Aniversari 11 martie
1544: Torquato Tasso, poet italian (d. 1595)
Torquato Tasso, 11 mar. 1544 – 25 apr. 1595, cel mai mare poet italian al Renașterii târzii, renumit pentru poemul său epic Ierusalimul eliberat (Gerusalemme liberata), 1581, despre capturarea Ierusalimului în timpul Primei Cruciade.
Tasso s-a născut la Sorrento, Regatul Napoli, Italia, era fiul lui Bernardo Tasso, poet și curtean, și al Porzia de ’Rossi. Copilăria sa a fost umbrită de necazurile familiale: tatăl său l-a urmat pe prințul din Salerno în exil în 1552; moșiile familiei au fost confiscate; mama sa a murit în 1556 și au existat litigii ulterioare în legătură cu zestrea ei. Tasso s-a alăturat tatălui său la Roma în 1554 și, doi ani mai târziu, la curtea ducelui de Urbino, unde a fost educat împreună cu fiul ducelui. Imaginația lui fusese deja înflăcărată de poveștile cruciadelor și a fost șocat în 1558 de știrile despre un atac al turcilor asupra Sorrento, unde sora sa Cornelia abia a scăpat de masacrul care l-a însoțit.
În timp ce se afla la Veneția în anul următor, Tasso a început să scrie o epopee în ottava rima (rima octavă, o strofă italiană cu opt rânduri de 11 silabe), Gerusalemme, despre Prima Cruciadă (care a recuperat Ierusalimul de la turci în 1099). Curând a întrerupt compunerea acesteia, realizând probabil că era prea neexperimentat pentru a scrie o epopee istorică și s-a orientat spre temele cavalerești. Astfel a luat naștere Rinaldo (1562) în care și-a expus abilitatea tehnică, dar nu încă și geniul său poetic.
În 1560 a fost trimis să studieze dreptul la Padova și acolo l-a întâlnit pe umanistul și criticul Sperone Speroni, sub a cărui îndrumare a studiat Poetica lui Aristotel. Probabil atunci a început să-și scrie Discorsi dell’arte poetica (1587; „Tratat despre arta poetică”), explicând în acesta acceptarea competenței regulilor presupuse a fi stabilite de Aristotel în Grecia din secolul al IV-lea î.e.n. (De exemplu, Tasso a susținut că unitatea de acțiune nu ar trebui să excludă o varietate de întâmplări.)
În 1565, Tasso a intrat în serviciul lui Luigi, cardinal d’Este, și a frecventat curtea ducelui Alfonso II d’Este la Ferrara, unde s-a bucurat de patronajul surorilor ducelui, Lucrezia și Leonora, pentru care a scris unele dintre cele mai bune poezii lirice. În 1569 tatăl său a murit. În anul următor Lucrezia a părăsit Ferrara, iar Tasso l-a urmat pe cardinal la Paris, unde a întâlnit un coleg poet, pe francezul Pierre Ronsard.
Reîntors la Ferrara în 1571, a devenit unul dintre curtenii ducelui și s-a dedicat activității poetice intense. În 1573 a scris drama pastorală Aminta (reprezentată în 1573; publicată în 1581), care transcende convenția rusticității artificiale cu inspirația senzuală și lirică a imaginii sale despre Arcadia. Tonul din Aminta este mai degrabă liric decât dramatic. Piesa prezintă cu o mare delicatețe a simțirii o serie de viniete care culminează cu obținerea, după multă vreme, a iubitei sale, Silvia, de către păstorul Aminta. Piesa reflectă, în idealizarea vieții de curte, perioada efemeră de fericire de care Tasso se bucurase la Ferrara.
Compunera poemului epic Gerusalemme Liberata, Ierusalimul eliberat.
În 1575, Tasso și-a finalizat capodopera, Gerusalemme liberata, la care lucra începând de la șederea sa în Ferrara. În acest poem epic, Tasso povestește acțiunile armatei creștine conduse de Godfrey de Bouillon în ultimele luni ale Primei Cruciade, culminând cu cucerirea Ierusalimului și bătălia de la Ascalon. La acțiunea istorică principală a poemului, Tasso a adăugat o serie de episoade imaginare în care imaginația sa lirică și hedonistă putea găsi expresie liberă. Cel mai proeminent dintre aceste episoade este povestea eroului italian Rinaldo, inclusiv rebeliunea sa, dragostea pentru fata sarazină (musulmană arabă), Armida, și pocăința și participarea sa decisivă la bătălia finală. Tasso a adăugat, de asemenea, povestea eroului italian Tancred și dragostea sa pentru frumoasa sarazină Clorinda, pe care Tancred o ucide fără să vrea în luptă; pasiunea secretă a Erminiei, prințesa Antiohiei, pentru Tancred; și intervenția forțelor supranaturale în favoarea lui Aladino, regele Ierusalimului.
În compunerea lucrării Gerusalemme Liberata, Tasso a încercat să stabilească un echilibru între aspirațiile morale ale vremurilor sale și propria sa inspirație senzuală și între cerințele regulilor formale stabilite pentru epopee de către erudiții Renașterii și impulsul propriei sale fantezii lirice. Tasso a reușit să reconcilieze fantezia sa cu adevărul istoric adăugând episoadele romantice și idilice menționate anterior la temelia fermă a acțiunii istorice principale. Aceste episoade contribuie mult la farmecul liric pe care îl posedă poemul.
Conștient de noutatea poetică a epopeii sale, Tasso a plecat la Roma pentru a aranja revizuirea ei de către un grup de critici. Revenit la Ferrara în 1576, a început să-și revizuiască opera într-o dispoziție contradictorie, în care a simțit nevoia atât de a accepta criticile pe care el însuși le-a căutat, cât și de a se răzvrăti împotriva acestui tip de autoritate.
A dezvoltat o manie a persecuției, însoțită de scrupule nejustificate despre propria religie ortodoxă, iar anii următori au fost caracterizați de plecări bruște din Ferrara și de crize violente, ultima culminând cu internarea sa în spitalul Santa Anna (1579–1586) din ordinul ducelui de Ferrara. În timpul închiderii sale, Tasso a scris o serie de dialoguri filosofice și morale care, împreună cu numeroasele sale scrisori, sunt printre cele mai bune exemple de proză italiană din secolul al XVI-lea.
În 1581 au fost publicate primele ediții ale poemului epic Gerusalemme liberata și părți din Rime e prose (Rime și proză). O lungă controversă a început în rândul criticilor italieni cu privire la meritele epopeei sale și ale predecesorului său imediat, poemul cavaleresc al lui Ludovico Ariosto, Orlando furioso, Tasso însuși participând la controversă cu o Apologie (1585).
În iulie 1586, Tasso a fost eliberat din Santa Anna, grație intervenției lui Vincenzo Gonzaga, prințul Mantovei, care l-a primit la curtea sa. După o renaștere a inspirației creative – la Mantova și-a finalizat tragedia Galealto, redenumită Il Re Torrismondo, Regele Torrismondo (1587) – a recidivat în neliniștea sa obișnuită și a fugit din Mantova, rătăcind mai ales între Roma și Napoli, unde a compus poeziile sale religioase Monte oliveto (1605 ; „Muntele Măslinilor”) și Le sette giornate del mondo creato (1607; „Cele șapte zile ale creației”).
În mai 1592, Cardinalul Cinzio Aldobrandini, nepot al Papei Clement al VIII-lea, i-a acordat ospitalitate la Roma. Acestui patron i-a dedicat o nouă versiune a epopeei sale (Gerusalemme conquistata, Ierusalimul cucerit, publicată în 1593), un eșec poetic care dezvăluie amploarea supunerii finale a lui Tasso la prejudecățile morale și literare ale vremii.
A mai scris două poezii religioase, Lagrime di Maria Vergine (Lacrimile Fecioarei Maria) și Lagrime di Gesù Cristo (Lacrimile lui Iisus Hristos), iar în iunie 1594 a plecat din nou la Napoli, unde a fost publicat Discorsi del poema eroico (Tratat despre poemul eroic, 1594. În acest tratat a încercat să justifice noua versiune a epopeei conform concepției sale modificate despre arta poetică. La întoarcerea lui Tasso la Roma, în noiembrie 1594, papa i-a acordat o pensie anuală și a promis că-l va face poet laureat. Dar Tasso s-a îmbolnăvit în luna martie a anului următor, a fost mutat la mănăstirea San Onofrio și a murit la câteva săptămâni.
Nu a trecut mult timp până când poemul Gerusalemme liberata, Ierusalimul eliberat a fost tradus și imitat în multe limbi europene, dar primirea sa eterogenă după publicare a agravat dispoziția melancolică a lui Tasso. Această stare melancolică a fost parțial cauzată de un contrast între idealurile sale hedoniste – așa cum se arată în drama sa pastorală Aminta – și aspirațiile sale religioase în conformitate cu moralitatea rigidă a Contrareformei, mișcarea de renaștere a bisericii romano-catolice ca răspuns la protestantism. Agitația din viața poetului, boala sa mentală, presupusele sale iubiri romantice și presupusele sale persecuții au dat naștere unei legende în privința lui ca om. Tasso a devenit un subiect literar mai întâi în Italia secolului al XVII-lea și apoi în Europa secolului al XVIII-lea și al XIX-lea, fiind în cele din urmă reprezentat ca omul de geniu care a fost înțeles greșit și persecutat. Critica modernă se referă însă la particularitățile vieții și caracterului său față de incertitudinea morală a vremurilor.
1843: Harald Høffding , filosof danez (d. 1931)
A fost învățător, iar mai târziu, in 1883, a ajuns profesor la Universitatea din Copenhaga. A fost puternic influențat de existențialismul lui Søren Kierkegaard în prima sa etapă de dezvoltare, mai apoi însă a adoptat pozitivismul, astfel în opera sa a combinat abordarea spiritului (cu metoda psihologică) și practica școlii critice.
Principala sa operă, Noua istorie a filozofiei, 1894, a fost mai întâi tradusă în germană și publicată în 1895, iar mai apoi a fost tradusa din germană în engleză de B.E. Meyer cu titlul „Istoria filosofiei moderne” (2 vol., 1900).
1871: Emanoil Davidescu, matematician român, membru fondator al Gazetei matematice (d. 1905)
1899: Regele Frederick al IX-lea al Danemarcei (d. 1972)
1920: Nicolaas Bloembergen, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel
1928 : Erzsébet Abaffy, lingvistă și scriitoare maghiară
1929: Constantin Th. Botez, istoric, eseist român (d. 1992)
1931: Ion Besoiu, actor român de teatru și film
1932: Iosif Naghiu, dramaturg român
1944: Iustin Moraru, poet român
1957: Ion Bogdan Lefter, poet, critic și istoric literar român
1971: Johnny Knoxville, cascador și actor american