24 Februarie

1463: Giovanni Pico della Mirandola, filosof și învățat umanist italian din perioada Renașterii. (d. 1494)

Provenea dintr-o veche familie de nobili din Italia de nord cu reședința în castelul Mirandola, în apropiere de orașul Modena. Pentru a se instrui, renunta la privilegiile familiei in favoarea fratilor sai si incepe, la varsta de 14 ani, sa studieze dreptul canonic la vestita Universitate din Bologna (prima Universitate europeană), avand in vedere o cariera ecleziastica. Atras mai mult de studiul filosofiei si teologiei, frecventeaza timp de sapte ani cele mai renumite universități ale Europei din Ferrara, Padova și Paris.

Pe lângă filozofia scolastică aristoteliană, va invata și limbile latină, greacă, ebraică, arameică și arabă, dobândind încă din tinerețe renumele de poliglot. În 1484, se duce la Florența, în acel timp centrul vieții spirituale umanistice, unde Marsilio Ficino conducea noua “Academie Platoniciană”, încurajat și susținut de familia Medici.

Sub influența lui Ficino, Pico della Mirandola înclină mai mult către filozofia lui Platon, în opoziție cu scolastica dominată de învățătura lui Aristotel, aflată în declin, și devine unul din cei mai activi participanți la discuțiile în care se căuta realizarea unei unități între idealismul platonician și spiritualitatea creștină. Pico della Mirandola era însă un eclectic, datorită cunoștințelor sale vaste în domeniul misterelor antice, doctrinei pythagoreice, învățăturilor Sfântului Augustin și ale lui Toma de Aquino, precum și în urma studiului Kabbalei și Talmudului, întreprinde o încercare ambițioasă de armonizare a tuturor învățăturilor vremii sale sub egida creștinismului, un creștinism purificat, aprofundat și extins, al cărui exponent ar fi dorit să devină.

Urmând această idee, scrie “Heptaplus” (1480), o interpretare mistico-alegorică a creației conformă expunerii din Biblie. În aceeași perioadă publică “De ente et uno”, care cuprinde explicații ale unor pasaje din scrierile lui Moise, Platon și Aristotel.

În anul 1486, Pico della Mirandola pleacă la Roma și publică 900 de teze asupra tuturor temelor filozofice și teologice posibile din acel timp, adunate sub titlul “Conclusiones philosophicae, cabalisticae et theologicae”, cu o introducere, “Oratio de dignitate hominis”, care mai târziu va deveni unul din cele mai renumite texte filozofice ale umanismului italian. La discuția acestor teze ar fi vrut să invite la Roma pe toți învățații Europei. Papa Inocențiu al VIII-lea declară 13 din cele 900 de teze drept eretice și întâlnirea proiectată este interzisă. Deși Pico della Mirandola încearcă să se apere în lucrarea “Apologia J. Pici Mirandolani, Concordiae comitis” (1489), este condamnat și caută refugiu în Franța, unde este găsit de emisarii papei și arestat.

În urma intervenției lui Lorenzo de Medici, este eliberat și se poate întoarce la Florența. Aice trăiește retras și este tot mai mult influențat de predicile lui Savonarola, în care acesta critica moravurile vremii și preconiza crearea unui stat ecleziastic fundamentalist. Pico della Mirandola consacră ultimii ani ai vieții scrierilor religioase, în apărarea creștinismului împotriva iudaismului, mahomedanismului și astrologilor. O parte a acestor scrieri a apărut postum în 1495 la Bologna sub titlul “Disputationes adversus astrologiam divinatricem”, contribuind la combaterea credințelor astrologice atât de răspândite în Evul Mediu și respingând astfel posibilitatea determinării destinului omenesc prin poziția și mișcarea stelelor.

Concepțiile de bază ale lui Pico della Mirandola au fost expuse în “Oratio de dignitate hominis”. Ele reprezintă o sinteză ambițioasă a tradiției scolastico-aristoteliene cu temele noi ale umanismului. Pico della Mirandola vede această sinteză în filozofia neoplatoniciană, stabilind o ierarhie a existenței, de la corpurile neînsuflețite, urcând diverse trepte până la ființa supremă, Dumnezeu. Dumnezeu a creat pe om și l-a situat în centrul lumii, de aceea, omul nu este nici muritor, nici nemuritor, nici pământesc, nici celest. Stă în întregime în puterea lui să aleagă, în ce direcție a existenței se dezvoltă.

Omul se deosebește de alte viețuitoare prin faptul că nu este legat de un anumit destin sau de o anumită lege, dimpotrivă, el are capacitatea să-și determine în mod liber modul și forma existenței, să se înjosească până la o treaptă animalică, sau să se apropie de divinitate, care stă la propria sa origine. Calea care duce la acest scop este eliberarea de pornirile simțurilor și purificarea prin cugetarea și contemplația filozofică.

1500: Carol Quintul, împărat al Sfântului Imperiu Roman, rege al Castiliei, Aragonului, Neapolelui și al Siciliei (d. 1558)

Carol al V-lea a fost împărat al Sfântului Imperiu Roman (1519-1555 sub numele de Carol al V-lea al Germaniei, rege al Spaniei şi al Americii spaniole sub numele de Carol I al Spaniei (sau Carlos I), rege al Siciliei sub numele de Carol al IV-lea (1516-1558) şi Duce de Brabant, sub numele de Carol al II-lea de Brabant (1515-1558).

Carol al V-lea a fost produsul unei serii de alianţe între numeroase familii domnitoare din Europa, ceea ce l-a pus in fruntea celei mai mari unitati teritoriale din Europa prin simpla moştenire. Combinând moștenirile germanilor habsburgi ai Casei de Burgundia și moștenirea spaniolă a mamei sale, Carol transcendea frontierele etnice și naționale. Deviza sa a fost Plus Ultra, „Mai departe”.

1597: Vincent Voiture, poet francez (d. 1648)

1619: Charles Le Brun, pictor şi decorator francez din secolul XVII-lea (d. 1690)

S-a remarcat în special prin decorarea Palatului Versailles şi a galeriei din Sala Oglinzilor. A devenit pictorul de curte al lui Ludovic al XIV-lea si a avut o activitate intensa: în afara de decorarea Palatului Versailles, a decorat Castelul Sceaux, Saint Germain şi Marly, a coordonat Manufactura de goblenuri si a pictat portrete, inclusiv pe cel al Regelui Soare.

1622: Johannes Clauberg, teolog, filosof german (d. 1665)

1684: Matthias Braun, sculptor ceh (d. 1738)

1771: Johann Baptist Cramer, pianist, compozitor german (d. 1858)

1786: Wilhelm Grimm, filolog și folclorist german (d. 1859)

Scriitor şi lingvist impreuna cu fratele său Iacob (Hansel şi Gretel, Alba ca Zapada si cei sapte pitici, Legende germane). Fraţii Grimm s-au interesat si de basmele populare germane. După ce le-au adunat din diferite surse, le-au publicat in două volume sub titlul de Kinder-und Hausmärchen (Poveşti pentru copii şi părinţi, 1812-1829). O nouă ediţie a apărut în 1857. Aceasta conţinea povestiri suplimentare şi a devenit renumita carte intitulata Povestile fratilor Grimm. Fraţii Grimm au lucrat împreună la multe alte cărţi, pe care le-au publicat în anul 1852, inclusiv primul volum al monumentalei şi clasicei Deutsches Wörterbuch (Dicţionar german) care a fost completat de alţi eruditi în 1958.

1788: Johan Christian Dahl, pictor norvegian (d. 1857)

1836: Winslow Homer, pictor american

Este cel mai bine cunoscut pentru peisajele sale marine. În mare măsură autodidact, a fost considerat unul dintre pictorii americani importanti ai secolului al XIX-lea şi una dintre figurile proeminente în arta americană.

În 1859, si-a început cariera ca pictor în New York, prin deschiderea primului său atelier. A pictat multe peisaje marine. Un critic de arta a scris despre picturile sale: “Este ca şi cum ai invita oceanul în sufragerie.” Opera sa este plină de vigoare şi de realism. A folosit două tehnici: ulei şi acuarelă.

1841: John Philip Holland, inginerul care a dezvoltat primul submarin al Marinei Americane, U. S. Royal Navy şi al Marinei Imperiale japoneze. Este considerat una dintre cele mai importante figuri ale epopeei submarinelor.

1842: Arrigo Boito, compozitor, poet italian (d. 1918)

1863: Franz von Stuck, pictor simbolist si expresionist german

A devenit cunoscut odata cu ilustraţiile pentru Fliegende Blatter şi crearea de miniaturi pentru decorarea cărţilor. Se va dedica picturii incepând din1889, cand a avut succes cu primul său tablou The Warder of Paradise (Gardianul paradisului).

Stilul său in pictura s-a bazat pe o mare măiestrie a compoziţie şi a fost mai degraba sculptural decat pictural. Subiectele sale preferate au fost de natura mitologica şi alegorica. Tratarea subiectelor clasice a fost, în general, neconventionala. Printre picturile sale cele mai cunoscute se numără: Păcatul şi Războiul (aflat la pinacoteca din München), Sfinxul, Răstignirea, Rivalii, Paradisul pierdut, Oedip, Ispita şi Lucifer.

1866: Piotr Nikolaevich Lebedev, fizician rus (d. 1912)

1885: Stanisław Ignacy Witkiewicz, scriitor, pictor polonez (d. 1939)

1929: Marga Barbu, actriță româncă de teatru și film (d. 2009)

1932: Eugen Cizek, istoric literar român

1932: Michel Legrand, compozitor, regizor, actor şi scenarist francez

Este cel mai bine cunoscut pentru muzica din filmele: Fetele din Rochefort si Umbrelele din Cherbourg. A obtinut un Oscar pentru Cel mai bun cântec în 1969, pentru The Windmills of Your Mind şi pentru Cea mai bună coloană sonoră în 1972, pentru Summer of ’42, precum si 5 premii Grammy, intre 1972 – 1976.

1933: Gustavo Da Roza, arhitect de origine portugheza si chineza, nascut la Hong Kong-Macau. Winnipeg Art Gallery (1971) este cea mai importanta realizare a sa.

1934: Renata Scotto, soprană italiană

1939: Richard Oschanitzky, compozitor român (d. 1979)

1955: Steven P. Jobs, fondator Apple Inc, vizionar, inventator și om de afaceri

1974: Mircea Badea, prezentator de televiziune și actor român

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.