Aniversari

29 aprilie

1854: Henri Poincaré, matematician, astronom, teoretician, fizician și filosof francez (d. 1912)

Unul dintre cei mai mari matematicieni și fizicieni francezi. A avut contribuții științifice importante și în astronomie, geodezie, mecanica cuantică, teoria potențialelor și filosofie.

Este adesea descris ca un polimat (in limba greaca desemneaza o persoana “care a invatat mult”, avand cunostinte semnificative in diverse domenii), iar în matematică, The Last Universalist, deoarece a excelat în toate domeniile acestei discipline. Avea o memorie prodigioasa, putand sa realizeze mental calcule foarte complicate. Teza sa de doctorat a avut ca subiect ecuatiile diferentiale. A fost profesor la Universitatea din Paris pana la sfarsitul vietii.

Ca matematician şi fizician, a avut multe contribuţii originale fundamentale in matematica pură şi aplicată, fizica matematica, si mecanica cereasca. A formulat, in 1904, “Conjectura lui Poincaré”, una dintre problemele cele mai renumite din matematică, care a putut fi rezolvata abia după aproape 100 de ani, de catre matematicianul rus Grigori Perelman. În cercetările sale asupra “problemei celor trei corpuri”, Poincaré a devenit prima persoana ce a descoperit un sistem haotic determinist care a pus bazele teoriei moderne a haosului. Este, de asemenea, considerat a fi unul dintre fondatorii domeniului topologiei.

Poincaré a introdus principiul modern al relativităţii şi a fost primul care a prezentat transformările Lorentz în forma lor simetrica modernă. Poincaré a descoperit transformările relativiste ale vitezei şi le-a prezentat într-o scrisoare fizicianului olandez Hendrik Lorentz în 1905. Astfel, a obţinut invarianta perfectă a tuturor ecuaţiilor lui Maxwell, un pas important în formularea teoriei relativităţii speciale.

Cercetand astronomia si analiza matematica, a obtinut, independent de Albert Einstein,  multe dintre rezultatele acestuia cu privire la teoria relativitatii, pe care le-a publicat intr-o lucrare despre dinamica electronului, in 1906. A scris carti de popularizare a importantei stiintei si a matematicii.

1728: Jean-Georges Noverre, creatorul baletului modern (d. 1810)

1818: Țarul Alexandru al II-lea al Rusiei, 1855-1881 (d. 1881)

A fost primul fiu al Marelui Duce Nicolae Pavlovici şi al Marii Ducese Alexandra Feodorovna. La moartea unchiului său, împăratul Alexandru I al Rusiei, pe 1 decembrie 1825, tatăl său a urcat pe tron şi a devenit împărat sub numele de Nicolae I. Tanarul Alexandru, pe atunci in varsta de şapte ani şi jumătate, devine tarevici, adica prinţul moştenitor.

La moartea tatălui său, pe 2 martie 1855, a urcat pe tron sub numele de Alexandru al II-lea. A ramas cunoscut ca un mare reformator şi încă este considerat un mare domnitor. A supravietuit mai multor tentative de asasinat în 1866, 1873, 1879 şi 1880. In cele din urma, a fost asasinat pe 13 martie 1881, la Sankt Petersburg, de o grenada artizanala, lansata de un anarhist polonez.

1863: William Randolph Hearst Sr., magnat al presei, creatorul celui mai mare lanţ de presa din SUA (d. 1951)

William Randolph Hearst, 29 apr. 1863 – 14 aug. 1951, născut în San Francisco, California, S.U.A., editor american de ziare care a construit cel mai mare lanț de ziare din țară și ale cărui metode au influențat profund jurnalismul american.

Hearst a fost singurul fiu al lui George Hearst, proprietar de mine de aur și senator american din California (1886–1891). Tânărul Hearst a urmat doi ani la Harvard College, înainte de a fi expulzat pentru poznele și farsele sale, de la sponsorizarea unor petreceri enorme cu bere în Harvard Square până la trimiterea de oale de cameră profesorilor săi (imaginile lor erau reprezentate în acele boluri).

În 1887, a preluat controlul asupra ziarului San Francisco Examiner, aflat în dificultate, pe care tatăl său îl cumpărase în 1880 din motive politice. Hearst a transformat ziarul într-un amestec de reportaje de investigație reformiste și senzaționalism picant și, în doi ani, l-a adus pe profit.

Apoi a intrat pe piața ziarelor din New York City în 1895, cumpărând New York Morning Journal, care până atunci nu avusese succes. A angajat scriitori capabili precum Stephen Crane și Julian Hawthorne și a racolat de la New York World unii dintre cei mai buni oameni ai lui Joseph Pulitzer, în special Richard F. Outcault, care a desenat desenele animate Yellow Kid. New York Journal (ulterior New York Journal-American) a atins în curând un tiraj fără precedent, ca urmare a utilizării multor ilustrații, secțiuni color de tip revistă  și titluri stridente, articolele senzaționale pe tema criminalității și subiecte pseudoștiințifice, atitudini belicoase în afaceri externe și prețul său redus de un cent. Hearst’s Journal și Pulitzer’s World s-au implicat într-o serie de războaie aprige de tiraj, iar utilizarea acestor ziare de reportaje senzaționale și scheme de promovare frenetice au adus jurnalismul din New York până la fierbere. Concurența dintre cele două ziare, inclusiv desenele animate rivale Yellow Kid, a dat naștere în curând termenului de jurnalism galben.

Jurnalul a criticat sever Marea Britanie în disputa la granița Venezuela-Guyana Britanică (din 1895) și apoi a cerut (1897–98) război între Statele Unite și Spania. Prin reportaje necinstite și exagerate, ziarele lui Hearst au susținut atât de mult sentimentul public împotriva Spaniei încât au contribuit de fapt la provocarea războiului hispano-american din 1898. Hearst l-a susținut pe William Jennings Bryan în campania prezidențială din 1896 și din nou în 1900, când l-a atacat pe Președintele William McKinley ca instrument al trusturilor (cele mai mari companii din Statele Unite).

În timp ce slujea destul de pasiv ca membru în Camera Reprezentanților din SUA (1903–1907), Hearst a primit un sprijin considerabil pentru nominalizarea prezidențială democrată în 1904, candidând fără succes cu un program anti-Tammany Hall (organizație politică asociată partidului democrat) și a ajuns la 3.000 de voturi eșuând în câștigarea alegerilor pentru funcția de primar al orașului New York în 1905 și 1909 și pentru cea de guvernator al New-York-ului în 1906.

În timpul carierei sale politice, a susținut puncte de vedere în general asociate cu aripa stângă a Mișcării Progresiste, pretinzând că vorbește în numele clasei muncitoare.

După 1918 și sfârșitul Primului Război Mondial, Hearst a început treptat să adopte opinii mai conservatoare și a început să promoveze o politică externă izolaționistă pentru a evita orice implicare în ceea ce el considera ca fiind afaceri europene corupte.

A fost în același timp un naționalist militant, un anticomunist feroce după Revoluția Rusă și profund suspicios față de Liga Națiunilor și față de britanici, francezi, japonezi și ruși. A fost un susținător de frunte al lui Franklin D. Roosevelt în 1932–1934, dar apoi s-a distanțat de FDR și a devenit cel mai proeminent dușman al său de dreapta.

Imperiul lui Hearst a atins un vârf de audiență de 20 de milioane de cititori pe zi la mijlocul anilor 1930. A gestionat prost finanțele și a fost atât de profund îndatorat în timpul Marii Crize, încât majoritatea activelor sale au trebuit să fie lichidate la sfârșitul anilor 1930. Hearst a reușit să-și păstreze ziarele și revistele.

Povestea sa de viață a fost principala inspirație pentru Charles Foster Kane, personajul principal din filmul lui Orson Welles, Citizen Kane (1941). Castelul său Hearst, construit pe un deal cu vedere la Oceanul Pacific, lângă San Simeon, a fost păstrat ca monument istoric de stat și este desemnat ca reper istoric național.

1879: Gala Galaction (Grigore Pisculescu), scriitor român, traducător, în 1938, a Bibliei (d. 1961)

1893: Harold Urey, chimist american, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie (d. 1981)

1899: Duke Ellington (Edward Kennedy), muzician american de jazz (d. 1974)

Edward Kennedy Ellington, supranumit Duke, a fost pianist, compozitor şi dirijor american de jazz. A condus orchestra Washingtonians, devenita Duke Ellington Orchestra şi a fost vedeta Cotton Club din Harlem, unde a dezvoltat un stil numit “jungle”. De asemenea, a fost pianist, unul dintre marii compozitori de jazz, care a cautat sa imbine forma muzicii compuse cu improvizatia.

1901: Hirohito, împărat al Japoniei, cunoscut si ca Imparatul Showa (d. 1989)

Conducătorul care s-a menținut cel mai mult pe tronul țării sale (62 de ani de domnie). A fost primul monarh al Tronului crizantemelor, care, în 1946, după înfrîngerea țării sale în cel de-al Doilea Război Mondial, a fost silit să renunțe la dreptul divin. Sub conducerea sa, Japonia și-a câștigat statutul de mare putere asiatică. Shōwa reprezintă totodată și numele erei în care a domnit, aceasta fiind cea mai indelungata domnie a unui împarat din Japonia.

Fiu al împăratului Taisho şi fratele printilor Chichibu, Takamatsu şi Mikasa, Hirohito a fost al 124-lea împărat, conform traditiei Shinto, din 1926 până la sfarsitul vietii, in 1989. In 1931, a autorizat invazia Manciuriei, apoi în 1937 pe cea a Chinei centrale. Invazia teritoriului chinez a dat naştere la numeroase atrocităţi împotriva civililor. Printre aceste atrocităţi, cele mai cunoscute sunt masacrul de la Nanking şi operatiunea “ucide tot, fura tot, arde tot”.

Pe data de 14 august 1945, a refuzat să răspundă la ultimatumul emis de către aliaţii de la Potsdam si a respins presiunile facute de membrii familiei sale care doreau să-l forţeze să abdice, dupa lectia bombardamentelor atomice de la Hiroshima şi Nagasaki (6 si, respectiv, 9 august 1945) şi declaraţia de razboi primita din partea sovieticilor. In cele din urma, Showa (Pacea Iluminata) a anunţat la radio înfrângerea şi capitularea Japoniei. După război, generalul MacArthur a încheiat un pact cu împăratul, prin care acorda imunitate atat lui, cat si intregii familii imperiale, evitându-se astfel un proces şi un verdict.

1907: Tino Rossi, cântăreţ si actor francez

Nascut Constantino Rossi în Ajaccio, Corsica, Franţa, a devenit tenor intr-un cabaret francez şi unul dintre marii idoli romantici ai timpului său. Înzestrat cu o voce de operă si fiind genul “Latin Lover”, a devenit si star de cinema. De-a lungul carierei sale, Rossi a făcut sute de înregistrări şi a apărut în peste 25 de filme, dintre care cel mai notabil a fost cel din 1953, Si Versailles m’était conté, regizat de Sacha Guitry. Baladele sale romantice impresionau puternic femeile şi arta sa de a canta ii asigurau audienta la orice spectacol.

Tino Rossi a înregistrat peste 1000 de piese şi a vândut în întreaga lume peste 300 de milioane de discuri. A fost unul dintre starurile franceze care a avut cea mai lungă carieră. Dintre piesele sale celebre: Marinella, Petit papa Noël, Tant qu’il y aura des étoiles.

1907: Fred Zinnemann, regizor si producator american de origine austriaca

Este regizorul care a creat o capodoperă a western-ului, High Noon, în 1952, cu actorii Gary Cooper şi Grace Kelly.

Din filmografia sa: High Noon, From Here to Eternity, A Man for All Seasons. Oklahoma, A Hatful of Rain, The Old Man and the Sea, The Nun’s Story, The Sundowners, Behold a Pale Horse, The Day of the Jackal, Julia.

1927: Virgil Cândea, istoric, membru titular al Academiei Române din 1993 (d. 2007)

1929: Yves Goldenberg, lingvist, filolog, arabist.

1936: Gheorghe Tomozei, poet român (d. 1997)

1941: Mircea Veroiu, regizor român de film (d. 1997)

1945: Hugh Hopper, basist englez (Soft Machine) (d. 2009)

1954: Jerry Seinfeld, comediant american

1956: Florin Călinescu, actor român

1981: Alex Vincent, actor american

1990: Lucia Dumitrescu, cântăreață de origine română

2007: Infanta Sofía a Spaniei, a doua fiică a Prințului Felipe al Spaniei