Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Aniversari
1 iunie

1956: Mircea Cărtărescu, scriitor român

Mircea Cărtărescu, 1 iunie 1956, București, poet, prozator, critic literar și jurnalist român.

A publicat peste 30 de volume, traduse în peste 25 de limbi. Este unul dintre numele frecvent menționate drept candidaturi la Premiul Nobel pentru Literatură. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al PEN România și profesor la Universitatea din București.

Este laureat al mai multor premii internaționale prestigioase, precum Premiul Thomas Mann, Premiul de Stat al Austriei, Premiul Formentor, Premiul internațional de literatură al orașului Berlin și Premiul orașului Leipzig pentru înțelegere europeană.

Copilăria și studiile

Mircea Cărtărescu s-a născut pe data de 1 iunie 1956, în București. Despre copilăria sa, el va afirma că ea „reprezintă principala sa experiență existențială și singura pe care a trăit-o atent”.

Face parte din grupul poeților optzeciști care au frecventat Cenaclul de Luni condus de criticul literar Nicolae Manolescu, dar în timpul studenției a participat și la ședințele cenaclului „Junimea”, conduse de Ovid S. Crohmălniceanu.

Absolvent al Liceului „Dimitrie Cantemir” din București, el va urma cursurile Facultății de Limbă și Literatură Română. În 1980 prezintă teza de licență despre imaginarul poetic eminescian din poezia postumă, care s-a transformat în volumul “Visul chimeric”, reeditat în anul 2011.

În anul 1999 obține doctoratul în literatură română cu o teză despre Postmodernismul românesc, coordonată de profesorul Paul Cornea, publicată în același an la editura Humanitas, de asemenea reeditată.

Debutul literar

Mircea Cărtărescu a debutat cu poezii la Cenaclul de Luni și în România Literară în anul 1978, coordonat de profesorul Nicolae Manolescu, și în volum în antologia Aer cu diamante, dar a citit și proză la Cenaclul de proză “Junimea” condus de Ovid S. Crohmălniceanu. De altfel a publicat o proză în antologia Desant’83. A debutat în volumul individual Faruri, vitrine, fotografii la editura Cartea Românească în anul 1980. A continuat să scrie versuri, a publicat mai multe volume, intre care se remarcă Poeme de amor sau Totul.

Activitatea literară

Un proiect unic în felul său este Levantul, o epopee eroicomică dar și un periplu prin istoria literaturii române. Procedeul a fost utilizat și de scriitorul irlandez James Joyce în capitolul intitulat Boii soarelui din romanul Ulise. Scriitorul reciclează toate stilurile poetice, de la Dosoftei la Nichita Stănescu. Însă nu toți scriitorii și criticii contemporani apreciază felul în care a fost scris Levantul.

A fost apreciat printre alții de N.Manolescu sau Ovid.S. Crohmălniceanu, Criticul Virgil Diaconu, în revista Actualitatea literară, consideră că: „Volumul Levantul se naște prin imitarea poeziei poeților predecesori, români sau străini, pe care Mircea Cărtărescu i-a citit cu intenția expresă de a extrage din ei propria poezie”.

Mircea Cărtărescu este considerat un teoretician important al postmodernismului românesc și un autor contemporan de succes, apreciat atât în țară cât și în străinătate. Într-un interviu realizat de Marius Chivu, scriitorul Gheorghe Crăciun consideră că: „la Mircea Cărtărescu noutatea de viziune e evidentă. Corpul e reprezentat de el ca o mașină vie, mecanică, producătoare de halucinații, fantasme și care se instituie de multe ori ca o prezență tutelară a oricărui tip de viziune despre obiecte, lucruri, acte imaginare…”

Este un prozator și romancier care practică speciile literaturii fantastice (fantasy) în volumul Visul (reluat într-o formă ușor diferită sub titlul Nostalgia).

Ultimul său mare proiect editorial, trilogia romanescă Orbitor, are forma unui fluture, și conține trei volume, Aripa stângă, Corpul și Aripa dreaptă, ultimul fiind editat în luna iulie 2007. Cartea a fost scrisă sub influența lecturii romanelor lui Thomas Pynchon, influență recunoscută deschis de autor în interviurile sale.

Operele sale au fost traduse în limbile engleză, italiană, franceză, spaniolă, poloneză, suedeză, bulgară, maghiară etc.

Următorul său roman publicat, Solenoid, a fost de asemenea tradus în mai multe limbi și s-a bucurat de un real succes de public. A publicat până în aceste moment patru volume din jurnalul său intim, care se adresează mai mult cititorilor din România, acest jurnal fiind început de autor din adolescență.

Între anii 1980 și 1989 a fost profesor de limba română la o școală generală, apoi funcționar la Uniunea Scriitorilor, iar apoi redactor la revista Caiete Critice. Din anul 1991 este lector la catedra de Istoria literaturii române a Facultății de Litere a Universității din București. Din anul 2004 este conferențiar la aceeași catedră.

În prezent

Actualmente, Mircea Cărtărescu este profesor universitar la Departamentul de Studii Literare a Facultății de Litere a Universității din București.  Mircea Cărtărescu este căsătorit cu poeta Ioana Nicolaie. Unele din cărțile sale de povestiri publicate, De ce iubim femeile și Frumoasele străine i-au adus un succes de box-office, figurând pe lista de cărți bestseller ale editurii care îi publică toate cărțile și cu care a semnat un contract de exclusivitate.

1636: Nicolae Milescu Spătarul, scriitor memorialist, teolog și diplomat român (d. 1708)

1796: Nicolas Léonard Sadi Carnot, fizician francez (d. 1832)

1926: Marilyn Monroe, actriță, model și cântăreață americană (d. 1962)

1926: Andy Griffith, actor american (d. 2012)

1930: Erich Bergel, dirijor german născut în România (d. 1998)

1937: Morgan Freeman, actor, regizor de film și narator american

1953: Xi Jinping, om politic chinez

1959: Martin Brundle, pilot englez de Formula 1

1960: Elena Muhina, gimnastă sovietică din Rusia (d. 2006)

1962: Adriean Videanu, politician român

1968: Jason Donovan, actor australian

1971: Monica Anghel, interpretă română de muzică ușoară

1973: Adam Garcia, actor australian

1973: Heidi Klum, fotomodel, designer de modă, femeie de afaceri, prezentatoare de televiziune și actriță germană

1974: Alanis Morissette, interpretă canadiană de muzică ușoară

1977: Sarah Wayne Callies, actriță americană

1981: Amy Schumer, actriță americană

1996: Tom Holland, actor britanic

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.