Un lung tren ne pare viaţa.
Ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama,
Unde ne-am suit şi când.
Fericirile sunt halte,
Unde stăm câte-un minut,
Până bine ne dăm seama,
Sună, pleacă, a trecut.
Iar durerile sunt staţii!
Lungi, de nu se mai sfârşesc
Şi în ciuda noastră parcă,
Tot mai multe se ivesc.
Arzători de nerăbdare,
Înainte tot privim,
Să ajungem mai degrabă
La vreo ţintă ce-o dorim.
Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe şi dureri,
Noi trăim hrăniţi de visuri
Însetaţi după plăceri!
Mulţi copii voioşi se urcă.
Câţi în drum n-am întâlnit,
Iar câte-un bătrân coboară,
Trist şi frânt, sau istovit.
Vine-odată însă vremea,
Să ne coborâm şi noi.
Ce n-am da atunci o clipă,
Să ne-ntoarcem înapoi?
Dar pe când, privind în urmă,
Plângem timpul ce-a trecut,
Sună goarna VEŞNICIEI:
Am trăit şi n-am ştiut.
(Trenul vieții)
A fi, inseamna a fi luptator.
Nu poti uita ca timpul trece decat intrebuintandu-l.
Moartea, ca si viata, isi are tainele ei de dureri si de voluptate: totul e sa le cunosti.
Viata nu trebuie aratata asa cum este, ci asa cum o vezi in vis.
Poți trăi o sută de ani dacă renunți la toate lucrurile care te fac să-ți dorești să trăiești o sută de ani.
Am invatat ca viata nu valoreaza nimic, dar nimic nu e mai de pret ca viata.
(Cuceritorii)
Fiecare viaţă e alcătuită din multe zile, zi după zi. Umblăm prin noi înşine, întîlnind tîlhari, fantome, uriaşi, bătrîni, tineri, soţii, văduve, cumnaţi. Dar întotdeauna întîlnindu-ne pe noi înşine.
(Ulise)
Incerc sa adaptez situatia la mine, iar nu pe mine la situatie.
Orice faci şi orice spui şi gândeşti trebuie făcut astfel ca şi cum fiecare clipă ar fi ultima. Viaţa cea mai lungă nu se deosebeşte cu nimic de cea mai scurtă. Fiindcă prezentul e acelaşi pentru toţi şi, prin urmare, aceleaşi sunt şi pierderile, şi toate se reduc, una peste alta, la clipă. Nimeni nu poate pierde nici trecutul, nici viitorul. Fiindcă cine îmi poate lua ceea ce nu am?
Natura e un templu ai cărui stâlpi trăiesc
Și scot adesea tulburi cuvinte, ca-ntr-o ceață;
Prin codri de simboluri petrece omu-n viață
Și toate-l cercetează c-un ochi prietenesc.
Ca niște lungi ecouri unite-n depărtare
Într-un acord în care mari taine se ascund,
Ca noaptea sau lumina, adânc, fără hotare,
Parfum, culoare, sunet se-ngână și-și răspund.
Sunt proaspete parfumuri ca trupuri de copii,
Dulci ca un ton de flaut, verzi ca niște câmpii,
Iar altele bogate, trufașe, prihănite,
Purtând în ele-avânturi de lucruri infinite,
Ca moscul, ambra, smirna, tămâia, care cântă
Tot ce vrăjește mintea și simțurile-ncântă.
(Corespunderi)
(Traducere de Al. Philippide)
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.