Aniversari 15 martie
1830: Paul Heyse, scriitor german, laureat al Premiului Nobel (d. 1914)
Paul Johann Ludwig von Heyse, 15 mar. 1830 – 2 apr. 1914, scriitor german și membru proeminent al școlii tradiționaliste din München care a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1910.
Născut în 1830, cu doi ani înainte de moartea lui Goethe, dar la cincisprezece ani după ceilalți autori ai generației „realiste”, Heyse a crescut într-un mediu academic: tatăl său Karl Heyse a fost profesor de filologie clasică la Berlin, bunicul său a fost tot filolog. Heyse a avut înclinații literare de la o vârstă fragedă, fondând un grup literar în liceu, dar s-a înscris la Universitatea din Berlin pentru a-și urma tatăl în studiul limbilor și literelor clasice.
În 1847 a studiat filologia clasică la Berlin. Aici, a fost membru al grupului de poeți Tunnel über der Spree (Tunel peste Spree), o societate literară germană, fondată în 1827, care a influențat viața literară din Berlin timp de mai bine de șaptezeci de ani, iar mai târziu, la München, – împreună cu Emanuel Geibel și alții – al grupului Die Krokodile (Crocodilii).
Așa cum a menționat de mai multe ori în Amintiri din tinerețe (Jugenderinnerungen), Heyse nu credea că poate trăi ca poet și căuta un Brotstudium, o disciplină care să-i asigure o carieră. Cu toate acestea, prelegerile filologilor, chiar și ale celor mai mari precum Böckh și Lachmann, nu au reușit să-i stimuleze interesul, astfel că și-a schimbat direcția după doi ani și s-a înscris la Bonn, în 1849, la istoria artei, în speranța că această disciplină îi va lăsa timp să scrie.
În 1849, a studiat istoria artei și limbile romanice la Universitatea din Bonn. În 1850, a decis să devină poet. Din cauza unei aventuri amoroase cu soția unuia dintre profesorii săi, a trebuit să se întoarcă la Berlin. În același an, a fost publicată prima sa carte.
În mai 1852 a obţinut doctoratul cu o teză despre cor în poezia trubadurilor. A călătorit timp de un an universitar în Italia, susținut de o bursă de cercetare, pentru a studia manuscrise vechi provensale. În Biblioteca Vaticanului a fost interzis pentru că a luat notițe din manuscrise nepublicate. În Italia s-a împrietenit cu mulți artiști, printre care Arnold Böcklin și Joseph Victor von Scheffel. Heyse era aproape la fel de popular în Italia ca și în Germania, printr-o serie de numeroase traduceri, făcând cunoscută literatura italiană în Germania.
După terminarea studiilor, a devenit un erudit independent și a fost chemat la München de către Maximilian al II-lea al Bavariei. Acolo, împreună cu poetul Emanuel Geibel, a devenit șeful cercului de scriitori de la München, care a căutat să protejeze valorile artistice tradiționale de atacurile radicalismului politic, materialismului și realismului.
În 1854, a fost numit consilier literar al regelui Maximilian al II-lea al Bavariei la München, un adevărat protector al literelor și al artelor. A obţinut o pensie anuală de 1.000 de guldeni, pensie menită să contribuie la trezirea intelectuală a regatului.
A devenit un maestru al nuvelei atent lucrate, un exemplu principal fiind Sălbatica (L’Arrabbiata), 1855.
De asemenea, a publicat romane precum Copiii lumii (Kinder der Welt), 1873, Merlin și multe piese nereușite. Printre cele mai bune lucrări ale sale, în care a excelat, se numără traducerile sale ale operelor lui Giacomo Leopardi și ale altor poeți italieni și spanioli, multe dintre ele fiind transpuse pe muzică de H. Wolf.
Poeziile sale au oferit versurile multor lieduri ale compozitorului Hugo Wolf. Heyse, care era înclinat spre idealizare și care a refuzat să înfățișeze latura întunecată a vieții, a devenit un adversar înrăit al școlii în creștere a naturalismului, iar popularitatea sa scăzuse mult până când a primit premiul Nobel.
În 1910, a primit Premiul Nobel pentru Literatură pentru activitatea sa literară abundentă compusă din culegeri de versuri, șapte romane, aproximativ patruzeci de drame, peste o sută cincizeci de nuvele, traduceri ale poeților italieni, ediții de cântece italiene și spaniole.
1767: Andrew Jackson, al 7-lea președinte al SUA (d. 1845)
1779: Lord Melbourne, prim ministru al Marii Britanii (d. 1848)
1812: Maria Burada, prima femeie din Moldova care a tradus piese de teatru (d. 1886)
1831: Pantazi Ghica, prozator, dramaturg și publicist român (d. 1882)
1835: Eduard Strauss, compozitor austriac
Impreuna cu tatal sau, Johann Strauss I si fratii sai, Johann Strauss II si Josef Strauss, au format dinastia muzicala Strauss care a dominat timp de decenii lumea muzicala a Vienei, creand numeroase valsuri si polci renumite in toata Europa. Eduard Strauss, supranumit “Edi” de cei din familie si “frumosul Edi” de publicul vienez, pentru farmecul si eleganta plina de naturalete de pe scena, a avut un fiu ce a continuat taditia familiei, Johann Strauss III.
1915: Nicolae Botnariuc, zoolog și biolog român
1920: Donnall Thomas, medic american, laureat al Premiului Nobel
1924: Iuri Bondarev, scriitor, critic literar, scenarist rus
1930: Jores Alfiorov, fizician rus, laureat al Premiului Nobel
1935: Mary Pratt, pictorita canadiana, specializata in reprezentarea realista de naturi moarte
1941: Mahmoud Darwish, poet și prozator palestinian (d. 2008)
1951: Viorela Filip, solistă vocală româncă
1964: Ion Mihalache, pictor român
1981: Young Buck, rapper american