Aniversari 16 aprilie
1889: Charlie Chaplin, actor, regizor și producător britanic (d. 1977)
Actor de comedie britanic, producator, scriitor, regizor, compozitor, considerat cel mai mare artist comic al ecranului si una dintre figurile cele mai importante din istoria filmului.
Tatal sau a fost un animator britanic de musical, iar mama, cantareata. Charlie a devenit artist profesionist la numai 8 ani, folosindu-se de contactele de afaceri ale mamei sale, intrand in trupa de step Eight Lancashire Lads. A aparut pe scena in mici roluri in Sherlock Holmes si in Court Circus. La 19 ani a intrat in trupa de pantomima a lui Fred Karno, devenind rapid star, intr-un rol din scheciul O noapte intr-un musical englez.
Peste 5 ani, aflat in turneu in America cu trupa, semneaza un contract pentru a aparea in filmele de comedie ale lui Mack Sennett. Pentru rolul din filmul Un mod de viata, Sennett i-a cerut sa gaseasca o imagine mai realista pentru ecran, intrucat personajul realizat initial de Chaplin nu-l prindea foarte bine. Acesta a fost momentul in care Chaplin a inceput sa schiteze imaginea viitorului Charlot: a improvizat un costum constand dintr-o haina stramta, pantaloni labartati, pantofi mari si un melon ponosit; si-a lipit o mustata mica si a adaugat un baston. Abia in al doilea film produs de Keystone, Curse auto la Venetia, personajul Charlot se contureaza mai clar, aparand ca un alter-ego al lui Chaplin, nemuritorul “Vagabond”.
Chaplin nu a interpretat intotdeauna un vagabond, ci si personaje precum: chelner, functionar de magazin, ajutor de scena, pompier sau roluri asemanatoare.
Ceea ce au comun toate personajele sale este faptul ca ele intruchipeaza neadaptatul esential: respins de societatea bine stabilita, el se simte pretutindeni asemenea unui intrus care nu isi poate afla locul sau in lume, ghinionist in dragoste, descurcaret in toate, dar nepriceput la ceva anume, uneori istet sau viclean, fortat de imprejurari. Charlot era un supravietuitor, lasand mereu in urma necazurile trecutului, indreptandu-se nepasator catre noi aventuri.
Oricare ar fi fost tema filmului, farmecul vagabondului era universal: publicul ii adora obraznicia, lipsa de infatuare, primitivismul degajat, cavalerismul neasteptat si optimismul in fata necazurilor. Unii istorici au sugerat originea vagabondului in copilaria dickensiana a lui Chaplin, iar altii in mottoul mentorului sau, Fred Karno: “Fiti melancolici, domnilor, fiti melancolici!” Cert este faptul ca in doar cateva luni de la debut, succesul lui Charlot este atat de mare, incat Chaplin a devenit cea mai mare stea a ecranului. A jucat in 35 de filme marca Keystone, perioada in care personajul Charlot, conceput initial ca o caricatura, capata contur din ce in ce mai mult.
In 1915, la 26 de ani, Chaplin a plecat de la Sennett si semneaza un contract cu Studiourile Essanay, unde incepe sa introduca si elemente dramatice in comedia lui, in scurtmetraje precum Vagabondul si Carmen burlesc. In cadrul Companiei Mutuale de Film, a produs 12 pelicule in 18 luni, probabil cele mai bune filme ale sale: Unu dimineata, Patinoarul, Vagabondul si Easy Street.
La First National Pictures, a realizat La umar arm’, Pelerinul si primul sau film in rol principal Pustiul. Perfectionist, Chaplin petrece tot mai mult timp la pregatirea si productia fiecarui film, fiind acuzat ca vrea sa obtina aprecieri din partea criticilor consacrati. Timp de sase ani, intre 1923 si 1929 a produs doar trei pelicule: O femeie din Paris, pe care doar l-a regizat, Goana dupa aur, considerat capodopera sa, si Circul, poate cel mai comic film al sau. Toate aceste filme au fost produse de compania United Artists pe care o fondase impreuna cu Douglas Fairbanks, Mary Pickford si D.W. Griffith.
Cum Chaplin stapanea pe deplin arta subtila a pantomimei, aparitia sunetului l-a bulversat, temandu-se ca va deveni vulnerabil. Dupa o perioada de ezitare, intrucat epoca filmului sonor deja incepuse, lanseaza, in 1931, filmul mut Luminile orasului, desi filmele sonore devenisera omiprezente dupa 1928, iar riscul unui esec putea fi foarte mare. Cu toate acestea, filmul a fost un mare succes. Timpuri noi, din 1936, a fost un hibrid intre filmul mut si filmul sonor, de fapt, un film mut cu efecte sonore si scurte pasaje de dialog. Va urma Dictatorul, in 1940, primul sau lungmetraj sonor, un pamflet devastator la adresa lui Hitler, dar cel mai profitabil film al sau.
Viata personala a actorului a starnit insa multe controverse, poate si datorita faptului ca sotiile sale erau mult mai tinere decat el: Mildred Harris avea doar 16 ani, iar Lita Grey era o tot o adolescenta. Cu actrita Paulette Goddard a avut o legatura nelegalizata.
A fost acuzat de critici ca simpatiza cu comunistii, iar filmul sau Domnul Verdoux, in care sustinea ca un criminal este doar un “amator” in comparatie cu instigatorii la razboi, i-a provocat pe dusmanii sai.
Aflat in drum spre premiera de la Londra a filmului Luminile rampei, 1932, Chaplin afla ca i s-a refuzat viza de intoarcere in SUA. Consternat, Chaplin se va stabili in Elvetia impreuna cu Oona, cea de-a patra sotie, fiica dramaturgului Eugene O’Neil, si copiii lor.
Penultimul sau film, Un rege la New York, realizat in Anglia, are drept personaj un monarh exilat care asista neputincios la destramarea lumii in care a trait.
In 1964, a publicat Autobiografia mea, iar peste doi ani, in 1966, a realizat ultimul sau film, Contesa din Hong Kong. In 1972, este invitat la Hollywood pentru a primi un premiu din partea Academiei de Film si este primit cu 12 minute de ovatii la scena deschisa la ceremonia Premiilor Oscar. In 1975 a fost innobilat cu titlul de cavaler de catre regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
1319: Ioan al II-lea al Franței (d. 1364)
1660: Sir Hans Sloane, medic, naturalist şi colecţionar irlandez de origine scotiana
De la o vârstă fragedă, Hans Sloane colectiona obiecte din domeniul stiintelor naturii şi alte curiozităţi. Aceasta pasiune l-a determinat să urmeze studii de medicină, inscriindu-se, in 1687, la şcoala de medicină. Si-a început activitatea practica în Jamaica: in timpul şederii sale, care a durat cincisprezece luni, Sloane a recoltat aproape 800 de specii noi de plante, Jamaica nemaifiind studiata înainte.
A devenit secretar al Societăţii Regale în 1693 şi a fost editor al revistei societatii, Philosophical Transactions, timp de douăzeci de ani. A continuat să practice medicina in Anglia, dar numai pentru cei foarte bogati, nobili sau burghezi. În 1719 a devenit presedinte al şcolii de medicina, functie pe care a deţinut-o timp de şaisprezece ani. În 1722, a devenit medic-general al armatei britanice si, în 1727, medic al Regelui George al II-lea. In 1727 l-a succedat pe Sir Isaac Newton în calitate de preşedinte al Societatii Regale al carei membru era incepand din 21 ianuarie 1685. S-a retras din activitate la vârsta de 80 de ani.
1661: Stefano Maria Legnani, zis Legnanino, pictor baroc italian
Stefano, care a învăţat primele lectii de la tatăl sau, in 1683 va pleca la Bologna, unde va deveni elevul lui Carlo Cignani. In 1686 a plecat la Roma, unde a lucrat cu Carlo Maratta la executarea altarului Sfintei Familii din biserica San Francesco a Ripa. Revenit la Milano, in 1687, a lucrat în bisericile San Marco şi San Francesco, a pictat fresca Arcului de Triumf a bisericii din Sant’Angelo şi in capela Sfanta-Savina din Bazilica Sant’ Ambrogio, a pictat Predica Sf. Sebastian.
1682: John Hadley, astronom britanic, membru si vicepresedinte al Societatii Regale din Londra
1844: Anatole France, scriitor francez, laureat al Premiului Nobel (d. 1924)
Tatal sau, librar bibliofil, i-a transmis dragostea pentru cartile de calitate si pentru literatura. Anatole France a trăit o copilărie fericită, care se reflectă într-unele dintre operele sale.
Si-a câştigat notorietatea odata cu lucrarea Crima lui Sylvestre Bonnard, 1881. De-a lungul anilor, a devenit tot mai interesat de problemele politice. Impreuna cu prietenul sau Emile Zola, a semnat petiţia intelectualilor în favoarea lui Alfred Dreyfus. În Istorie contemporana a descris cu o mare acuitate problemele timpului sau. Insula pinguinilor, 1908, este o critică severă a profesioniştilor din politica. De asemenea, a publicat si romane istorice: Zeilor le e sete, 1912 si Micul Pierre, 1918.
1896: Tristan Tzara, scriitor român, unul dintre inițiatorii dadaismului (d. 1963)
Tristan Tzara, pseudonimul lui Samuel Rosenstock, 16 apr. 1896 – 25 dec. 1963, născut în Moinești, România, poet și eseist român evreu, stabilit mai târziu în Franța, cofondator al mișcării culturale dadaiste, o mișcare revoluționară nihilistă în artă, al cărei scop era demolarea tuturor valorilor civilizaţiei moderne, conducând la o revoluție majoră în artele plastice și literatură.
Mișcarea dadaistă a luat naștere la Zürich în timpul Primului Război Mondial, cu participarea artiștilor Jean Arp, Francis Picabia și Marcel Duchamp.
Tzara a scris primele texte dada – La Première Aventure céleste de Monsieur Antipyrine (1916; „Prima aventură cerească a domnului Antipyrine”) și Vingtcinq poèmes (1918; „Douăzeci și cinci de poezii”) – și manifestele mișcării, Sept Manifestes Dada (1924; „Șapte manifeste Dada”).
La Paris s-a angajat în activități tumultoase cu André Breton, Philippe Soupault și Louis Aragon pentru a șoca publicul și pentru a dezintegra structurile limbajului.
În jurul anului 1930, obosit de nihilism și distrugere, s-a alăturat prietenilor săi în activitățile mai constructive ale suprarealismului. Tzara a dedicat mult timp reconcilierii suprarealismului și marxismului și s-a alăturat Partidului Comunist în 1936 și mișcării de rezistență franceză în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Aceste angajamente politice l-au adus mai aproape de semenii săi și s-a maturizat treptat într-un poet liric.
Poeziile sale au scos la iveală angoasa sufletului său, prins între revoltă și uimire de tragedia cotidiană a condiției umane. Lucrările sale mature au început cu L’Homme approximatif (1931; „Omul aproximativ”) și au continuat cu Parler seul (1950; „Vorbind singur”) și La Face intérieure (1953; „Fața interioară”). În acestea, cuvintele amestecate anarhic ale mișcării Dada au fost înlocuite cu un limbaj dificil, dar umanizat.
1919: Merce Cunningham, dansator și coregraf american (d. 2009)
1921: Peter Ustinov, actor britanic (d. 2004)
1924: Henry Mancini, compozitor american
Autor al coloanelor sonore din filmele: The Pink Panther si Peter Gunn. A primit premiul Oscar în 1962 pentru Breakfast at Tiffany’s, Days of Wine and Roses, in 1963 si in 1983 pentru Victor/Victoria. De asemenea, a fost recompensat cu 20 de premii Grammy.
1927: Joseph Alois Ratzinger, teolog german, din 2005 a devenit al 265-lea papă al Romei, sub numele de Benedict al XVI-lea, succedandu-i papei Ioan-Paul al II-lea
La 29 iunie 1951, a fost hirotonisit preot, în acelaşi timp cu fratele său, în catedrala din Freising, de catre Cardinalul Michael von Faulhaber. Pe data de 24 martie 1977, Papa Paul al VI-lea l-a numit arhiepiscop de München şi Freising. Pe 28 mai 1977 a fost hirotonisit arhiepiscop şi pe 27 iunie, in acelaşi an, Joseph Alois Ratzinger a fost numit cardinal.
1936: Gheorghe Grigurcu, poet și critic literar român
1940: Regina Margareta a II-a a Danemarcei
1951: Ioan Mihai Cochinescu, scriitor român
1955: Henric, Marele Duce de Luxembourg
1963: Mazen Rifai, scriitor sirian
1973: Aliaune Thiam, cântăreț senegalezo-american