Citate despre Calatorie

Există o viaţă ce se vede şi o alta, necunoscută celorlalţi, ce ne aparţine întru totul. Asta nu înseamnă că una este morală şi cealaltă nu, sau că una este permisă şi cealaltă interzisă. Ci doar că fiecare om, din când în când, scapă oricărui control, trăieşte în deplină libertate şi în mister, singur sau cu altcineva, o oră pe zi, sau o seară pe săptămînă, sau o zi pe lună... Cine n-a uzat de acest drept, sau a fost lipsit de el din pricina împrejurărilor, va descoperi într-o bună zi, cu surprindere, că nu s-a întâlnit niciodată cu el însuşi. (Trestia revoltată)

Ah, vraja ideilor si a lucrurilor spuse numai pe jumatate, a plecarilor fara itinerar, a revelatiilor neasteptate, a intalnirilor fortuite, a ruinelor scaldate de luna, a crampeielor de statui (cate sugestii, Dumnezeule, cate sugestii) si a metaforelor atat de frumoase de-ti vine sa inchizi ochii si s-asculti in tine o muzica ciudata ca o incantatie imprumutata de la amurg!

Să ne imaginăm un om pe bicicletă: indiferent cine este, putem şti trei lucruri despre el. Ştim că dacă s-a urcat pe bicicletă trebuie să pedaleze. Ştim că la un moment dat se va opri şi va coborî. Şi, cel mai important, ştim că dacă într-un moment al călătoriei sale se va opri şi nu va mai pedala şi nu se va da jos, va cădea. Aceasta este metafora pentru călătoria prin viaţă a oricărui om, în orice societate.

A călători înseamnă a fi infidel. Fii astfel fără remușcări; uită-ți prietenii alături de străini. (Elogiul odihnei) © CCC

E tare folositor să călătoreşti, asta îţi stârneşte imaginaţia. Restul e numai oboseală şi decepţie. (Călătorie la capătul nopții)

Mirosul acesta venea de la pământul cald, de la orzul încă verde, dar deja năltuţ, şi de la căpiţele mici, rotunde, de fân, alergând în şiruri spre nemărginirea verde, unde cerul, întunecându-se, se contopea cu suprafaţa plană a pământului. (Doamnele din Sankt-Petersburg)

În acest "no man's land", unde prevalează libertatea şi misterul, se întâmplă uneori lucruri uimitoare. Întâlneşti aici oameni ce se aseamănă, reciteşti o carte cu o acuitate cu totul specială, asculţi o muzică cum n-ai mai ascultat-o niciodată. Aici, datorită liniştii şi singurătăţii, eşti străbătut uneori de câte un gând ce îţi va schimba existenţa, te va salva sau te va pierde. (Trestia revoltată)

Calatoria nu este o femeie. Ea nu doreste contemplatie.

Visăm să călătorim prin univers; dar oare universul nu se află în noi? (Polen) © CCC

Dacă ați putea să înviați un om, pe cine ați alege? Într-o seară a anului 1940, la un conac situat la vreo 50 de kilometri de Paris, într-o conversație linistită, câteva femei și câțiva bărbați se amuză să răspundă la această întrebare. Maria își dorește nespus de mult să învie Mozart. Nu ezită nici o clipă să-l aleagă. Poate pentru că e razboi și e nevoie de ceva care să fie dincolo de războaie. Poate fiindca Maria, femeie căsătorită, cu un copil vitreg bolnav, nu mai așteaptă nimic de la viață, iar Mozart a fost dintotdeauna pentru ea ceva care ține loc de fericire. Sau poate ca să se bucure timp de o noapte, auzindu-l cum cântă la pian. Mozart e o dorință, una frumoasă. Peste câteva zile, un bărbat necunoscut soseșe la conac. Vine de departe și mâinile lui sunt fine. (Învierea lui Mozart)

Ceea ce îmi place în călătorii este uimirea care te cuprinde la întoarcere. Stendhal, autorul romanelor Roșu și negru și Mănăstirea din Parma avea un asemenea gust pentru călătorii, încât și-a dat numele acestui sindrom: "sindromul Stendhal". Copleșit de vizita sa la Florența, a fost cuprins de amețeală: „la plecarea din [Bazilica] Santa Croce, îmi simțeam bătăile inimii, eram extenuat și mergeam cu teama de a nu cădea.” "Eram într-un fel de extaz, la ideea de a fi în Florența, aproape de marii oameni ale căror morminte le-am văzut. Absorbit în contemplarea frumuseții sublime... Ajunsesem în acel punct al emoției în care se întâlnesc senzațiile cerești date de Artele Plastice și sentimentele pasionale. Plecând de la Santa Croce, aveam palpitații, viața se scursese din mine, mergeam cu teama de a nu cădea." — Roma, Napoli și Florența, 1826, volumul II, p. 102.

***

Sindromul Stendhal, numit și „sindromul Florence”, este un ansamblu de tulburări psihosomatice (bătăi accelerate ale inimii, amețeli, sufocare, chiar halucinații) care apare la unii călători expuși la o operă de artă, care capătă o semnificație anume pentru ei, sau la o abundență de capodopere în același loc și în același timp. Se presupune că apare atunci când indivizii sunt expuși la obiecte sau fenomene de mare frumusețe. Sindromul Stendhal, care este destul de rar, face parte din ceea ce se numește sindromul călătorilor sau călătoria patogenă: călătoria în sine este cea care provoacă tulburări psihice unui subiect fără antecedente. © CCC

…am propus să căutăm un locşor retras şi patriarhal, departe de zarva înnebunitoare a lumii, unde să ne petrecem în visare o săptămână însorită, printre uliţele sale somnoroase, un ungher uitat de lume, tăinuit de zâne, ferit de freamătul mulţimii, un romantic cuib de vultur, cocoţat pe stâncile Timpului, de unde valurile zbuciumate ale secolului al nouăsprezecelea să se audă stins şi înăbuşit. (Trei într-o barcă)

Când am sosit eu pe lume, totul era pus la punct. În jurul meu se etalau comori. N-aveai decât să le culegi. Sunt liberă să trăiesc unde și cum vreau, să citesc, să gândesc ce vreau, să ascult pe cine vreau. (Cartea fericirii)

M-am născut pentru a călători și a scrie versuri. © CCC

Fericit cel care, ca Ulise, a făcut o frumoasă călătorie. (vol. Regretele) © CCC

Trebuie să călătorești pentru a-ți confrunta și a-ți șlefui creierul cu cel al altora. (Jurnal de călătorie) În 1580, când Montaigne începuse deja să-și scrie Eseurile, a plecat pentru o călătorie de un an și jumătate prin Europa. Va vizita Italia, Elveția și Germania ceea ce îi va permite să scrie textul de mai sus în Jurnal de călătorie. © CCC

A crezut necontenit că e fericită. Prima oara în copilărie, când, găsind în parc un băiat necunoscut, l-a luat acasă cu gândul să-l păstreze numai pentru ea, ca jucărie. S-a înșelat, nu era fericirea, era numai un pas spre aceasta: prietenia. A doua oară, când, luând pe cineva drept altcineva, s-a căsătorit. Nu era fericirea: era o greșeală care i-a adus milă, tristețe și singurătate. A treia oară, când s-a lăsat iubită, ca să-și dovedească doar ei că este tânără, liberă și... fericită. Nu era: propriul trup îi devenise străin. Și apoi, la un moment dat, a știut sigur că nu se mai înșală. Nu l-a crezut pe el atunci când i-a spus că fericirea e ca aerul, n-o simți. Ca toate femeile, a simțit-o: o nouă viață în viața lor și în trupul ei. (Cartea fericirii)

- La vârsta ta se merge la bal și nu la pol. - Unul nu îl împiedică pe celălalt; dacă mă întorc, voi avea destul timp să merg la bal. - Și dacă nu te întorci? - Veți avea plăcerea de a spune: i-am prezis bine. (Călătoria unei femei la Spitzbergen, cap. Prima scrisoare, p. 3-4) © CCC

Lumea e o carte, iar cei care nu călătoresc, citesc doar o pagină. Sfântul Augustin, teolog din secolul al IV-lea, născut dintr-un tată romano-african și dintr-o mamă berberă creștină, este considerat unul dintre cei patru părinți ai Bisericii Latine. Și-a petrecut copilăria în Numidia (în prezent o regiune a Algeriei) înainte de a pleca să studieze la Cartagina și apoi a rămas un an la Roma. © CCC

Fericit cel care, ca Ulise, a făcut o călătorie frumoasă, sau a obținut Lâna de Aur, și apoi se întoarce, cu experiență și cunoștințe, pentru a-și petrece restul vieții în mijlocul familiei sale. (vol. Regretele)