16 Decembrie

1775: Jane Austen, scriitoare engleză (d. 1817)

Jane Austen, o romancieră engleză realistă, din perioada romantică pre-victoriană. Datorită viziunii sale complex-realiste a vieții interioare a femeilor, a măiestriei descrierii, a amestecului bine dozat de descrieri la persoana a treia, respectiv de comentarii ironice și burlești, Austen a devenit fără îndoială cea mai notabilă scriitoare a epocii sale, cu o influență deosebită asupra tuturor cititorilor săi, chiar dacă, în timpul vieții, nu a avut prea mult succes.

Jane Austen, 16 dec. 1775 – 18 iul. 1817, scriitoare engleză care a dat pentru pentru prima dată romanului un caracter distinct modern prin tratarea oamenilor obișnuiți în viața de zi cu zi.

A publicat patru romane în timpul vieții: Rațiune și simțire, 1811, Sense and Sensibility, Mândrie și prejudecată, 1813, Pride and prejudice, Parcul Mansfield, 1814, Mansfield Park și Emma, 1815. În acestea și în Persuasiune, 1817, Persuasion și Mănăstirea Northanger, 1817, Northanger Abbey (publicate împreună postum, 1817), a descris într-un mod foarte sugestiv viața clasei de mijloc britanice de la începutul secolului XIX. Romanele ei au definit epoca romanului de moravuri, dar au devenit și clasice atemporale care au rămas adevărate succese în aprecierea criticilor și al cititorilor timp de peste două secole de la moartea ei.

Anii timpurii

Jane Austen s-a născut în satul Steventon din Hampshire, unde tatăl ei, reverendul George Austen, era rector. A fost a doua fiică și al șaptelea copil dintr-o familie de opt copii – șase băieți și două fete. Cea mai apropiată tovarășă de-a lungul vieții a fost sora ei mai mare, Cassandra. Nici Jane și nici Cassandra nu s-au căsătorit. Tatăl lor era un cărturar care a încurajat dragostea de a învăța a copiilor săi. Soția sa, Cassandra (născută Leigh), era o femeie cu o minte ageră, renumită pentru versurile și poveștile ei improvizate. Era marea distracție a familiei în acțiune.

Mediul familial afectuos și plin de viață în care a crescut Jane Austen i-a oferit un context stimulativ scrierilor sale. Mai mult, experiența ei a depășit cu mult granițele rectoratului Steventon printr-o rețea extinsă de relații de sânge și prietenie. Această lume – a micii nobilimi și a clerului de la țară, din sat, împrejurimi și orașul provincial, cu vizite ocazionale la Bath și la Londra -, avea să o folosească în decorurile, personajele și subiectele romanelor ei.

Cele mai vechi scrieri cunoscute datează din anul 1787, iar între 1787 și 1793 a scris un număr mare de materiale care au supraviețuit în trei caiete manuscrise: Volumul I, Volumul al II-lea și Volumul al III-lea. Acestea conțin piese de teatru, versuri, romane scurte și proză diversă și o prezintă pw Jane Austen angajată în parodia formelor literare existente, în special în genurile romanului sentimental și ale comediei sentimentale. Trecerea ei către o viziune mai serioasă a vieții, de la optimismul exuberant și extravaganțele primelor sale scrieri, este evidentă în Lady Susan, un scurt roman epistolar scris în jurul anilor 1793–1794 (și nepublicat până în 1871). Acest portret al unei femei preocupată de exercitarea propriei minți și personalități puternice până la autodistrugere socială este, de fapt, un studiu al frustrării și al destinului femeii într-o societate care nu are nici o considerație pentru talentele ei.

În 1802, se pare că Jane a fost de acord să se căsătorească cu Harris Bigg-Wither, moștenitorul de 21 de ani al unei familii din Hampshire, dar a doua zi dimineață s-a răzgândit. Există, de asemenea, o serie de povești contradictorii care o leagă de cineva de care s-a îndrăgostit, dar care a murit la scurt timp. Deoarece romanele lui Austen sunt atât de profund preocupate de dragoste și căsătorie, există un punct de reper în încercarea de a stabili faptele acestor relații. Din păcate, dovezile sunt nesatisfăcătoare și incomplete. Cassandra era o apărătoare geloasă a vieții private a surorii sale și, după moartea lui Jane, a cenzurat scrisorile care au supraviețuit, distrugând multe dintre ele și tăindu-le pe altele. Dar romanele lui Jane Austen oferă dovezi incontestabile că autoarea lor a înțeles experiența iubirii și a iubirii dezamăgite.

Cel mai vechi dintre romanele sale publicate în timpul vieții, Rațiune și simțire, 1811, a fost început în jurul anului 1795 ca un roman epistolar numit „Elinor și Marianne”, după eroinele sale. Între octombrie 1796 și august 1797 Austen a finalizat prima versiune a romanului Mândrie și prejudecată, numită apoi „Primele impresii”. În 1797 tatăl ei i-a scris unui editor din Londra pentru a o oferi în vederea publicării, dar oferta a fost refuzată. Romanul Mănăstirea Northanger, ultimul dintre primele romane, a fost scris în jurul anilor 1798 sau 1799, probabil sub titlul „Susan”. În 1803, manuscrisul „Susan” a fost vândut editorului Richard Crosby pentru 10 lire sterline. Acesta a primit-o pentru publicare imediată, dar, deși a fost promovată, nu a apărut niciodată.

O gravură a lui Jane Austen din secolul al XIX-lea,

derivată probabil dintr-un portret al surorii sale, Cassandra Austen, c. 1810.

Până acum, direcția vieții în rectoratul Steventon fusese favorabil evoluției lui Jane Austen ca romancier. Acest mediu stabil s-a încheiat, însă, în 1801, când George Austen, ajuns la 70 de ani, s-a retras la Bath împreună cu soția și fiicele sale. Timp de opt ani, Jane a trebuit să schimbe o succesiune de gazde temporare sau să-și viziteze rudele, în Bath, Londra, Clifton, Warwickshire și, în cele din urmă, în Southampton, unde cele trei femei au locuit între 1805 și 1809. În 1804 Jane a început The Watsons dar în curând l-a abandonat. În 1804, cea mai dragă prietenă a ei, doamna Anne Lefroy, a murit brusc, iar în ianuarie 1805 tatăl ei a murit la Bath.

În cele din urmă, în 1809, fratele lui Jane, Edward, a reușit să ofere mamei și surorilor sale o cabană mare în satul Chawton, pe moșia sa din Hampshire, nu departe de Steventon.

Casa în care a locuit Jane Austen din 1809 până în 1817, Chawton, Anglia.

Perspectiva stabilirii la Chawton îi dădea deja lui Jane Austen o motivație nouă și a început să pregătească romanele Rațiune și simțire și Mândrie și prejudecată pentru publicare. A fost încurajată de fratele ei Henry, care a acționat ca intermediar față de editorii ei. Probabil că a fost determinată și de nevoia de bani. Doi ani mai târziu, Thomas Egerton a fost de acord să publice Rațiune și simțire, care a apărut, în mod anonim, în noiembrie 1811. Ambele reviste principale, Revista critică și Revista trimestrială, au salutat amestecul de conținut educativ și amuzament.

Între timp, în 1811, Austen începuse romanul Parcul Mansfield, care a fost terminat în 1813 și publicat în 1814. Până atunci era o autoare consacrată (deși anonimă). Egerton publicase Mândrie și prejudecată în ianuarie 1813, iar mai târziu în acel an a existat a doua ediție a romanelor Mândrie și prejudecată și Rațiune și simțire. Mândrie și prejudecată pare să fi fost romanul la modă al sezonului. Între ianuarie 1814 și martie 1815 a scris Emma, ​​care a apărut în decembrie 1815. În 1816 a existat o a doua ediție a romanului Parcul Mansfield, publicat, ca și Emma, ​​de editorul Lordului Byron, John Murray. Persuasiune (scris în august 1815 – august 1816) a fost publicat postum, împreună cu Mănăstirea Northanger, în decembrie 1817.

Anii de după 1811 par să fi fost cei mai plini de satisfacții din viața ei. A avut satisfacția de a-și vedea lucrările tipărite și bine recenzate și de a ști că romanele erau citite pe scară largă. Acestea îi plăcuseră atât de mult prințului regent (mai târziu regele George al IV-lea) încât avea un set în fiecare dintre reședințele sale, iar Emma, ​​la o comandă regală discretă, i-a fost „dedicată cu respect”. Recenzorii au lăudat romanele pentru moralitatea și divertismentul lor, au admirat creionarea personajului și au salutat realismul familial ca o schimbare revigorantă față de melodrama romantică la modă din acea vreme.

În ultimele 18 luni din viața ei, Austen a fost ocupată să scrie. La începutul anului 1816, la apariția bolii care îi va fi fatală, a scris parodia Planul unui roman, conform indicațiilor din diverse cartiere (publicat pentru prima dată în 1871). Până în august 1816 a fost ocupată cu scrierea romanului Persuasiune și a revizuit din nou manuscrisul lui „Susan” (Mănăstirea Northanger).

În ianuarie 1817 a început Sanditon, o satiră robustă și auto-ironică asupra stațiunilor de sănătate și a invalidității. Acest roman a rămas neterminat din cauza stării de sănătate în declin a lui Austen. Autoarea presupunea că suferă de o afecțiune biliară, dar simptomele fac posibilă o evaluare clinică modernă a faptului că suferea de boala. Starea ei a fluctuat, dar în aprilie și-a făcut testamentul, iar în mai a fost dusă la Winchester pentru a fi sub îngrijirea unui chirurg expert. A murit pe 18 iulie, iar șase zile mai târziu a fost înmormântată în Catedrala Winchester.

Faptul că Jane Austen era autoarea lui a fost anunțat publicului de către fratele ei Henry, care a supravegheat publicarea romanelor Mănăstirea Northanger și Persuasiune. La vremea respectivă, publicul nu a realizat faptul că regența Angliei își pierduse cel mai acut observator și cel mai fin analist; nici faptul că un miniaturist (așa cum a susținut că era și așa cum era percepută atunci), un romancier „doar familial”, ar putea fi serios preocupat de natura societății și de calitatea culturii acesteia; nici înțelegerea lui Jane Austen ca istoric al apariției societății de tip regență în lumea modernă.

În timpul vieții sale, a existat un răspuns singular, adecvat naturii realizărilor sale: recenzia lui Sir Walter Scott despre Emma în Revista trimestrială din martie 1816, unde a salutat acest „autor fără nume” ca un exponent magistral al „ romanului modern” în noua tradiție realistă. După moartea ei, a existat pentru mult timp un singur eseu semnificativ, recenzia despre Mănăstirea Northanger și Persuasiune în Revista trimestrială din ianuarie 1821 scrisă de teologul Richard Whately. Împreună, eseurile lui Scott și Whately au constituit fundamentul criticii serioase privind opera lui Jane Austen: ideile lor au fost însușite de critici de-a lungul secolului XIX.

Prezentare generală a romanelor lui Austen

Cele trei romane timpurii ale lui Jane Austen formează un grup distinct în care un element puternic de satiră literară însoțește descrierea comică a personajului și a societății.

Rațiune și simțire spune povestea surorilor Dashwood dintr-o familie foarte modestă. Marianne este eroina „sensibilității” – adică a deschiderii și a entuziasmului. Se îndrăgostește de atrăgătorul John Willoughby, care pare a fi un iubit romantic, dar care, în realitate, este un vânător de zestre fără scrupule. Acesta o părăsește pentru o tânără moștenitoare, lăsând-o să învețe o doză de „rațiune” într-o căsătorie complet lipsită de romantism cu un burlac serios și statornic, colonelul Brandon, care este cu 20 de ani mai în vârstă decât ea. Prin contrast, sora mai mare a lui Marianne, Elinor, este lumina călăuzitoare a „rațiunii” sau prudenței și discreției, a cărei constanță față de iubitul ei, Edward Ferrars, este răsplătită prin căsătoria cu el după niște împrejurări nefavorabile dureroase.

Mândrie și prejudecată descrie ciocnirea dintre Elizabeth Bennet, fiica unui gentleman de la țară, și Fitzwilliam Darcy, un moșier bogat și aristocrat. Deși Austen îi prezintă intrigați unul de celălalt, ea inversează convenția „primelor impresii”: „mândria” rangului și averii și „prejudecățile” față de inferioritatea familiei Bennet îl țin departe pe Darcy, în timp ce Elisabeth este afectată deopotrivă de „ mândria” respectului de sine și de „prejudecata” împotriva snobismului lui Darcy. În cele din urmă, cei doi se reunesc în dragoste și înțelegere de sine. Elizabeth, inteligentă și plină de spirit, a fost favorita lui Jane Austen dintre toate eroinele ei și este una dintre cele mai atașante eroine din literatura engleză.

Mănăstirea Northanger combină satira romanelor convenționale ale societății politicoase cu poveștile gotice ale terorii. Catherine Morland, fiica neprihănită a unui preot de țară, inocentă în afara casei părintești, câștigă înțelepciunea necesară în lume, mai întâi în societatea la modă din Bath și apoi chiar în Mănăstirea Northanger, unde învață să nu interpreteze lumea prin prisma lecturii thrillerelor gotice. Mentorul și ghidul ei este Henry Tilney, viitorul ei soț, un bărbat sigur de sine și ușor ironic.

În cele trei romane de maturitate ale lui Jane Austen, satira literară, deși este încă prezentă, este mai discretă și este subordonată comediei de caracter și societății.

În tonul și discuția sa despre religie și datorie religioasă, Parcul Mansfield este cel mai serios dintre romanele lui Austen. Eroina, Fanny Price, este o verișoară modestă și ignorată, luată în grijă de familia Bertram în casa lor la țară. Fanny apare ca o adevărată eroină a cărei forță morală câștigă în cele din urmă acceptarea completă în familia Bertram și căsătoria cu Edmund Bertram însuși, după implicarea dezastruoasă a familiei cu familia Crawford ducând o viață necinstită și libertină.

Dintre toate romanele lui Austen, Emma are cel mai consecvent ton comic. Se concentrează pe Emma Woodhouse, o tânără bogată, drăguță, mulțumită de sine, care se răsfăță cu încercări intruzive și nereușite de a face potriviri între prietenii și vecinii ei. După o serie de erori umilitoare, Emma se temperează și își află destinul în căsătorie cu maturul și protectorul George Knightley, un moșier vecin care îi fusese mentor și prieten.

Persuasiune spune povestea unei a doua șanse, redeșteptarea iubirii dintre Anne Elliot și căpitanul Frederick Wentworth, cu care, cu șapte ani înainte, fusese convinsă să nu se căsătorească. Acum Wentworth,  întors din războaiele napoleoniene cu bani și acceptabilitatea socială a rangului naval, este un pretendent eligibil, acceptat de tatăl snob al Annei și de cercul de prieteni al acestuia, iar Anne descoperă forța continuă a iubirii ei pentru el.

Realizările și moștenirea lui Austen

Deși nașterea romanului englezesc va fi văzută, în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, în primul rând în operele lui Daniel Defoe, Samuel Richardson și Henry Fielding, cu Jane Austen romanul își asumă caracterul distinctiv modern în tratarea realistă a persoanelor obișnuite în situațiile obișnuite din viața de zi cu zi.

În cele șase romane majore – Rațiune și simțire, Mândrie și prejudecată, Parcul Mansfield, Emma, ​​Mănăstirea Northanger și Persuasiune – Austen a creat comedia de moravuri a vieții clasei de mijloc din Anglia timpului ei, dezvăluind posibilitățile literaturii mediului „domestic”. Povestirile ei repetate despre călătoria unei tinere femei spre descoperirea de sine, prin trecerea de la iubire la căsătorie, se concentrează pe aspecte ale vieții ușor de recunoscut. Această concentrare asupra caracterului și personalității și asupra tensiunilor dintre eroinele ei și societatea în care evoluează este cea care leagă romanele mai strâns de lumea modernă decât de tradițiile secolului XVIII. Această modernitate, împreună cu înțelepciunea, realismul și atemporalitatea stilului prozei sale, simpatia ei inteligentă, amuzată și satisfacția care poate fi găsită în poveștile atât de măiestrit prezentate, în romanele atât de frumos construite, ajută la explicarea atracției cititorilor de orice fel. Criticii moderni rămân fascinați de structura și organizarea impunătoare a romanelor, de triumfurile tehnicii care permit scriitoarei să dezvăluie tragicomedia existenței în povești ale căror evenimente și decoruri sunt aparent atât de obișnuite și atât de restrânse.

Mai mult…

1485: Catherine de Aragon, regină a Angliei (d. 1536)

Catherine de Aragon a fost prima soţie a regelui Henric al VIII-lea al Angliei. Catherine a venit în Anglia în 1501 pentru a se căsători, pe 14 noiembrie 1501, cu Arthur Tudor (1486-1502), fiul cel mare al regelui Henric al VII-lea. Arthur a murit pe 2 aprilie 1502. Fiind văduvă, Catherine a rămas în Anglia si, pe 3 ianuarie 1509, s-a căsătorit, prin  dispensă de la Papa Julius II, cu noul rege Henric, fratele primului ei soţ, devenind, cu titlul de “consoarta”, regina Angliei pe 21 aprilie anul urmator.

1770: Ludwig van Beethoven, compozitor german de tranziție între perioada clasică și romantică a muzicii (d. 1827)

Ludwig van Beethoven s-a născut in orasul Bonn, din Germania. Tatăl său voia să faca din el un muzician si, luându-l ca exemplu pe Mozart, l-a initiat in pian de la vârsta de patru ani. Dar adevarata educaţie muzicala a copilului va incepe odata cu întâlnirea sa cu organistul de curte Christian Gottlob Neefe. În 1808, prima sa simfonie va insemna deplina recunoastere de catre public.

Cu toate acestea, anii tineretii sale vor fi umbriti in curand de apariţia primelor simptome de surditate care ii vor afecta caracterul, starnind in el accese de disperare şi mizantropie. Dezamăgirile în dragoste se succed: îndragostit nebuneşte de Giulietta Guicciardi, Ludwig ii dedica o sonată, numita “Clar de luna”. Dar această declaraţie inflacarata ramane fara ecou. La 49 de ani, Beethoven devine complet izolat de restul lumii. A murit pe 26 martie 1827 la Viena, in Austria. A compus:

– 9 simfonii ( a 3-a Eroica, a 5-a a Destinului, a 6-a Pastorala, a 9-a cu finalul Odă bucuriei pe versuri de Friedrich von Schiller, adoptată ca imn oficial al Uniunii Europene)

– 5 concerte pentru pian și orchestră (remarcabile al 4-lea și al 5-lea Imperialul)

– Un concert pentru vioară și orchestră

– Missa solemnis

– 32 Sonate pentru pian (printre care a 8-a Patetica, a 14-a Sonata Lunii, a 23-a Appassionata)

– Sonate pentru vioară și pian (mai cunoscută Sonata Kreutzer)

– 16 cvartete pentru coarde

– Opera Fidelio

1790: Regele Leopold I al Belgiei (d. 1865)

Leopold I, primul rege al Belgiei, s-a născut pe 16 decembrie 1790 in Cobourg (capitala ducatului de Saxa-Coburg, astazi în Bavaria) şi a murit pe 10 decembrie 1865 la 11:45, la Palatul Laeken, în Belgia. A fost cel mai mic fiu al ducelui suveran Francis de Saxa-Coburg-Saalfeld (1750-1806) şi al celei de-a doua soţii a acestuia, contesa Augusta Reuss de Ebersdorf  (1757-1831). El a fost ales primul rege al Belgiei pe 4 iunie 1831 şi a depus juramantul pe Constituţie pe 21 iulie 1831, data care astazi este ziua nationala a Belgiei.

1804: Viktor Buniakovski, matematician rus (d. 1889)

1866: Vasili Kandinski, pictor francez de origine rusa (d. 1944)

1888: Alexandru I al Iugoslaviei (1929 – 1934) (d. 1934)

1902: Rafael Alberti, scriitor spaniol (d. 1999)

1917: Arthur C. Clarke, scriitor britanic de SF (d. 2008)

1936: Constantin Flondor, artist plastic

1943: Tudor Olteanu, comparatist și teoretician literar (“Morfologia romanului european”)

1953: Leonard Oprea, prozator, eseist român

1861: Antonio de La Gandara, pictor francez al perioadei La Belle Epoque

Un artist parizian proeminent al perioadei La Belle Epoque (sfârşitul secolului al XIX-lea – primul război mondial), Antonio de la Gandara si-a atras o clientela profitabila, din rândul elitei bogate ale oraşului, reprezentand cu brio atmosfera epocii. Desi a lucrat mai mult portrete in ulei si pasteluri, a executat, de asemenea, desene în creion şi cărbune. A fost un mare admirator al lui Whistler, şi de multe ori (ca si mentorul său) isi plasa modelele pe un fundal neutru, dandu-le astfel o aura de mister: Doamna Sarah Bernhardt (1892), Contele Robert de Montesquiou (cca.1892), Doamna Gautreau. A fost, de asemenea, si un talentat peisagist.

1985: Aylin Cadîr cântăreață și actriță româncă de origine turcă

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.