Cândva, înainte ca lumea să fie bătrână,
Când creșteau violetele și celandina,
În trenul lui Cupidon călătoream:
Cândva!
Mâinile tale mici erau prinse într-ale mele,
Capul tău cu obraji rumeni și păr auriu
Ți-l rezemai pe pieptul meu care ți-era altar,
Și toată povestea de dragoste a fost spusă:
Ah, Doamne, acele lucruri dulci au trebuit să apună,
Și s-au stins focurile care erau fierbinți,
Cândva.
(Jadis (Cândva))
© CCC
