Citate de Alexandru Andriţoiu

Poate fi ceva mai important decat iubirea? Doar aceasta poate infrunta praful desertaciunii.

Era îndrăgostit până peste cap de o tânără la fel de aproape ca mâna lui și la fel de îndepărtată ca o stea, iar pentru moment era suficient să fie acolo unde era ea. (Aripile războiului) © CCC

In teorie, iti poti iubi aproapele chiar de departe: de aproape este ca si imposibil.

Această iubire absurdă pe care i-o port rămâne pentru mine un mister de nepătruns. (Amantul) © CCC

Iubirea, fie ea nouă, fie trezită dintr­-un somn de moarte, răspândeşte totdeauna lumină, căci ea umple inima de atâta strălucire, încât aceasta se revarsă asupra lumii înconjurătoare. (Litera stacojie)

Aş vrea un cer albastru, şi pace, şi lumină, Ca-n basme să-mi răsară în faţă o grădină, Cu largi cărări umbrite, şi flori de liliac, Şi sălcii plângătoare pe-o margine de lac…   Iar tu să-mi fii acolo, izvor de fericire! Cu ochii mari şi limpezi, cu mijlocul subţire, Crăiasa mea iubită – regina florilor – Să-ţi dau o veşnicie de nesfârşit amor!   Să nu te văd iar tristă, – ci dornică de viaţă, Cu zâmbetul pe buze şi rumenă la faţă, Să uiţi c-ai mers odată pe-al vieţii aspru drum, – Să nu te mai ajungă durerile de-acum… (Iubitei întristate)

Suave astenii de primăvară și cugetarea-ntr-un impas difuz și verb rotund ca un sigil în ceară abia ghicit și dulce la auz.   Prin vârstă iarăși iezere alpine privind, spre cer, orbite de lumini - Poetul vă previne: vremea vine până și-n cer să fim printre vecini.   Venim cu sentimentul primăverii acut, în toți, uitând că ore bat. Genealogic arbori, merii, perii ne smulg din vârsta timpului uscat.   Acum pe umeri ridicăm lumina și ducem orele, distrați pe mâini. Albi de nesomn suntem precum hermina și străvezii de parc-am fi fântâni, și străvezii de parc-am fi fântâni. (Sentimentul primăverii)

A iubi o alta fiinta umana: poate cea mai dificila dintre sarcinile noastre, testul suprem, infaptuirea fata de care orice alta infaptuire este doar o pregatire.

În dragoste, regii și cerșetorii sunt egali. Proverb indian © CCC

Prea multe păsări cardinale

Între iluzii se rotesc,

Contaminînd cu ascensoare

Misterul nostru pămîntesc.

 

Îmbătrînim de fericire

Într-o mansardă fără flori

Dresînd păpuşi fără adresă

Pentru serbările din zori.

 

Visăm frumos aceeaşi moară

Ascunsă-n tragicul bufon

Şi măcinăm aceleaşi lacrimi

Când dau părinţii telefon.

 

Sîntem lucizi pînă la sînge,

Nedespărţiţi pînă la cer

Şi nici nu ştiu după iubire

Ce se cuvine să-ţi mai cer.

 

E prea frumos la tine-n suflet,

E prea tîrziu la mine-n gînd,

Împărtăşim aceeaşi taină,

Dar nu se ştie pînă cînd.

 

Cuvintele îşi pierd căldura

Într-un sărut de protocol

Şi tot mai vinovate păsări

Dau eşafoadelor ocol.

 

Sub fruntea mea se face noapte,

În ochii tăi se face zi

Şi renunţăm să mai cunoaştem

Ce stele ne-ar putea păzi.

 

Pecetluim cu definiţii

Aceste stranii convorbiri,

Rememorînd la despărţire

Balada blondelor iubiri.

(Balada blondelor iubiri, vol. Înalta fidelitate, 1977)

Dacă ai fi un râu, eu m-aş face nor, să nu te las să seci.

A iubi inseamna a oferi ceea ce n-ai, cuiva care nu-si doreste asa ceva.

A-ti da voie sa iubesti inseamna a iubi deja. © CCC

Dragostea face să treacă timpul, iar timpul face să treacă dragostea. Proverb italian © CCC

O dragoste apusa e ca un vulcan: niciodata nu poti zice c-a trecut pericolul de a izbucni din nou.

Ea devenise încetul cu încetul cuvânt, fuioare de suflet în vânt, delfin în ghearele sprâncenelor mele, piatră stârnind în apă inele, stea înlăuntrul genunchiului meu, cer înlăuntrul umărului meu, eu înlăuntrul eului meu. (Semn 12)

Întrebam aseară luna gânditoare: – Dacă prin poiene a rămas o floare Neculeasă încă pentru draga mea, – Dacă sus, pe dealuri, pe poteci uitate, Pretutindeni unde m-ai văzut cu ea, Raza ta sfioasă printre crengi străbate De-mi încurcă paşii luminoase fire, Deşteptând în cale câte-o amintire, – Dacă până-n ziuă visurile trec Dar rămân în suflet, – pentru ce să plec?…   – Du-te-n lumea largă, pentru totdeauna, Trist şi singur du-te, du-te! zice luna.   Şi-ntrebai lumina sufletului meu: – Dacă fără dânsa timpul trece greu, Dacă lângă dânsa mi-i aşa de bine, Spune-mi, suflet mândru, împăcat cu tine, – Pentru ce, când toate lacrimile trec Fără nici o urmă, – pentru ce să plec?…   Sufletu-mi răspunse: – Pe cărări pustii, Du-te-n lumea largă. Şi să nu mai vii.   Şi-ntrebai atuncea inima-mi trudită: – Cea dintâi, nebuno, căzuşi în ispită, Singură-n tăcere, tu eşti vinovată Că mă cert cu mine şi cu lumea toată. Când stelele nopţii farmec nu mai au Fără ochii dragii, – pentru ce să stau?…   Şi-mi răspunse-n şoaptă (o, inima mea!) – Du-te-n lume singur. Eu rămân cu ea.   (Şoaptele nopţii)

Dragostea mea s-a transformat în flacără, şi această flacără mistuie, cu încetul, tot ce este pământesc în mine. (Jurnal)

O, castă Sappho cu ghirlande de violete-n păr, O, fecioară cu zâmbet dulce! Aș vrea să-ți spun ce este în inima mea, Dar nu-ndrăznesc căci nu vreau să te amăgesc. (Pentru Sappho) (traducere CCC - Copyright © 2021)

De ce aş fi eu alesul inimii tale odată ce am ales calea acestei lumi deşarte prin destin?