Citate de George Toparceanu

Precum aduce-n sârg cu sine Spre ţara de-unde-a fost gonit Un rege-n furie-oştiri străine, Aşa vedeam un vânt grăbit Cu norii după el cum vine.   Urlând le cârmuia cărarea Purtându-i în năvală orbi, Părea că varsă-ndepărtarea Şi mii de lupi şi mii de corbi De-a valma să-nspăimânte zarea.   Silit-au codri mari să mugă Şi-n turn, de unde-i supăra Al clopotelor cânt de rugă, Trăsniră, şi-un potop era Urgia ce-au făcut-o-n fugă.   Cu ei o noapte-nfricoşată Ca iadul peste văi trecu: Dar însăşi parcă-nspăimântată De-atâta spaimă ce făcu, De-abia veni, pierind deodată.   S-a dus cum a venit. Departe Spre-adâncul orizont s-a dus Şi spaime-acum pe-acolo-mparte. Şi iar s-a luminat pe sus Şi râde soarele lui marte! (Furtuna primăverii)

La toamna, imi voi aduna toate durerile și le voi îngropa în gradina mea. Când aprilie va înflori din nou, iar pământul și primăvara isi vor celebra cununia, gradina mea va fi plină de flori minunate și rare. (Nisipul si spuma) © CCC  Published on: Oct 12, 2012

Primavara este anotimpul pentru planuri si proiecte. (Anna Karenina) © CCC

Fluturi pe ziduri, Rituri sau riduri, Îngeri pe gânduri, Scorburi sau scânduri, Muguri pe ramuri, Hațuri sau hamuri, Semn pe iubire, Mir sau uimire, Cercuri pe ape, Stele sau sape, Pâine pe masă, Carte sau casă, Care pe care, Miere sau sare, Umbre pe gheaţă, Clipe sau viaţă, Rouă pe buze, Spuze sau scuze, Nufăr pe umăr, Nume sau număr, Viţă sau vină, Iarbă divină. (Cap de primăvară)

Mult onorate doamne, Distins auditor! La festival când vine, tot omul e dator S-asculte, înainte de partea amuzantă, O conferință lungă și foarte importantă. Conform acestei date sinistre, așadar, Avem între culise un conferențiar, Un om cu greutate, un personagiu mare... Să nu luați aceasta drept o amenințare! Dar ca să nu planeze asupra noastră vina C-am neglijat programul, — persoana cu pricina E gata să vă țină, un ceas și jumătate, O conferință gravă de specialitate. Cum, nu vă pare bine? De ce v-ați întristat? Mai așteptați o clipă, că doar n-am terminat. Pe de-altă parte, însă, găsind că-i anormal Să vă chemăm la teatru... ca s-adormiți în stal; Că somnul, în aceste condiții verticale Ș-atât de izolate, nu face cinci parale; Că nimene nu poate pretinde nimănui Să-nghită festivalul cu conferința lui, — Din spirit caritabil și din filantropie, Știind mai dinainte ce toată lumea știe, Cu voia dumneavoastră ne-abatem de la modă Și-n loc de conferință, veți asculta o odă. Prea onorate doamne, Distins auditor! Subiectul odei mele e-atât de-ngrozitor Că biata-mi Muză, albă de spaimă și uimire, Când i-am cerut concursul, în loc să mă inspire, S-a dat pe lângă ușă, a pretextat ceva Și-a dispărut... adio! M-a părăsit așa, Cu călimara plină de noapte și de proză. E vorba de bacterii și de tuberculoză, E vorba de bacilul lui Koch... Precum vedeți, Un subiect anume făcut pentru poeți! O, nu vă fie teamă... și dracul este negru Când stă să-l zugrăvească un iconar integru, Dar... ici un pic de galben și dincolo puțin Albastru... și pe gură o dungă de carmin, — Cu toate c-adineaori părea insuportabil, Din drac urât și negru devine acceptabil. (Dar nu fac oare zilnic cucoanele — și ele — Cam tot același lucru pe propria lor piele? Ba fac așa chiar domnii — de genul femeiesc...) Bacilul despre care aș vrea să vă vorbesc Se află-aici în sală... știu bine că m-ascultă, Dar nu vrea să-și trădeze prezența lui ocultă. Intrarea n-a plătit-o fiindcă-i mititel, Dar unde-i lume multă acolo e și el! Incognito ca regii și nepoftit pătrunde În orice fel de casă; îl întâlnești oriunde: În berării, pe stradă, la cinematograf; Îi place să se joace cu alți bacili în praf; Se duce la plimbare cu trenul, cu tramvaiul, Și peste tot se ține de bietul om ca scaiul, În fabrică, la școală sau pe trotuar hai-hui, — Dar peste tot își vede de-afacerile lui! Își dă ades pe credit persoana lui culantă Cu o scadență lungă, când nu e... galopantă, Regia de tutunuri îi face mult rabat; La băuturi spirtoase e cointeresat; Din orice-abuz profită... La pândă, invizibil, În lupta mare-a vieții e mic, dar e teribil — Și chiar atunci când pare că doarme, e deștept, La primării el este, "consilier de drept" Și, tare-n atmosfera comunelor urbane, E cel mai mare dușman al speciei umane... Prea onorate doamne! Când țin acest discurs, Dac-ați vedea că intră în sală-aici un urs, N-ați năvăli afară prin uși și prin ferestre Utilizând cu toții resursele pedestre? De ce? Fiindcă-i mare și foarte fioros... Bacilul lui Koch însă e mai primejdios! Dar fi'ndcă nu se vede și fi'ndcă e prea mic, Nu sperie pe nimeni... Să judecăm un pic. De-ar fi cât Himalaia ori numai cât aluna, Când știi că te omoară, mic-mare nu-i totuna? Să-mi spuneți dumneavostră: ce importanță are Când un tâlhar te-mpușcă, dacă e mic sau mare? O fi el mic, bacilul... da-i rău! Pe lângă el, O biată matahală de urs e ca un miel. Câți oameni mor, de pildă, în fiecare țară Mâncați de urși? Trei-patru... Pe când această fiară, Acest vrăjmaș de moarte al genului uman Atacă și distruge pe fiecare an Nu zece, nu o sută... ci mii și mii de vieți, Ci zeci de mii și sute de mii de tinereți" Că judecându-l după isprăvile lui crunte Și după lăcomie, apare cât un munte! Un monstru, un balaur încolăcit în spațiu Ce-nghite fără milă, înghite cu nesațiu Și tot nu-i mai ajunge, tot nu mai e sătul... * Cu voia dumneavoastră, l-am insultat destul. Ar fi acum momentul să-l punem sub o lupă Să știm: ce formă are și cu ce se ocupă? După savanți și medici ca doctorul Argon, Bacilul se prezintă sub formă de baston... Dar bolnavii, săracii, spun doctorului Ciucă, Că lor li se prezintă sub formă de măciucă! Ce-i el de fapt? Un zero, un fel de vârcolac Nici cât un ou de muscă, nici cât un vârf de ac, — Ceva așa, cilindric... Regret că nu găsesc O cretă și-o tabelă ca să vi-l zugrăvesc. — S-a zis că face parte din regnul vegetal, Dar eu nu cred... fiindcă nu-mi pare natural Să fie din aceeași familie cu floarea, Să fie văr cu macul și rudă cu cicoarea, Cu gingașa mimoză, cu palidul narcis... Ar însemna că-și face familia de râs! Nu, nu prea are alură de plantă — dimpotrivă: Ați întâlnit vreodată o plantă agresivă? Văzut-ați dumneavoastră o floare sau un pom Să sară din grădină și să se dea la om? Ori ați putea concepe vreun fel de ciupercuță Ce stă să se răpeadă, când nimeni n-o asmuță?... Dar, în sfârșit, s-admitem că scârba asta mică Ar moșteni-n caracter ceva de la urzică, — Nu prea importă regnul din care face parte Cât mai cu seamă felul cum știe să se poarte. Distruge-n organisme țesuturile vii; Se instalează în trupuri firave de copii; Îl poartă-n nas și-n gură aproape-orice persoană. Dar el preferă pieptul de fată diafană (Deși nu-i prea rezistă nici cei mai mari atleți). Și — curios! — el are de mult pentru poeți Un fel de slăbiciune... s-ar zice că anume Îi place să distrugă ce-i mai de preț pe lume!... De obicei, trăiește la umbră. Scos la soare, Devine melancolic și, câteodată, moare. Dar nu întotdeauna. Uscat ca o mumie, Ades, de supărare, el cade-n letargie, Devine colb, se-nalță pe-un strat de aer moale, Plutește-n atmosferă... și dând mereu târcoale În jurul nostru, iarăși găsește un cotlon Și căpătând viață — devine iar baston! Savanți-l studiază făcând din el culturi, — Un fel de gelatină... un soi de răcituri Pe care stau microbii ca-n sânul lui Avram Și se-nmulțesc acolo în voia lor... Uitam! El dragoste nu face. Cu omul în contrast, Bacilul lui Koch este surprinzător de cast. Dar cum se înmulțește atunci? Prin ce minune? — Prin sciziparitate sau prin diviziune: Se rupe-ntâi în două... apoi se face-n patru... Și-n nouă luni e-n stare să-ți umple acest teatru Cu fii, nepoți, nepoate, și socri mari, și frați, Și veri, și verișoare, și cuscri, și cumnați, Că nici un fel de babă (de-a lor) n-ar fi în stare Să-ți spună a cui este și câte neamuri are! * Prea onorate doamne! Doar câteva cuvinte, Și-am isprăvit... (v-asigur că nu mi-am pus în minte Să vă servesc bacilul lui Koch o noapte-ntreagă). Cum toată lumea știe, microbul se propagă Prin aer, prin contactul cu un bolnav în casă, Prin lapte și prin carne de vacă ofticoasă, — Dar mai ales sărutul, când cade pe-un teren Prielnic, răspândește agentul patogen. Deci n-ar fi rău, fiindcă prudența e de aur, Să vă feriți din calea acestui mic balaur Și orice om cuminte să cugete mai des Că n-are nici o grabă și nici un interes Să moară de ftizie... Că poate să-și aleagă o altă maladie Sau poate să-și dea singur în cap c-o cărămidă, În caz când existența îi pare insipidă; Dar dacă-i place viața și soarele, atunci E bine să respecte aceste vechi porunci, Pe care medicina de-un veac i le prescrie Și dumenalui se face mereu că nu le știe: Să nu stai toată ziua vârât cu nasu-n scripte, Iar laptele și carnea — să fie bine fripte. În orice alimente și-n orice băutură Să puneți acid fenic — nu mult: o picătură... Și cel puțin o dată la două săptămâni Tot omul să se spele pe față și pe mâini... La poștă sau la gară (și-n orice loc murdar) E obligat tot omul să scuipe-n buzunar, Că pe podea nu-i voie decât în caz de boală... Iar când te duci la teatru sau intri în vreo școală Și aerul de-acolo îți pare echivoc, E mai recomandabil să nu respiri deloc... Acei ce au bronșită sau tuse măgărească, De semenii lor teferi grozav să se ferească! Să nu-și mai piardă noaptea cu lucruri nepermise, Să țină toată iarna ferestrele deschise Iar vara să se ducă la aer, la Sinaia, Să steie-nchiși în casă, c-afară-i udă ploaia... Pe lângă asta-i bine, când suferi de-anemie, Cu propria ta viață să faci economie. De nu vrei ca la urmă să te trezești mofluz, Evită surmenajul și orice fel de-abuz, Rărește-o cu tutunul, mai lasă băutura!... Iar dacă, din păcate, vrei să-ți apropii gura De epiderma unei persoane din elită, — Oricât ar fi persoana aceea de grăbită, La locul ce urmează să fie sărutat Să dai întâi c-o cârpă muiată-n sublimat. Ori, ca să fiți mai siguri de viață, eu vă zic: Nu sărutați nici mână, nici gură, nici... nimïc!

Pământul râde în flori. © CCC

Un barbat se poate bucura de toate anotimpurile vieții, dar o femeie nu are dreptul decat la primăvară! © CCC

Suave astenii de primăvară și cugetarea-ntr-un impas difuz și verb rotund ca un sigil în ceară abia ghicit și dulce la auz.   Prin vârstă iarăși iezere alpine privind, spre cer, orbite de lumini - Poetul vă previne: vremea vine până și-n cer să fim printre vecini.   Venim cu sentimentul primăverii acut, în toți, uitând că ore bat. Genealogic arbori, merii, perii ne smulg din vârsta timpului uscat.   Acum pe umeri ridicăm lumina și ducem orele, distrați pe mâini. Albi de nesomn suntem precum hermina și străvezii de parc-am fi fântâni, și străvezii de parc-am fi fântâni. (Sentimentul primăverii)

Ger târziu de primăvară,

Ger uitat de iarna sură

Prin zăvoiul zgribulit,

Cu omătul netopit.

 

Pe sub tufe de răsură,

A adus cu el aseară

Vânt din munte,

Ploi mărunte,

Grindină cât un grăunte

Şi trei fagi, aşa-ntr-o doară.

 

A trecut pe ulicioară

Şi s-a dus

Pe deal în sus,

Şi pe geamuri mi-a lăsat

Fir de ferigă presat,

Flori de zahăr, stele reci

Şi căsuţe de culbeci.

 

Şi-n lumina dimineţii,

Geamurile mele par

File dintr-un vechi ierbar,

Unde-ar fi presat băieţii

Ierburi nalte şi-nfoiate,

Albe flori înfrigurate,

Adormite-n fund de lacuri

Din răscrucea altor veacuri.

(Primăvară în glumă)

O pasăre, în lirica amiezii virginale, Dă glas printre marmori, palatul sonor. Visează-n ceruri soarele vii focuri pe cristale. Şi-i aur cantilena havuzelor în cor. E-o sărbătoare-n limpezi ecouri cristaline: De printre marmori, pasărea; lângă fântâni, răsura. Gâtlej de sloi fierbinte! Albastre, argentiniene, Dulci tremure-nfioară petalelor nervura. Ca-ntr-o visare trează păşesc, strivit de har, Zâmbindu-mi nălucirii, pe lespezi mari de soare. Mi-e inima-mbibată de suflul nobiliar Al păsării, luminii, fântânilor şi floarei. (Duminică de primăvară) (traducere de Ion Frunzetti)

Sub zăpadă, pe câmpie, A sunat un clopoţel, Nimeni nu l-a auzit, Doar un gingaş ghiocel.   Ghiocei, mai mulţi deodată, Din somn dulce se trezesc, Pâlcuri, pâlcuri, prin troiene Ies în grabă… şi-înfloresc.   Iepuraşi şi vrăbiuţe Sar, aleargă să îi vadă: Ce frumoase floricele Răsărite pe zăpadă.   Sunt de gheaţă? Nu-s de gheaţă… Chiar sunt flori adevărate, Gingaşe, plăpânde, albe Şi nespus de… ne-nfricate.   Soarele pe cer zâmbeşte, Se opreşte-n loc uimit: De atâta frumuseţe Şi zăpada s-a topit.

Fetele sunt trandafirii din cununa vietii. Trandafirii si fetele dau stralucire primaverii. (traducere CCC - Copyright ©2013)

Primavara da foc naturii cu trandafiri. (traducere CCC - Copyright ©2012)

Asa cum aprilie reinnoieste gradina in floare, cea mai frumoasa floare a inflorit in inima ta. (Ruy Blas) © CCC

Un cireş în primăvară Nu e pom, e doar o floare Uriaşă, uriaşă, Ca zăpada la culoare. (Un cireş în primăvară)

În martie, iarna ezită și primăvara înaintează. Ceva ezită și ceva înaintează și în noi. (Forma unui an) © CCC

Un aer călduț, parfumat Sub cerul de-un pal ivoriu, În vale pârâul umflat aleargă sălbatec și viu.   În zori m-a trezit sărutarea trimisă pe-o rază de soare; Lumina-neca depărtarea - tot răul murise-n uitare.   Veni pe aripă de vânt O veste frumoasă din cer. Și-acuma bătrânul pământ Își lasă cojocul de ger.   E vestea ce-o murmură seara zefirul. Pădurea o știe; Sosește de-acum Primăvara, să bucure lumea pustie.   Prin dealuri sărace, se-aude un zvon care crește mereu. Îl spună pârâului unde Îl cântă tot sufletul meu.   O floare albastră și crudă se-nalță sfioasă spre soare și cată la loc să se-ascundă de firea zăpezii ce moare.   Tu soare, trimite lumina în raze bogate spre noi și fă să răsară-n grădină frunzișul, pe arborii goi. (Primăvara)

Aprilie este cea mai crudă lună, ea crește liliac din pământul amorțit, amestecă amintirea și dorința, trezește rădăcini adormite cu ploaia de primăvară. © CCC

Şiruri negre de cocoare, Ploi călduţe şi uşoare, Fir de ghiocel plăpând, Cântec îngânat de gând, Sărbătoare…   Zumzet viu prin zarzări. Oare Cântă florile la soare? Că pe crengi de floare pline, Nu ştii: flori sunt, ori albine? Pentru cine?   Pentru tine, primăvară, Care-aduci belşug în ţară, Care vii, Peste câmpii, Cu bănuţi de păpădii Şi cu cântec de copii! (Pentru tine, Primăvară)

E din nou primavara. Pamantul e ca un copil care stie poezii pe de rost. © CCC