Aniversari 14 noiembrie
1840: Claude Monet, pictor impresionist francez (d. 1926)
Pictorul francez, Claude Monet, a devenit celebru creând o nouă mișcare artistică: impresionismul, cu lucrări precum Macii. La proprietatea sa din Giverny, a pictat Nuferii.
Claude Monet, pe numele complet Oscar-Claude Monet, 14 nov. 1840 – 5 dec. 1926, pictor francez care a fost inițiatorul, conducătorul și susținătorul fidel al stilului impresionist. În lucrările sale de maturitate, Monet și-a creat propriul stil prin realizarea unor serii de schițe asemănătoare ale aceluiași model, din diverse unghiuri și în perioade diferite ale zilei. Aceste serii de lucrări au fost expuse frecvent în grupuri – de exemplu, imaginile sale ale unor căpițe de fân, 1890/1891 și Catedrala din Rouen, 1894.
La casa sa din Giverny, Monet avea un eleșteu cu nuferi care i-a servit ca inspirație pentru ultima sa serie de picturi. Popularitatea sa a crescut în a doua jumătate a secolului XX, când operele sale au călătorit în întreaga lume în expoziții muzeale care au atras un număr de vizitatori record și au vândut obiecte extrem de populare cu imagini ale lucrărilor sale.
Pictorul impresionist Claude Monet s-a născut la Paris pe 14 noiembrie 1840, dar și-a petrecut copilăria în Le Havre. Pe când Claude, fiul cel mare al lui Adolphe Monet, care era băcan, avea cinci ani, familia s-a mutat pe coasta Normandiei, lângă Le Havre, unde tatăl său a preluat conducerea afacerilor prospere ale familiei, băcănia și aprovizionarea navelor. Acest eveniment a avut o semnificație mai mult decât biografică, deoarece, petrecându-și copilăria de-a lungul plajelor, pe țărmul mării, și cunoscând îndeaproape vremea capricioasă din Normandia, a căpătat o perspectivă nouă asupra naturii.
Fiind un desenator talentat, realiza și vindea caricaturi. Primul succes al lui Monet ca artist a avut loc la vârsta de 15 ani, odată cu vânzarea de caricaturi care erau îngrijit și atent desenate. În acești ani de început, a executat, de asemenea, schițe în creion ale navelor cu vele, care erau aproape tehnice în reproducerea lor minuțioasă. Mătușa sa, Marie-Jeanne Lecadre, era pictor amator și, probabil, la propunerea ei, Claude a mers să studieze desenul cu un artist local.
Dar viața sa de pictor a început abia atunci când lucrările sale au atras atenția pictorului Eugène Boudin care l-a încurajat să picteze peisaje și natură moartă. Mai târziu, Monet va scrie: „Dacă am devenit pictor, este datorită lui Boudin care, cu o inepuizabilă bunătate, și-a asumat pregătirea mea”. Monet a devenit prietenul lui Eugène Boudin, care l-a introdus pe elevul oarecum arogant în practica – pe atunci neobișnuită – a picturii în aer liber. Experiența a stabilit direcția pentru Monet, care timp de peste 60 de ani s-a concentrat asupra fenomenelor vizibile și asupra inovației metodelor eficiente de transformare a percepției în pigment.
Deși peisajele în ulei fuseseră pictate cel puțin încă din secolul al XVI-lea, ele erau de obicei produse în atelier – ca amintiri, mai degrabă decât impresii directe, ale observațiilor asupra naturii. Pictorii englezi John Constable și J.M.W. Turner au realizat mici schițe în ulei în aer liber înainte de 1810, dar este puțin probabil ca Monet să fi cunoscut aceste studii.
A vizitat Parisul pentru prima dată în 1859–1860, unde a fost impresionat de opera pictorilor Școlii de la Barbizon, Charles Daubigny și Constant Troyon. Spre enervarea familiei sale, a refuzat să se înscrie la École des Beaux-Arts. În schimb, a frecventat locurile vizitate de artiștii profesioniști și a lucrat la Academia Elvețiană, unde l-a cunoscut pe Camille Pissarro.
Această pregătire informală a fost întreruptă de solicitarea de a se prezenta pentru stagiul militar. Și-a îndeplinit serviciul militar, din 1861 până în 1862, în Algeria, unde a fost entuziasmat de culorile și luminile Africii. Alegerea Algeriei de către Monet pentru serviciul militar a fost poate rezultatul admirației sale pentru pictorul romantic Eugène Delacroix, a cărui cromatică fusese influențată de o vizită în Maroc în 1832. În cele din urmă, a fost reformat în 1862. Monet s-a întors în țară și a reluat pictura.
În 1862 Monet s-a întors la Le Havre, probabil din cauza bolii de care suferea, și a pictat din nou marea cu Boudin, întâlnindu-se totodată cu pictorul olandez de tablouri marine Johan Barthold Jongkind. În același an a continuat să studieze la Paris, de data aceasta cu academicianul Charles Gleyre, în atelierul căruia i-a întâlnit pe artiștii Frédéric Bazille, Alfred Sisley și Pierre-Auguste Renoir. În urma unor divergențe cu profesorul lor, grupul a plecat spre satul Chailly-en-Bière, lângă Barbizon, în pădurea Fontainebleau. Tot în această perioadă – sau cel puțin înainte de 1872 – Monet a descoperit stampele japoneze, a căror decorativitate și planeitate aveau să aibă o influență puternică asupra dezvoltării picturii moderne în Franța.
Descoperirea picturilor lui Manet, 1863
A fost impresionat de lucrările lui Manet și cei doi bărbați au devenit prieteni. La acea vreme mergeau împreună, împreună cu alți câțiva pictori, în pădurea Fontainebleau pentru a picta în aer liber. Picturile sale au fost refuzate de Salonul oficial de la Paris și vor fi expuse acolo pentru prima dată în 1865.
În anii 1860, iubita sa Camille Doncieux apare de multe ori în picturile sale precum Dejunul în iarbă sau Prânzul la iarbă verde. Claude Monet s-a căsătorit cu ea în 1870 și au avut doi fii.
Realizările excepționale din perioada prolifică a tinereții lui Monet au fost executate între 1865 și 1870, înainte ca acesta să înceapă să folosească tușe fine de penel, care urmau să devină semnul distinctiv al stilului impresionist. Una dintre cele mai ambițioase dintre aceste lucrări timpurii (care nu a fost niciodată terminată, probabil din cauza comentariilor negative ale lui Gustave Courbet) a fost Dejunul în iarbă, 1865–1866, numit după pictura notorie a lui Édouard Manet expusă la Salonul Refuzaților, în 1863.
Claude Monet, Dejunul în iarbă
Spre deosebire de capodopera lui Manet, care reprezenta o adaptare șocantă a unei imagini renascentiste la un cadru contemporan, tabloul lui Monet era o reprezentare cu totul contemporană, neostentativă, a unui grup de oameni îmbrăcați bine care participau la un picnic la modă în pădurea Fontainebleau. Cu toate acestea, Monet i-a împărtășit lui Manet temerile referitoare la faptul că optase mai degrabă pentru reprezentarea de scene reale ale vieții moderne, decât subiecte istorice, romantice sau fanteziste. Astfel, Dejunul în iarbă al lui Monet reprezintă o continuitate a realismului lui Courbet.
Impresionismul, privit în general, reprezenta o celebrare a plăcerilor vieții clasei de mijloc; într-adevăr, subiectul lui Monet din această perioadă a implicat adesea scene domestice cu soția, fiul și grădina sa. Cu toate acestea, reprezentarea „vieții moderne” nu avea să reprezinte scopul principal al artei lui Monet. Mai importantă în cazul său a fost căutarea continuă de mijloace picturale pentru a pune în aplicare viziunea sa radicală asupra naturii. Mai mult tablourile ambițioase de compoziție reprezentând diverse siluete, precum Pe malul Senei, Bennecourt, 1868, sau Plaja de la Sainte-Adresse, 1867, dovedesc clar că stilul lui Monet se îndrepta către impresionism.
În imaginile realizate între 1865–1867, ce redau marea sau plaja, Monet nu încerca să reproducă cu fidelitate scena din fața sa, așa cum era ea examinată în detaliu, ci mai degrabă încerca să redea la fața locului impresia momentului, aceea de relaxare, să redea ceea ce ochiul percepe pe moment – ceea ce se vedea, mai degrabă decât ceea ce era evident cunoscut, cu tot ce vibrează și se mișcă în scena respectivă. Bărcile, clădirile, siluetele ivite accidental și plaja cu pietricele sunt șterse cu rapiditate, rămânând doar niște pete de culoare fără greutate sau substanță.
Impresionismul creat de Claude Monet
La sfârșitul secolului al XIX-lea, Claude Monet a inaugurat o nouă mișcare în pictură: impresionismul. Această abordare, dedicată captării luminii naturale, a primit inițial critici puternice. Câțiva ani mai târziu, aceste critici s-au transformat în laude și susțineri înfocate.
Descoperirea stilului lui Turner, 1871
În timpul unei călătorii la Londra în 1871, pictorul a descoperit tablourile lui Turner și a fost foarte impresionat de stilul său pictural. Stilul său cu un caracter puțin finisat l-a inspirat puternic. La fel ca Turner, se va concentra pe încercarea de a surprinde efectele luminii asupra apei. Astfel, Monet a devenit interesat de redarea luminii pe luciul apei. A realizat peisaje magnifice învăluite în ceață precum Parlamentul Londrei, 1871. În compania lui Pissaro, pictorul l-a întâlnit pe dealerul de artă Durand-Ruel.
Nașterea impresionismului, 15 aprilie 1874
Monet a pictat, în 1872, un peisaj din Le Havre, “Impression”, Impresie, răsărit de soare, aflat la Muzeul Marmottan, Paris.
Claude Monet, Impresie
Aproximativ treizeci de artiști nu au fost acceptați de juriul Salonului oficial de la Paris. Printre ei s-au numărat pictori celebri: Cézanne, Degas, Monet, Pissaro, Renoir, Sisley etc. Aceștia au decis să-și expună picturile în atelierul prietenului lor, fotograful cunoscut sub pseudonimul Nadar.
Astfel, tabloul lui Monet a fost expus la prima expoziție impresionistă din 1874. Dar această pictură devenită acum celebră a primit recenzii negative din partea criticilor, în special de la Louis Leroy care s-a folosit de cuvântul „impresie” pentru a ironiza stilul picturii. Câteva zile mai târziu, Louis Leroy, un critic ostil, într-un articol satiric despre această expoziție a vorbit despre „impresioniști” cu referire la titlul unui tablou al lui Claude Monet: „Impression, soleil levant”.
Leroy a declarat că picturile lui Monet erau mai degrabă “impresii” decât lucrări de artă terminate. Ironie supremă, acest articol, primul care a folosit termenul peiorativ de „impresionist”, a fost cel care a dat numele școlii istorice de pictură, o nouă mișcare în artele plastice: impresionismul. La a treia expoziție, din 1876, pictorii erau deja catalogați cu termenul de impresioniști și foloseau deja termenul acesta pentru a se descrie.
Un an mai târziu, Claude Monet a pictat Macii, o pictură care va rămâne memorabilă.
Claude Monet, Macii
Giverny, 1883
În 1883, Claude Monet s-a stabilit la Giverny, în Normandia, închiriind o casă. A locuit acolo 43 de ani. Pictorul a realizat două serii de picturi de plopi și căpițe de fân (1888-1891). În loc să reprezinte peisajul ca o stare de spirit, căuta să surprindă un instantaneu efemer al naturii. Apoi a realizat o serie de lucrări pentru Catedrala din Rouen (1892-1894). Începând din 1889, lucrările sale au fost recunoscute de criticii de artă și de public. Casa și grădina pictorului cu eleșteele cu nuferi sunt conservate și deschise publicului de Fundația Claude Monet din Giverny.
În 1887, tablourile sale au fost expuse în străinătate, la New York datorită sprijinului dealerului de artă londonez Durand-Ruel. În 1889, Monet a expus alături de Rodin. Anul acesta a marcat începutul succesului și faimei sale.
În 1890, Monet a cumpărat casa din Giverny și a început să-și amenajeze grădina și eleșteul cu nuferi.
Nuferii pictați de Claude Monet
Din 1890 Claude Monet s-a dedicat creației, apoi picturii eleșteului său cu nuferi din Giverny. A realizat aproape 250 de picturi cu acești nuferi ca singur subiect (1890-1926), iar până în 1926, pictorul s-a străduit să ia drept unic motiv eleșteul cu nuferi din grădina sa din Giverny.
Claude Monet, Nuferi albaștri
Primele picturi din seria „Nuferi” au fost expuse la galeria Durand-Ruel din Paris în timpul primei expoziții Monet a secolului. La sfârșitul Primului Război Mondial, Monet, un mare prieten al lui Georges Clémenceau, a oferit statului nouăsprezece tablouri cu „Nuferi”. Picturile vor fi expuse în două săli ale Orangeriei din Tuileries. Astăzi, mai mulți „nuferi”, uneori monumentali, sunt vizibili la muzeul Marmottan Monet din Paris, însoțiți de alte imagini ale grădinii Giverny precum Podul japonez, Glicinele etc.
Monet a suferit de cataractă și a fost operat la un singur ochi în 1923. A continuat să picteze până la începutul anului 1926.
Claude Monet a bulversat modul tradițional de pictură. În loc să caute să reprezinte realitatea cât mai fidel posibil, s-a concentrat pe încercarea de a surprinde efectele luminii naturale. Această cale, numită impresionism, va fi susținută și dezvoltată de Renoir, Cézanne, Degas, Caillebotte și Bazille.
1650: William al III-lea, rege al Angliei, Scoției și Irlandei, din dinastia Stuart-Orania (1689-1702) (d. 1702)
1668: Johann Lucas von Hildebrandt, arhitect (baroc) italian
1719: Leopold Mozart, muzician austriac, tatăl lui Wolfgang Amadeus Mozart
1765: Robert Fulton, constructor de nave american (d. 1815)
1778: Johann Nepomuk Hummel, compozitor și pianist austriac
1779: Adam Oehlenschläger, scriitor danez
1797: Charles Lyell, geolog britanic
1805: Fanny Hensel născută Mendelssohn, compozitoare germană (d. 1847)
1812: Maria Cristina de Savoia, regină a celor Două Sicili (d. 1836)
1847: Ecaterina Dolgorukova, metresa și soția morganatică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei (d. 1922)
1848: Zamfir Ralli-Arbore, scriitor și gazetar român (d. 1933)
1861: Frederick Jackson Turner, istoric american (d. 1932)
1863: Leo Baekeland, chimist american de origine belgiană inventatorul bachelitei (d. 1944)
1871: Ilarie Chendi, critic și istoric literar român (d. 1913)
1874: Johann Schober, politician austriac
1876: Orest Tafrali, istoric român (d. 1937)
1881: Nicholas Schenck, cel care a pus bazele
1887: Amadeo de Souza-Cardoso, pictor portughez (d. 1918)
1889: Jawaharlal Nehru, primul prim-ministru indian
1889: Taha Hussein, scriitor arab
1891: Frederick Banting, medic canadian, laureat al Premiului Nobel pe anul 1923 (d. 1941)
1896: Mamie Eisenhower, prima doamnă a Americii pe atunci
1898: Benjamin Fondane, critic, eseist, poet și teoretician literar franco-român (d. 1944)
1900: Aaron Copland, compozitor american
1904: Dick Powell, actor american
1905: John Henry Barbee, muzician american
1906: Louise Brooks, actriță americană
1906: Astrid Lindgren (1924)
1907: Astrid Lindgren, scriitoare suedeză
1907: Pedro Arrupe, basc, General al Ordinului iezuit
1907: William Steig, desenator (Cartoon) american
1907: Władysław Kopaliński, lexicograf, traducător, editor polonez (d. 2007)
1908: Joseph McCarthy, senator american
1910: Eric Malpass, scriitor britanic
1913: Ninetta Gusti actriță română (d. 2002)
1919: Veronica Lake, actriță
1920: Sergiu Grossu, scriitor și teolog român (d. 2009)
1922: Boutros Boutros-Ghali, secretar general al ONU (1992-1996)
1923: Herbert Zand, scriitor austriac
1927: Narciso Yepes, chitarist clasic
1929: Horst Janssen, desenator german
1929: McLean Stevenson, actor american
1930: Edward H. White, astronaut, pilot de încercare și inginer aeronautic american (Apollo 1), (d. 1967)
1930: Janis Pujats, arhiepiscop de Riga, cardinal
1932: Gunter Sachs, miliardar german (Playboy)
1932: Geo Saizescu, regizor român (d. 2013)
1935: Regele iordanian Hussein al Iordaniei
1939: Wendy Carlos, muziciană americană
1942: Ioan Bivolaru, politician român
1943: Jim Cantalupo, președintele și CEO-ul McDonald’s Corp
1943: Peter Norton, inventator de Software și investitor american
1946: Filip Georgescu, politician român
1948: Prințul moștenitor Charles al Marii Britanii și Irlandei de Nord
1949: Pierre Buyoya, președintele de stat al Republicii Burundi
1951: Ion Gonțea, politician român
1951: Ioan Selejan, cleric ortodox român, arhiepiscop al Timișoarei și mitropolit al Banatului (2014-prezent)
1953: Dominique de Villepin, politician francez, prim-ministru al Franței
1954: Condoleezza Rice, politiciană americană și ministru de externe a Statelor Unite
1956: Vasile Muraru, actor român de comedie
1958: Ingrida Udre, ex-presedintele parlamentului leton
1962: Laura San Giacomo, actriță americană
1972: Josh Duhamel, actor american
1975: Gabriela Szabo, atletă română
1975: Travis Barker, baterist american
1984: Marija Šerifović, cântăreață din Serbia