Citate de Anatole France

Ceea ce este de admirat nu-i ca bolta cereasca este atat de vasta, ci faptul ca omul a putut s-o masoare.

Nu se iubesc cu adevarat decat aceia care nu se cunosc inca.

Ideea…dintr-o idee poti sa fii fericit ori sa suferi cumplit; sa mori ori sa traiesti.

De obicei, catalogam ca primejdiosi pe cei care au spiritul altfel turnat decat al nostru si ca imorali pe cei care n-au morala noastra. Categorisim apoi ca sceptici pe cei care nu impartasesc propriile noastre iluzii, fara sa ne intrebam macar daca nu cumva au altceva in locul lor.

Nu iubim cu adevarat decat atunci cand iubim fara motive.

Acolo unde cugetul e neinfricat si omul tine capul sus; acolo unde cunoasterea e libera; acolo unde lumea n-a fost impartita de inguste ziduri domestice; acolo unde cuvintele tasnesc din adancurile adevarului; acolo unde efortul neobosit isi intinde bratele catre desavarsire; acolo unde suvoiul limpede al ratiunii nu s-a pierdut in mohoratul desert al obisnuintei moarte; acolo unde cugetul e calauzit de Tine spre o gandire si o actiune din ce in ce mai largi; In acel paradis al libertatii, ingaduie, Parinte, sa se trezeasca patria mea.

Hazardul descreste, pe masura ce creste cunoasterea.

Numai dorinta da nastere suferintei... a dori inseamna a suferi.

Unde ne e bine, acolo e patria. (Plutos) © CCC

Stim ca viata e scurta si ca s-o prelungim punem intr-insa amintirea vremurilor care nu mai sunt. Am pierdut nadejdea in nemurirea fiintei omenesti si, ca sa ne consolam de credinta asta moarta, n-avem decat visul unei alte imortalitati, insesizabila, difuza, neputand fi gustata decat cu anticipatie, si care, de altfel, nu e ingaduita decat la foarte putini dintre noi: imortalitatea sufletelor in memoria oamenilor.

E penibil - cand nu esti un mare intelept - sa vezi ca viata continua si dupa tine si sa te simti tarat la fund de vesnica scurgere a lucrurilor. Greu ne resemnam sa nu fim sfarsitul definitiv al lucrurilor si ratiunea suprema a universului.

Crezand in trandafiri, ii faci sa infloreasca. (traducere CCC - Copyright ©2016)

Nu poti sa dispretuiesti stiinta fara sa dispretuiesti ra­tiunea; nu poti dispretui ratiunea fara a dispretui pe om.

Infinit mai puternice decat ratiunea si stiinta sunt ignoranta si nebunia.

Cand se spune ca viata e buna si cand se spune ca este rea, spunem lucruri fara nici o noima. De fapt, trebuie sa spunem ca e si buna si rea in acelasi timp, fiindca numai prin ea putem sa ne dam seama de ce este bunul si ce este raul. Adevarul adevarat este ca viata este delicioasa, oribila, incantatoare, abjecta si dulce, si amara, si ca ea e totul pe pamant.

Singurele opere durabile sunt operele de circumstanta. Si la drept vorbind, nici nu exista altceva decat opere de circumstanta, fiindca toate depind de locul si de modul in care au fost create. E cu neputinta sa le intelegem si sa le iubim cu dragoste inteligenta daca nu cunoastem timpul, locul si circumstantele originii lor.

Lucrurile absurde sunt singurele agreabile, singurele frumoase, singurele care dau har vietii si ne impiedica sa murim de plictiseala.

Legea e moarta cand triumfa sceleratii.

In arta, ca si in iubire, instinctul ajunge, iar stiinta nu raspandeste in preajma ei decat o lumina inoportuna. Desi frumusetea se releva din geometrie, numai sentimentul singur e in stare sa-i surprinda formele delicate.

Cu cat ma gandesc mai mult la viata omeneasca cu atat sunt mai convins ca trebuie sa-i dam Mila si Ironia ca martori  si ca judecatori, asa precum egiptenii chemau asupra mortilor lor pe zeita Isis si pe Mephtis. Ironia si Mila sunt doua sfetnice minunate; una zambind, ne face viata amabila; cealalta, care plange, ne-o face sacra. Ironia pe care o invoc eu nu este cruda. Ea nu-si bate joc nici de iubire, nici de frumusete. E blanda si binevoitoare. Rasul ei potoleste mania si tot ea ne invata sa glumim pe seama railor si a prostilor, pe care, fara ea, am putea avea slabiciunea sa-i uram.