Presimţire
În tăcere se-adunară
Norii deşi pe chipul meu;
Soarta înciudată, iară
Mă ameninţă din greu…
Am s-o-ntîmpin cu răbdare?
Îi voi mai păstra dispreţ?
Voi avea ne-nduplecarea
Mîndrei mele tinereţi?
După-o viaţă zbuciumată,
La furtuni nepăsător,
Poate şi de astă dată
Aflu ţărmul salvator…
Dar presimt de azi, şi sînger,
Ceasul neînduplecat,
Şi-ţi strîng mîna ta de înger,
Cît e vreme, înc-o dat’.
Blînd, cu-a vocii tale vrajă
Bun rămas, şopteşte-mi dar,
Şi privirea ta gingaşă
Pleac-o trist, ridic-o iar;
Amintirea veşnic vie
Inimii ce-i ţine loc
De speranţă, de mîndrie
Şi de-al tinereţii foc.
(Presimţire, 1828)
(traducere de Veronica Porumbacu)
Citate asemanatoare
-
Lectura, iată învăţătura cea mai bună.În liniștea grădinii, în mai, în noaptea grea, Privighetoarea peste un trandafir cânta. Nu simte, nu ascultă frumosul trandafir Când imnul de iubire îl leagănă pe-un fir. Nu-i cânți și tu asemenea recei frumuseți? Poete,-n van te strădui făptura să-i dezgheți! Poete, glasul lirei la ea nu a pătruns – De-o chemi când înflorește, n-ai să primești răspuns. (Privighetoarea și trandafirul) Traducere Radu BoureanuO floare veştedă zăresc Ce-a fost uitată între pagini, Şi-un vis ciudat, nepământesc Trezeşte-n pieptul meu imagini. Pe unde a-nflorit, şi când? De care Mai avut-a parte? Şi cine-a rupt-o, cu ce gând? Şi pentru ce a pus-o-n carte? Să amintească un bun-rămas? Vreo întâlnire sub murmure? Sau vreo plimbare-n molcom ceas Pe câmp ori poate prin pădure? Mai sunt pe lume el şi ea? În ce ungher se află oare? Sau poate-s veştejiţi aşa, Precum aici această floare? (Floarea)Imi e destul sa stiu ca pot.Eu te-am iubit şi poate că iubirea În suflet, nu s-a stins încă de tot; Dar nici nelinişte şi nici tristeţe Ea nu îţi va mai da, aşa socot. Fără cuvinte te-am iubit, fără nădejde, De gelozie, de sfială chinuit. Dea Domnul să mai fii cândva iubită Aşa adânc, aşa gingaş cum te-am iubit. (Eu te-am iubit) Traducere de Maria BanuşLuna se strecoară-alene Printre ceţi, cernînd scântei, Şi pe Tristele poeme, Varsă trist lumina ei. Pe întinsul drum iernatic, Troica lunecă în zbor, Clopoţelul singuratic Clinchetă chinuitor. Surugiul pune-n cîntec Ceva scump, natal şi sfânt: Cînd al doilea descîntec, Cînd al inimii avînt... Nici lumini nu sînt, nici sate, Frig, pustiu, zăpezi... Şi doar Stîlpii verstelor vîrstate, Dinaintea mea răsar... Mi-i urît... Dar mîine, Nina Va zîmbi în faţa mea, Focu-şi va juca lumina, Ochi în ochi voi sta cu ea. Minutarul, făr-odihnă, Drumul său şi-l va urma, Pe noi singuri stînd în tihnă Miezul nopţii ne-o lăsa. Surugiul, cum i-e felul, Moţăie. Sînt trist, mi-e dor... Luna-n ceaţă; clopoţelul Clinchetă chinuitor... (Drum de iarnă) (traducere de George Lesnea)Cînd zarva zilei se preface-n şoapte, Şi-n pieţele, de linişte-acum pline, Şi-aşterne umbra străvezia noapte, Iar somnul cu răsplata trudei vine, Atunci începe truda mea şi chinul, Şi ceasurile picură-n tăcere: În nemişcarea nopţii simt veninul Mustrărilor arzînd pîn’ la durere. În cugetul meu trist, noian de vise, Sfîşietoare gînduri s-au ivit. Iar amintirea iese din abise Rostogolindu-şi ghemul nesfîrşit. Şi recitindu-mi viaţa mea în silă Blestem şi mă cutremur, plîng amar, Dar rîndurile triste de pe filă Răsar prin pînza lacrimilor iar. (Amintire, 1828)O albăstriță-n lan crescu de zor În primăvară. Vara a-nflorit. Sub ploaia toamnei floarea i-a pălit. Aceasta-i soarta celui muritor. (Aceeași soartă) Traducere de Virgil TeodorescuÎn tăcere se-adunară Norii deşi pe chipul meu; Soarta înciudată, iară Mă ameninţă din greu… Am s-o-ntîmpin cu răbdare? Îi voi mai păstra dispreţ? Voi avea ne-nduplecarea Mîndrei mele tinereţi? După-o viaţă zbuciumată, La furtuni nepăsător, Poate şi de astă dată Aflu ţărmul salvator… Dar presimt de azi, şi sînger, Ceasul neînduplecat, Şi-ţi strîng mîna ta de înger, Cît e vreme, înc-o dat’. Blînd, cu-a vocii tale vrajă Bun rămas, şopteşte-mi dar, Şi privirea ta gingaşă Pleac-o trist, ridic-o iar; Amintirea veşnic vie Inimii ce-i ţine loc De speranţă, de mîndrie Şi de-al tinereţii foc. (Presimţire, 1828) (traducere de Veronica Porumbacu)Poete, să nu cauţi la dragostea mulţimii, Căci zgomotul de slavă va trece-ntr-un minut, Vei auzi judeţul și râsetul prostimii, Dar să ramâi ca stânca posomorât, tăcut. Ești crai: trăiește singur. Pe slobodul tău drum Te du, unde te cheamă al minţii tale zbor, Desăvârseste-ţi roada gândurilor de dor Și n-aștepta răsplata a trudei nicidecum. Ea este-n tine. Tu-ţi esti înaltul tău judeţ Ce aspru-ţi hotărăște al muncii tale preţ. Esti mulţumit, artiste, ne-ndoios?... Atunci Copilăroasa gloată hulească-te-n zadar Și clatine-ţi temeiul sfințitului altar Și pângărească-ţi vatra înaltei tale munci. (Poetului)Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.