Citate despre Lumina

Am fost ca nerodul din poveste Ce căra Soarele cu oborocul În casa-i fără uşi, fără ferestre… Şi-şi blestema întunerecul şi nenorocul. Ieşeam cu ciubărele minţii goale, afară, În lumină şi pară, Şi când mi se părea că sunt pline, Intram, răstrurnându-le-n mine. Aşa ani de-a rândul M-am canonit să car lumina cu gândul… Atunci ai trimis îngerul tău să-mi arate Izvorul luminii adevărate: El a luat în mâini securea durerii Şi a izbit năpraznic, fără milă, pereţii. Au curs cărămizi şi noroi puzderii, S-a zguduit din temelii clădirea vieţii, Au curs lacrimi multe şi suspine, Dar prin spărtura făcută-n mine, Ca printr-un ochi de geam în zidul greu, Soarele a năvălit înlăuntrul meu. Şi cu el deodată, Lumea toată… Îngerul luminător a zburat aiurea, Lăsându-şi înfiptă securea; Cocioaba sufletului de-atuncea însă-i plină De soare, de slavă şi de lumină. (Luminătorul)

De ce ochi vom avea nevoie și de ce răbdare, sau mai degrabă de ce orbire ca să vedem deodată lumina zilei. (Inocențe și memorie) © CCC

Pentru ca lumina sa straluceasca atat de intens, intunericul trebuie sa fie prezent.

Lumină lină, lini lumini Răsar din codrii mari de crini. Lumină lină, cuib de ceară, Scorburi cu miere milenară.   De dincolo de lumi venind Și niciodată poposind. Un răsărit ce nu se mai termină, Lină lumină din lumină lină.   Cine te-așteaptă te iubește, Iubindu-te nădăjduiește, Căci într-o zi, lumină lină, Vei răsări la noi deplină. Cine primește să te creadă, Trei oameni vor veni să-l vadă.   Lumină lină, lini lumini Răsari din codrii mari de crini. I-atâta noapte și uitare Și lumile au pierit în zare. Au mai rămas din veghea lor Luminile luminilor.   Lumină lină, lini lumini Înstrăinându-i pe străini. Lumină lină, nuntă, leac, Tămăduind veac după veac. Cel întristat și sărăcit, Cel plâns și cel nedreptățit Și pelerinul însetat, În vatra ta au înnoptat.   Lumină lină, leac divin Încununându-l pe străin. Deasupra stinsului pământ, Lumină lină, Logos Sfânt. (Lumină lină, vol. Imnele bucuriei) Aceste versuri exprimă lirismul cu cea mai profundă semnificație al lui Ioan Alexandru: simbolul luminii se află chiar în inima creştinismului, întrucât Dumnezeu este lumină.

Lumina ce-o simt navalindu-mi in piept cand te vad, oare nu e un strop din lumina creata in ziua dintai, din lumina aceea-nsetata adanc de viata?   Nimicul zacea-n agonie, cand singur plutea-n intuneric si dat-a un semn Nepatrunsul: "Sa fie lumina!"   O mare si-un vifor nebun de lumina facutu-s-a-n clipa: o sete era de pacate, de doruri, de-avanturi, de patimi,   o sete de lume si soare. Dar unde-a pierit orbitoarea lumina de-atunci - cine stie?   Lumina, ce-o simt navalindu-mi in piept cand te vad - minunato, e poate ca ultimul strop din lumina creata in ziua dintai. (Lumina)

Fiti pentru voi insiva o lumina.

Mă iluminez de imensitate. (Dimineața, vol. Bucuria) © CCC

Cea mai frumoasă mare: nu a fost traversată încă. Cel mai frumos copil: nu a crescut încă. Cele mai frumoase zile ale noastre: nu le-am trăit încă. Și cele mai frumoase cuvinte pe care aș vrea să ți le spun nu le-am spus încă... (Poezie din 24 septembrie 1945) © CCC

Să mă gândesc la tine este ceva plăcut și plin de speranță, ca și cum aș asculta cea mai bună voce din lume cântând cel mai frumos cântec. Dar speranța nu mai este de-ajuns pentru mine: nu mai vreau doar să ascult, ci vreau să cânt cântecul... (Poezie din 30 septembrie 1945) © CCC

Fără de nori lumina n-ar avea nici taine, nici şovăieli, nici biruinţe. (Norii)

Când ai nevoie de o lampă, trebuie să menţii uleiul în ea. © CCC

Mai multă lumină... (Ultimele cuvinte)

Mă cufund în lumina imensității. © CCC

Putem răspândi lumina în două moduri: fie ca o lumânare, fie ca o oglindă care o reflectă. © CCC

Cine poartă în sine soarele şi viaţa nu va căuta lumina în altă parte...

Luminile nu fac decât să ne lumineze calea; dar ele nicidecum nu dau oamenilor puterea de a o şi străbate.

A fost odată ca niciodată, Un uriaş cu ochi albaştri, Îndrăgostit de o femeie mărunţică, Ea visa să aibă o căsuţă foarte mică Cu o grădină sub fereastră Şi în grădină mult caprifoi cu florile-n lumină, Dar uriaşul, cu mâinile lui de uriaş, Menite să înalţe un întreg oraş, Nu putea construi visul femeii, Adică, o căsuţă foarte mică Cu o gradină sub fereastră Şi în grădină mult caprifoi cu florile-n lumină, Iar într-o zi, când soarele-a apus, Ea ochilor albaştri le-a spus: "Rămâneţi cu bine!" Căci a venit unul cu avere şi stare Şi a dus-o pe femeia mărunţică La visul ei, adică, La o căsuţă foarte mică, Cu o gradină sub fereastră Şi în gradină mult caprifoi cu florile-n lumină. De atunci uriaşul e singur pe lume, Singur de tot, Dar a înțeles Că dragostea lui de uriaş, Menită să înalţe un întreg oraş, Nu ar fi putut încăpea Într-o căsuţă foarte mică Cu o gradină sub fereastră, Şi în gradină mult caprifoi cu florile-n lumină.   Deci, a fost odată ca niciodată, Un uriaş cu ochi albaştri, Îndrăgostit de o femeie mărunţică, Femeia... visa...   (Uriaşul cu ochi albaştri)

Toti oamenii iubesc lumina mai presus de orice, de aceea au inventat focul. (Pictorii cubisti) © CCC

Dacă eu nu ard, dacă tu nu arzi, dacă noi nu ardem, cum se va schimba bezna în lumină? (Dacă eu nu ard) (traducere de Petru Dimofte)

Oh! Cât de adevărat, nu-i așa, că adevărata lumină, singura lumină este aceea pe care o avem în noi înșine! (Scrisoare către Léonie d'Aunet) © CCC