Am uitat verticala, ne-am întins pe orizontala profitului, ne-am năclăit în mocirla materiei. Spiritul nu mai este în noi. Suntem numai o poftă a trupului… Sau a banului… De aceea românul spune că “banul e ochiul dracului”. E o veche zicală și e adevărată. Te dezumanizează. Sunt atât de îndurerată de spectacolul contemporan, încât greu mă pot despătimi, privind cu indiferență împrejur. Mă uit la oameni cu dragoste, dar văd mulţi oameni lipsiţi de milă, cei care au maşini de miliarde şi pe care le schimba frecvent, dar nu ar da un leu săracilor… Sau pentru refacerea unei biblioteci, a unei case memoriale, a unei biserici… Iar asta înseamnă să-ţi pierzi sufletul, a pierde iubirea pentru aproapele tău, pentru tot ceea ce este creaţie, spirit. Peste tot auzi manele… nişte orori. Apoi lipsa de cuviinţă; noi eram un popor cuviincios, iar acest cuvânt a dispărut din vocabularul nostru. Există în noi acest impuls de vulgarizare, de înjosire. Suntem cufundați în mlaştina materiei. Avem ce merităm, din toate punctele de vedere.
Omului nu-i place sa ramana singur cu sine.
Când trăiești singur, nu ești vulnerabil, nu te mai poziționezi în raport cu generalul, ci în raport cu absolutul.
(Spiritul singurătății)
© CCC
Într-o companie bună, gândurile tale aleargă, în singurătate gândurile tale sunt liniştite; ele merg mai adânc şi îşi fac un șanț mai adânc, se adâncesc. A adânci înseamnă 'să sapi cu o lopată'; înseamnă muncă grea. Prin vorbire, mintea ta poate fi întinsă, lărgită, înălțată, dar nu poate fi adâncită; trebuie să o adâncești tu însuți.
Ai nevoie de rezistență. Vei fi singur, vei fi deprimat; trebuie să te aștepți la asta; dacă ți-ai antrena corpul, te-ar durea și te-ar obosi. Merită. Există un proverb hindus care spune: 'Creşti doar atunci când eşti singur'.
(Până aici şi nu mai departe)
© CCC
Viața, in esenta, este solitara, iar oamenii casatoriti si necasatoriti difera doar prin faptul ca noi ne simtim singuri atunci cand suntem cu noi insine, iar ei se simt singuri atunci cand sunt impreuna.
(Amintiri si suveniruri)
© CCC
Am să trăiesc în sfârșit singur! Și, de pe acum, mă întreb cu cine?
(Ele sunt cu tine)
Singurătatea omului este doar frica lui de viaţă.
© CCC
Pentru mine, singurătatea este fotografia lumii moderne, cu toate că este suprapopulată.
© CCC
Singurătatea nu exclude uneori o mare doză de sociabilitate. Cine face un efort destul de serios să pătrundă temeinic în propria-i conștiință poate fi adesea dezamăgit când înțelege că dă peste străini.
În principiu, am certitudinea invincibilităţii poporului român; şi că, aşa cum a ieşit din impas cu Ceauşescu, va ieşi din orice impas. Aşa cum a făcut Unirea Principatelor, împotriva a trei mari puteri, otomană, austriacă şi rusă, şi a făcut unitatea înaintea Unităţii Italiei... E atât de viguros neamul ăsta al nostru, că nu mă îndoiesc că virtuţile îl scot din impas. Asta e certitudinea mea. Istoria lui îmi dă argumente în sprijinul credinţei mele că poporul român nu poate fi înfrânt.
Cine ne poate scoate din această letargie, dacă nu modelele? Am impresia că națiunea aceasta vrea să fie neapărat ca “altcineva”. Vrem ca “acolo”. Fiecare “acolo” este acolo, nu aici. Avem și noi “aici”-ul nostru, dar cum să le scoți din cap asta? E foarte complicat! Ce e al lor, e al lor și ce e al nostru e al nostru. Noi abolim trecutul, abolim rădăcinile. Procesul este foarte insidios și poate prinde. Văd ceva la vecin și vreau să fiu ca el. Dar eu am trecutul meu, am determinările mele interioare și nu pot să fiu ca el, pentru că el are alte motivații, alte condiționări. Niște oameni foarte cultivați și neimplicați politic ar putea face aceasta. E foarte greu însă!
Omul are groaza de singuratate. Si dintre toate singuratatile, singuratatea morala e aceea care-l inspaimanta mai mult.
Singuratate: dulce absenta a privirilor.
(Nemurirea)
© CCC
Cea mai mare suferinta este sa te simti singur, fara iubire, abandonat de toti.
© CCC
Noi, românii, am avut destinul de-a ne fi născut undeva între Mitică şi Hyperion, trăind în Caragiale şi visând în Eminescu.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.