Citate de Iovan Ducici

Savarsirea unui fapt nu e suficienta pentru a dovedi vinovatia unui om. Daca vrei sa-l judeci, trebuie sa patrunzi in profunzimea lui.

Nu deplang nimic pe lume decat ca in tinerete n-am stiut ca sunt tanar.

Chiar si omul care nu da vietii nimic pretinde de la viata totul.

Batranetea omului incepe acolo unde se termina insufletirea lui.

Omul mai rau isi amaraste viata cu nenorocirile de care se teme ca vor veni, decat cu acelea care au si sosit si de care sufera.

Cine comenteaza si analizeaza prietenul, acela nu-l iubeste.

Suntem intotdeauna nedrepti atunci cand gandim si vorbim despre altii, pentru ca pe unii ii infrumusetam cu simpatiile noastre, iar pe altii ii facem mai urati cu antipatia noastra si ambele sunt la fel de instinctive si oarbe.

Cel mai mare creator al nefericirii omului este omul insusi.

Daca oamenii ar intelege cat de putin le trebuie ca sa fie fericiti, ar evita cele mai triste zile din viata. Nefericirea consta in faptul ca nimeni nu masoara fericirea pornind de la sine si de la nevoile sale, ci de la altul, si inca de la cel considerat cel mai fericit.

Poti adanci asa de mult o problema, incat sa faci imposibila rezolvarea ei...

Nimic mare nu poate fi realizat fara sa risti ridicolul. Pentru a atinge profunzimea lucrurilor trebuie sa bravezi respectul uman, politetea, pudoarea, grija pentru nimicurile conventionale ale societatii, sub care sufletul zace inabusit.

Frica este un sentiment animalic in om; omul intreg nu se teme de nimic, afara de rusine si de lasitate.

Oamenii buni nu cunosc prevederea, pentru ca, si din instinct chiar, omul nobil niciodata nu crede pana la sfarsit ca raul exista intr-adevar. Prevederea este un fel de rautate fata de altul, intr-atat cat este necesara ca masura fata de sine. Marea bagare de seama vine din neincrederea in altul, iar neincrederea este despartirea oamenilor.

Cel mai inalt semn de prietenie este sa te socotesti egal cu cel inferior tie... numai coborandu-ne noi, ridicam pe altii.

Oamenii mari au fost fericire pentru omenire, dar au fost, de fapt, cei mai mari nefericiti.

Este sigur ca in orice intelegere omeneasca omul crede ca da mai mult decat primeste.

Nimeni nu poate crede ca el singur este cauza propriei sale nenorociri si ca toti ceilalti si-au castigat fericirea pe care o au.

Cei mai buni oameni sunt aceia care sunt cei mai severi fata de sine si care iarta altora chiar si ceea ce n-ar ierta niciodata lor insisi.

Oamenii pot sa iubeasca fara egoism, dar nu pot in acelasi fel sa si urasca. Fiecare ura este frica sau invidie. Ura este frica cea mare, pentru ca omul nu uraste decat pe acela de care se teme... In sentimentul urii exista umilinta pentru noi insine, dar in dispret exista mandrie si convingerea ca suntem mai buni si superiori aceluia pe care il dispretuim. Ura nu provine niciodata din deosebire de convingeri, nici din deosebire de principii morale. Adevaratul om superior nu uraste nici chiar pe omul de care se teme.

Exista un principiu: sa judeci omul dupa fapta.