Mâhnită-i toată carnea, iar cărţile, citite.
Să fug! să fug aiurea! Sunt păsări fericite
Să zboare între ceruri şi spume neperechi!
Nimic, nici oglindite-n priviri grădini prea-vechi
în calea unei inimi care închină mării
O, nopţi! nici ocrotite, de răul călimării,
Foi, goale,-n clar de lampă, de către propriul alb
Nici tânăra femeie, la sân cu prunc rozalb.
Tot am să plec! Fregată,-n tresalt de mari pavoaze,
Sus ancora spre darnici atoli şi blânde oaze!
Un greu Plictis, în care speranţe crude gem,
Mai crede-n bun-rămasul batistelor, suprem!
Şi, ispitind furtuna, înaltele catarge
Sunt, poate, dintre-acelea ce vântul le va sparge
Fără catarge, fără, pierduţi la antipozi...
Dar, inimă, ascultă-i cum cântă, pe matrozi!
(Briză marină)
Traducere: Şerban Foarţă
Marea este considerata cel mai mare muzeu din lume.
© CCC
Ca o blândă pleoapă peste-un ochi obosit
Se reazimă Seara de Zi
Până ce din toată Casa naturii
Doar Balconul se mai poate zări.
...marea e o prezență vie și o prezență de vis. Mișcarea ei necontenită, valurile care se izbeau cu disperare de stânci și toate acele schimbări de culoare, de la verdele jadului la albastru de cobalt, nisipul, aur încins, diminețile triumfătoare de la Mamaia, Cazinoul și în centru statuia lui Ovidiu, iar la câțiva pași, pe strada Traian, dugheana bunicului, ticsită de ulcele de lut ars, opaițe, amfore, sticluțe irizate, figurine ciobite, descoperite în săpăturile străvechiului Tomis, totul era făcut să încânte, să neliniștească, să tulbure, să șlefuiască sufletul unui copil.

Cei care trăiesc lângă mare cu greu își pot forma un singur gând din care marea să nu facă parte.
© CCC
De număr, socotesc întâi poeții,
Pe urmă soarele şi vara,
Iar după vară, cerul –
Şi asta ar fi tot.
Însă de recapitulez,
Poeții par să le cuprindă toate –
Pe ceilalți, spectacolul nu prea-i interesează.
Spun, deci, poeții – și-nţeleg tot ce e viaţă.
O vară ţine pentru ei întregul an,
Și pot crea atâta soare cât ştie cerul să cuprindă,
Iar dacă cerul, în sfârşit,
Ar fi aşa frumos pe cât l-au prevestit poeții
Celor ce cred într-înșii
Le va fi-ndreptăţit și visul trecător,
Spre binecuvântarea lor.
(De număr, socotesc întâi poeţii)
(Traducere de Margareta Sterian)
Marea este cruda. Ea daruieste, dar ia si inapoi. De aceea, este nevoie de barbati curajosi pentru a o infrunta.
(Nasterea unei legende)
© CCC
Îngeri, dis-de-dimineață,
Plini de Rouă, îi dau zor,
Aplecați, culeg, râd, zboarã -
Mugurii sunt oare-ai lor?
Îngeri, în amiaza mare,
Prin nisipuri, rotofei,
Tot culeg și-oftând ei zboară -
Flori uscate duc cu ei.
(Îngeri, dis-de-dimineață)
Traducere Nicolae Zăinescu
Nici marea nu are țară și este a tuturor celor care o ascultă, aici și acolo unde soarele se naște și moare.
(Familia Malavoglia)
© CCC
Doar marea murmura povestea obișnuită, acolo, jos, în mijlocul stâncilor faraglioni, pentru că nici marea nu are țară, și este a tuturor celor care o ascultă, aici și acolo unde soarele se naște și moare. Într-adevăr, în Aci Trezza are propriul său mod de a murmura și îl poți recunoaște imediat după clipocitul pe care îl face printre acele stânci de care valurile se sparg și sună ca vocea unui prieten.
(Familia Malavoglia)
© CCC
O sa ma-ntrebi ce efect mi-a facut marea, pe care-o vad pentru-ntaia oara? Efectul unei nemarginiri pururea miscate... caci ea e schimbatoare la culoare si in miscari, de unde unii autori o si compara cu femeia... privirea marii linisteste, mai ales sufletele furtunoase.
Marea e la fel de adâncă în linişte ca şi în furtună.
(Predici)
© CCC
Ca şi când Marea-ar trebui să se despartă
Şi să se ivească-o altă Mare,
Iar din aceea – încă una – care
Ar face din toate trei doar o părere,- o fluturare –
O succesiune de mări –
De ţărm nevizitate –
Ele însele hotar de mări –
Eternitate – toate –
(traducere de Petru Dimofte)
Apa se învaţă prin sete.
Ţărmul - prin Mările în urmă lăsate.
Suferinţa - prin dureri încercate -
Pacea - prin bătălii şi dovezi -
Prin neîmplinire - Iubirea -
Păsările - prin albe Zăpezi.
Adu-mi apusul de soare-ntr-o cupă,
Socoate cănile din zori - şi după
Să-mi spui cu Rouă câte-s pline,
Şi dimineaţa cât se-ntinde -
Când doarme ţesătoarea - cine
Mai ţese pânzele senine!
Şi scrie-mi câte note ai simţit
În extazul Prihorului ameţit
În ramul plin de uimire nouă -
Ţestoasa câte plimbări a făcut -
Albina câte potire a băut,
La marea Orgie cu rouă!
Bolta curcubeului de cine e dusă
Şi cine mână zarea supusă
Cu nuiele subţiri de Azur?
Degetele cui sunt stalactite -
Salbele nopţii de cine-s socotite
De nu s-a pierdut vreuna-mprejur?
Şi cine a clădit Căscioara Albă, cine
A zăvorât ferestrele atât de bine
Ca spiritu-mi să nu pătrundă în larg?
Cine-ntr-o zi de gală anume
Îmi va deschide dincolo de lume
Şi voi lăsa zorzoanele în prag?
(traducere de Ileana Mihai-Ştefănescu)
Marea unește regiunile pe care le separă.
© CCC
Soarele-i sub mare, zori misterioși,
Luminează pădurea de corali abisinieni
Ce leagănă, în adâncul apelor sale calde,
Fiara înflorită și flora însuflețită.
Și tot ce sarea sau iodul colorează,
Mușchi, alge păroase, anemone, arici de mare,
Acoperă cu violet închis, în desene somptuoase,
Fundalul vermiculat al palidului madrepor.
Din carapacea lui splendid smălțuită,
Un pește mare planează printre ramuri;
În umbra transparentă, nepăsător plutește;
Și, deodată, cu o lovitură a aripioarei sale-nflăcărate,
Face să străbată, prin cristalul întunecat, nemișcat și albastru,
O undă tremurândă de aur, sidef și smarald.
(Reciful de corali, volumul Trofeele)
© CCC
Fără vise, marea e o întindere incoloră.
(Țara promisă)
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.