Citate de Johann W. Goethe

Am fost un om, adica un luptator.

Este mai usor de recunoscut eroarea, decat de gasit adevarul; aceea sta la suprafata… acesta-i in adancime.

Cine imi suporta greselile devine stapanul meu, chiar daca imi este servitor.

Oamenii excepționali depășesc moralitatea; ei acționează în cele din urmă ca niște forțe fizice, elementare, ca focul și apa.

E dureros sa nu-ti dai seama de propria ta mediocritate decat atunci cand e prea tarziu. O astfel de constatare nu contribuie cu nimic la ameliorarea caracterului unui om.

Este de ajuns să spui adevărul într-un mod bizar, pentru ca bizarul să ajungă să pară adevăr la rândul lui. (Afinitățile elective, 1809)

Nu numai ceea ce a dobandit prin nastere, dar si ceea ce a cucerit prin fapta lui este omul.

Existenta este o datorie, chiar daca n-ar dura decat o clipa.

Tinerilor, incredere de le arati, devin, cat bati din palme, repede barbati.

Daca oamenii mai varstnici ar voi sa procedeze pedago­gic, ei n-ar trebui nici sa interzica, nici sa ponegreasca in ochii unui tanar ceea ce acestuia ii face placere, oricum ar fi acest ceva, atat timp cat n-au cu ce sa il inlocuiasca.

Acolo unde e multa lumina, e si umbra mai puternica.

Viata e atat de frumoasa, ca e indiferent cui o datoram.

Absurdul umple lumea.

Nimic nu este mai placut decat sa simti nascandu-se o noua pasiune atunci cand flacara celei vechi nu e inca stinsa; astfel, la ceasul cand scapata soarele, vedem cu placere astrul noptilor ridicandu-se din cealalta parte a orizontului; te bucuri atunci de indoita stralucire a doua faclii ceresti.

Îmi iau adio din privire, Căci gura nu-l poate rosti, Prin locurile de iubire Mă-ntorc să le găsesc pustii.   Ce tristă e făgăduința Chiar credincioasei amintiri! Ți-i rece mâna, iar ființa Încremenită-n reci simțiri.   Barem o cladă sărutare Atâta m-ar fi fermecat, Precum ne bucură o floare Culeasă-n Martele-nnorat.   Dar, vai, vreo orhidee rară Să ți-o culeg eu nu mai știu; Când pentru tine-i primăvară, La mine-i toamnă, și-i târziu. (Despărțire) Traducere de N. Porsenna

Suprema culme la care poate ajunge omul este constiinta propriilor sale conceptii si idei, cunoasterea de sine, care-i deschide calea sa cunoasca temeinic si alte firi.

Tot ce se naste cauta spatiu si durata.

A face prozeliti este dorinta naturala a fiecarui om.

Naivitatea este o purtare prin care nu bagi de seama ca vei fi judecat de altii.

Sa se uite fiecare in adancul sufletului sau si are sa gaseasca multe lucruri de inlaturat.