zambim si ne uitam departe…Si nu stie nimeni ca venim de la ingropaciune.

O ușă, odată deschisă, poate fi trecută în orice direcție. © CCC

Nimic nu este mai viu decât amintirea.

Acele acestui ceasornic îmi peticesc amintirile.

Ai grijă de toate amintirile tale. Căci nu le mai poți retrăi. © CCC

Amintirea e singurul rai de unde nu putem fi izgoniti.

Iubesc ținutul acela, Iubesc mult de tot patria aceea, Deşi stăruie în ea rugina sălcie a tristeții. (Spovedania unui huligan)

Cînd zarva zilei se preface-n şoapte, Şi-n pieţele, de linişte-acum pline, Şi-aşterne umbra străvezia noapte, Iar somnul cu răsplata trudei vine,   Atunci începe truda mea şi chinul, Şi ceasurile picură-n tăcere: În nemişcarea nopţii simt veninul Mustrărilor arzînd pîn’ la durere.   În cugetul meu trist, noian de vise, Sfîşietoare gînduri s-au ivit. Iar amintirea iese din abise Rostogolindu-şi ghemul nesfîrşit.   Şi recitindu-mi viaţa mea în silă Blestem şi mă cutremur, plîng amar, Dar rîndurile triste de pe filă Răsar prin pînza lacrimilor iar. (Amintire, 1828)

Amintirea este frunza care revine din caderea toamnei la stadiul de mugure al primaverii, eternalizand clipa marii noastre iubiri.

Sa trecem deci caci toate-s trecatoare, Ma voi intoarce-adeseori in gand. O, amintirea-i corn de vanatoare Al carui sunet moare-n vant. (Corn de vanatoare)