Citate despre Dispret

Ca sa poti dispretui, ar trebui sa fii infailibil. Altfel, trisezi.

Cea mai nobila preocupare a omului este…omul.

Va veni, va veni cu siguranta vremea aceea a desavarsirii, cand omul, cu cat va fi mai incredintat in mintea lui de apropierea unui viitor mai bun, cu atat mai putin va avea nevoie sa-si caute in acest viitor motivele actiunilor sale; atunci el va faptui binele pentru bine, si nu pentru ca nu stiu ce arbitrare rasplati sunt stabilite, care si-au avut alta data rostul unic sa-i fixeze si sa-i intareasca privirea sovaitoare spre a putea descoperi rasplatile intrinseci, mai bune, ale binelui.

Numai cei care merita dispretul se tem de el.

Un singur lucru m-ar jena: propriul meu dispret.

A fi dispretuit de cei cu care traiesti e un lucru pe care putini au putut si vor putea sa-l indure. In faptul acesta este poate cea mai puternica frana pe care natura a pus-o nedreptatilor omenesti. Astfel, orice om cu judecata va sfarsi prin a recunoaste ca este, evident, in propriul sau interes sa fie om cumsecade.

Dezacordul, care ia nastere numai din faptul ca fiecare considera adevarul dintr-un unghi diferit, este acord asupra esentialului.

Elogiul unui artist este făcut cu adevărat atunci când se vorbește destul despre opera sa, încât să nu mai fie nevoie să i se laude persoana. (Emilia Galotti, 1772)

Leului ii e rusine sa vaneze alaturi cu vulpea.

Minunea cea mai mare, mai inalta, e ca adevaratele minuni pot fi zilnice si generale. Fara aceasta minune-n toate, numai anevoie vreun ganditor numeste o minune ce doar copiilor li se nazare.

Oamenii sunt facuti in asa fel, incat pana si talharilor celor mai lipsiti de constiinta nu le place sa fie tintuiti la stalpul infamiei.

Nu poate fi mare ce nu e adevarat.

Pana la urma ii dispretuim intotdeauna pe cei care sunt prea usor de parerea noastra.

Oamenii care pot dispretui pe semenii lor nu se vor ridica niciodata la adevarata noblete, fiindca, la randul lor, vor fi si ei dispretuiti de altii.

Bogatia de experienta straina, agonisita din carti, se cheama eruditie. Experienta proprie este intelepciune.

Ce ridicol este sa atribui adancimea unei rani nu taisului, ci stralucirii spadei. La fel deci, ce ridicol este ca superioritatea pe care adevarul i-o da unui adversar asu­pra noastra s-o atribuim stilului sclipitor al acestuia. Nu cunosc nici un stil sclipitor care sa nu-si imprumute stralucirea mai mult sau mai putin de la adevar. Numai ade­varul da veritabila stralucire.

Orice nimic prea mult dispretuit amarnic se razbuna.

Marele secret de a desavarsi sufletul omului prin exercitiu consta exclusiv in a primi cunostintele printr-un efort continuu, prin proprie reflectare asupra adevarului. Imboldurile, in acest sens, sunt ambitia si curiozitatea, iar rasplata este satisfactia de a descoperi adevarul… Din fire, noi suntem mult mai curiosi sa stim CUM decat DE CE exista si se intampla toate.

Nu-i dispretuim pe toti aceia care au vicii, dar ii dispretuim pe cei lipsiti de orice virtute.

Admiratia e un sentiment rece, care prin caracterul ei de uimire inerta, exclude orice pasiune mai calda.