Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Alte evenimente
23 martie

1950: Intrarea în vigoare a Organizatiei Meteorologice Mondiale (OMM)

Ziua Internaţională a meteorologiei aniverseaza intrarea în vigoare, pe 23 martie 1950, a Convenţiei care a instituit Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), sub tema “Vremea, clima, apa şi dezvoltarea durabilă”. Crearea OMM a contribuit la progresul rapid al ştiinţelor meteo-climatice, a tehnologiilor conexe si la cooperarea internaţională.

752: Ștefan al II-lea devine papă. A murit trei zile mai târziu, înainte să fie consacrat și nu se află pe lista oficială de papi a Vaticanului

1782: Publicarea cartii Legaturile primejdioase

Ediţia princeps a cărţii lui Pierre Choderlos de Laclos, Les Liaisons Dangereuses (Legaturile primejdioase), tiparita in două mii de exemplare, a fost vândută într-o lună.

Cartea este un celebru roman epistolar şi narează aventurile libertine si manevrele perverse a doi membri ai nobilimii franceze din secolul al XVIII-lea, Marchiza de Marteuill si Vicontele de Valmont, in epoca decadenta din Franta prerevolutionara.

Considerat o capodoperă a literaturii clasice franceze, a devenit, cu timpul, unul dintre cele mai controversate romane ale tuturor timpurilor.

1821: Revoluția de la 1821: Se ajunge la un acord cu boierii rămași în București (jurămîntul reciproc de credință). În virtutea acestuia, Tudor Vladimirescu recunoaște vremelnica stăpânire a țării, alcatuită din boierii patrioți acceptând să conducă țara împreună cu ei. Boierii declară că pornirea slugerului Tudor nu este rea. Are loc legitimarea acțiunilor lui Tudor de către clasa politică

1821: Descoperirea bauxitei

Bauxita a fost descoperită de chimistul Pierre Berthier în 1821, în apropierea satului Baux-de-Provence (lângă Marsilia, în Franţa). Berthier a descoperit bauxita cautand minereu de fier pentru industriasii din Lyon si a denumit-o pământ de alumină din Baux. Numele a fost schimbat în bauxită în 1861. Roca sedimentara, principala sursă de aluminiu, va fi utilizata la fabricarea de bujii şi la căptuşirea cuptoarelor.

1840: Prima fotografie a Lunii

Prima realizare a astrofotografiei este atribuita lui John William Draper pentru un daghereotip al Lunii, pe 23 martie 1840

Daghereotipia este un vechi procedeu fotografic, care fixa imaginile cu ajutorul unei camere obscure pe o placă de cupru argintată, sensibilizată cu vapori de iod și de brom. Spre deosebire de fotografiile moderne, acestea nu au nici un negativ, fiind o imagine expusă direct pe o suprafaţă de argint lustruită ca o oglindă.

1847: Un incendiu uriaș distruge 20% din orașul București

1861: Primul tramvai londonez

George Francis, proprietar de cale ferată, obţine dreptul de a realiza o modalitate de a introduce circulatia cu tramvaiul in Londra. Aceasta modalitate consta in tractiunea unui vehicul de doi cai, vehicul care conţinea până la 40 de pasageri. Ranile provocate cailor din cauza şinelor, prejudiciile cauzate vagoanelor şi altor vehicule şi zgomotul suparator, au făcut ca proprietarul sa fie obligat să-şi întrerupă serviciul.

1898: Se adoptă Legea învățământului secundar și superior, elaborată de Spiru Haret și C. Dimitrescu-Iași, care instituie învățământul secundar de opt clase, în două cicluri (inferior și superior) și în secții (modernă, reală și clasică), gimnazii și școli normale și organizează mai temeinic învățământul superior

1917: Proclamația regelui Ferdinand I, prin care se promite pământ și vot universal

1919: Benito Mussolini fondează, la Milano, „Fasci di Combattimento” (partidul fascist italian)

Benito Mussolini, supranumil Il Duce (Ghidul), a fondat în 1919 “Faisci italiani di combattimento”, pentru a combate socialismul. Industriasii, îngrijorati de miscarile greviste, finanteaza proiectul lui Mussolini. Grup paramilitar, compus în principal din veterani ai Primului Război Mondial, acesta intenţiona să grupeze pe toti cei  nemulţumiţi de prestatia regimului liberal si parlamentar italian. Aceasta grupare va numara 17.000 de membri la sfârşitul anului şi 700 000 când Mussolini a preluat puterea în 1922.

1921: Crearea Reichswehr-ului, armata Republicii de la Weimar.

1933: Reichstagul adoptă o lege prin care se acorda guvernului lui Hitler împuterniciri speciale

Legea de imputernicire, adoptata în această zi, i-a acordat lui Adolf Hitler dreptul legal de a se pronunţa prin decret, adică să promulge legi fără a le supune aprobarii parlamentului.

1939: Semnarea Acordului economic româno-german, Tratatul asupra promovării raporturilor economice dintre Regatul României și Reichul German, care deschidea calea subordonării economiei românești intereselor politicii hitleriste

1945: Legiferarea reformei agrare. Au fost expropriate proprietățile mai mari de 50 ha, fiind împroprietărite peste 900.000 de familii de țărani

1956: Pakistanul devine prima republică islamică din lume. Ziua națională.

1968: În încercarea de a calma neliniștile statelor membre ale Tratatului de la Varșovia, Alexander Dubček, la întâlnirea de la Dresda, a dat asigurări secretarului general al PCUS, Leonid Brejnev, președintelui Consiliului de Miniștri al URSS, Alexei Kosîghin, altor lideri ai țărilor membre, că mișcarea Primăvara de la Praga nu va modifica poziția Cehoslovaciei în blocul estic.

1973: Gordon Liddy este declarat vinovat in Afacerea Watergate

Gordon Liddy, considerat creierul afacerii Watergate, a fost condamnat la o pedeapsa cuprinsa intre 6 ani şi 6 luni – 20 de ani de închisoare. Durata exactă a pedepsei va fi stabilita, aşa cum se obişnuieşte în Statele Unite, cand condamnatul va începe executarea pedepsei. Liddy a fost condamnat, împreună cu alti şase inculpaţi de implicare în instalarea de dispozitive pentru interceptari telefonice, la sediul Partidului Democrat, situat în Hotelul Watergate din Washington. El trebuia să plătească, de asemenea, o amendă de 40.000 de dolari.

1973: Cargoul de 20 000 de tone, Anita, a disparut in Triunghiul Bermudelor

 

1983: Propunerea președintelui american Ronald Reagan de a realiza un sistem de apărare antirachetă cu bază în spațiu, cu ajutorul unor noi tehnologii, Initiațiva de Apărare Strategică, supranumită și Războiul Stelelor. Acest proiect va fi abandonat in 1993, la un an de la alegera lui Bill Clinton ca presedinte al S.U.A.

1998: Pelicula „Titanic” a adunat nu mai puțin de 11 trofee Oscar, egalând filmul „Ben-Hur”, care stabilise recordul pentru cele mai multe premii câștigate

1999: Javier Solana, secretar general al NATO, dă ordinul de lansare a operațiunilor aeriene în Republica Federală a Iugoslaviei. Președintele american Bill Clinton a declarat: superputerea mondială trebuie să se îndrepte împotriva purificărilor etnice

2001: Pictorului Ion Irimescu i-a fost decernat Premiul pentru Excelență în Cultura Română

2001: Stația orbitală MIR, cântărind 140 de tone, s-a dezintegrat în atmosferă, deasupra Pacificului de sud, încheind cei 15 ani de orbitare în jurul Pământului

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.