Aniversari 7 februarie
1812: Charles Dickens, romancier britanic, considerat cel mai mare scriitor din perioada victoriana. (d. 1870)
Într-un stil care combina umorul cu simțul dramatic, a protestat împotriva stării deplorabile a claselor muncitoare din perioada victoriană de expansiune industrială si va scrie David Copperfield, Casa umbrelor, Micuța Dorrit, Marile speranțe. Opera sa se caracterizează printr-o inepuizabilă capacitate de a crea personaje, un stil extrem de personal și inventiv.
Charles Dickens este unul dintre acei scriitori de geniu care rămân în conștiința a generații întregi de cititori, sfidând neclintit vârtejul vremurilor și al modelor efemere, asemenea Sfinxului lumii antice, impasibil, impresionant și dominator.
Opera lui este în esență de inspirație autobiografică, marcată de tristețea unei copilării și adolescențe greu încercate, caracterizată printr-o înclinație spre sentimentalism și morală.
Născut în localitatea Portmuth, în Hampshire, pe data de 7 februarie 1812, Charles John Huffam Dickens a avut o copilarie fericită, într-o familie cu o situație materială bună.
Copil fiind, îi plăcea să citească romane de aventuri, în vogă la vremea aceea, și primii zece – doisprezece ani din viața sa s-au scurs firesc, până când nesăbuința tatălui i-a dus la sapă de lemn.
Dickens a avut o copilărie dificilă din cauza dificultăților financiare cu care se confrunta familia sa. La vârsta de 12 ani, toți membrii familiei sale, cu excepția lui, au ajuns la închisoarea datornicilor, iar Charles a fost retras de la școală și silit să lucreze într-o fabrică de cremă de ghete, eveniment ce a marcat puternic sensibilitatea tânărului.
Această perioadă apare reflectată mai târziu în mai multe romane de-ale sale, mai ales în David Copperfield și Marile speranțe. După trei ani de calvar, familia sa a intrat în posesia unei moșteniri, care a făcut posibilă reîntoarcerea micului Charles la școală.
Mai târziu ajunge să lucreze într-un birou de avocatură, unde învață stenografia și asta îl ajută ulterior să devină reporter, colindând țara în lung și-n lat pentru a-și scrie articolele. În această perioadă se apucă și de scris, publicând o serie de schițe și povestiri.
În aprilie 1836, s-a căsătorit cu Catherine Hogarth, devenind capul unei familii numeroase, cu 10 copii. Dickens va divorța de soția sa în 1858.
Și-a început cariera de scriitor de ficțiune cu proze scurte, precum Schițele lui Boz. Povestirile sale au atras atenția asupra sa ajungând să primească propunerea de a scrie altele, menite să însoțească o serie de caricaturi reprezentând niște orășeni pasionați de sport.
Așa a apărut ideea romanului foiletonistic Documentele postume ale Clubului Pickwick, care l-a făcut celebru. După romanul comic Documentele postume ale clubului Pickwick, care l-a consacrat ca scriitor, au urmat Aventurile lui Oliver Twist, Nicholas Nickelby. În urma unei călătorii în America, a scris Colinda de Crăciun, creând celebrul personaj Scrooge.
În 1843, a scris romanul Viața și aventurile lui Martin Chuzzlewit (publicat de Editura Orizonturi), în care prezintă eforturile de supraviețuire ale unui bărbat, la frontiera americană.
În perioada 1867-1868, întreprinde o nouă călătorie în America, aducând ulterior un elogiu Statelor Unite prin reeditarea volumelor: Note despre America și Viața și aventurile lui Martin Chuzzlewit.
În 1845 Dickens petrece un an în Italia, unde scrie Imagini din Italia. Ulterior publică tot în foileton următorul roman, Dombey și fiul și mai apoi David Copperfield, romanul preferat al autorului.
În anii ‘50, Dickens este extrem de afectat de câteva tragedii personale devastatoare, pierzându-și rând pe rând fiica cea mică și tatăl și mai apoi divorțând de soție. Nu se știe dacă o cunoscuse deja pe actrița Ellen „Nelly” Ternan, sau dacă a cunoscut-o abia după divorț, dar scriitorul a păstrat cu ea o relație strânsă pentru tot restul vieții.
Romanele sale au căpătat o perspectivă sumbră. În Casa umbrelor, roman publicat tot în foileton între 1852 și 1853, tratează ipocrizia societății britanice, acesta fiind considerat romanul său cel mai complex. Au urmat Timpuri grele și Micuța Dorrit, care sunt scrise în același registru.
Depășind această perioadă sumbră, în 1859 Dickens publică romanul istoric Povestea a două orașe, a cărui acțiune se petrece în perioada Revoluției Franceze, urmat de Marile speranțe (1860-1861), considerat una dintre cele mai mari realizări ale scriitorului. Câțiva ani mai târziu, Dickens scrie Prietenul nostru comun, roman ce analizează impactul psihologic al bogăției în societatea londoneză.
În 1865, Dickens a suferit un accident de cale ferată, căruia i-a supraviețuit, dar fără să-și mai revină vreodată complet. În pofida stării fragile de sănătate, a continuat să călătorească până în 1870. La 9 iunie 1870, pe când se afla la reședința sa, Gad’s Hill Place, din comitatul Kent, Anglia, a suferit un accident vascular cerebral, care i-a curmat viața, la vârsta de 58 de ani, lăsând ultimul său roman, Misterul lui Edwin Drood, neterminat.
Deși este un scriitor care aparține perioadei victoriene, opera lui Dickens transcende dincolo de aceasta, influențând literatura universală până în contemporaneitate. Romanele sale reprezintă surse de inspirație pentru numeroase producții cinematografice și continuă să provoace dezbateri literare și alte manifestări artistice în lumea întreagă.
1478: Thomas Morus, om politic, savant umanist englez, de profesie avocat, unul dintre întemeietorii socialismului utopic, autor al lucrării “Utopia” (d. 1535)
1777: Dinicu Golescu, cărturar și memorialist român (d. 1830)
1870: Alfred Adler, psihiatru austriac al cărui sistem de psihologie individuală a introdus termenul de sentiment de inferioritate, numit mai târziu și uneori inexact complex de inferioritate (d. 1937)
1877: Godfrey Harold “G. H.” Hardy, matematician englez proeminent, cunoscut pentru realizarile sale in teoria numerelor şi analiza matematica (d. 1947)
G.H. Hardy, pe numele complet Godfrey Harold Hardy, 7 febr. 1877 – 1 dec. 1947, matematician britanic de primă mărime, specializat în matematică pură, în analiză matematică și teoria numerelor. A fost laureat al Medaliei Sylvester în 1940 și al Medaliei Copley în 1947.
Hardy s-a născut în Cranleigh, Surrey, a absolvit Colegiul Trinity, Cambridge, în 1899, și a devenit conferențiar la Trinity în 1900. A predat matematica acolo din 1906 până în 1919.
În 1912 Hardy a publicat, împreună cu John E. Littlewood, prima dintr-o serie de lucrări care au contribuit fundamental în multe ramuri ale matematicii, inclusiv în teoria analizei diofantine, însumarea seriilor divergente (serii infinite), seria Fourier, funcția zeta Riemann și distribuția numerelor prime. Colaborarea dintre Hardy și Littlewood a fost una dintre cele mai renumite din matematica secolului XX.
Pe lângă Littlewood, cealaltă colaborare importantă a lui Hardy a fost cu Srinivasa Ramanujan, un funcționar indian autodidact sărac pe care Hardy l-a recunoscut imediat ca un geniu matematic. Hardy a aranjat ca Ramanujan să fie adus la Cambridge în 1914, i-a completat golurile din educația sa matematică prin îndrumare privată și au fost coautorii mai multor lucrări înainte ca Ramanujan să se întoarcă în India în 1919.
În 1914 Hardy a devenit lector la Catedra Cayleyană la Cambridge, iar în 1919 a fost numit la Catedra Saviliană de Geometrie de la Universitatea din Oxford. În 1928–29 a fost profesor invitat la Princeton, schimbând locul cu Oswald Veblen. S-a întors la Cambridge în 1931 ca profesor sadleirian de matematică pură și a rămas acolo până la sfârșitul vieții sale.
Hardy nu și-a ascuns dezgustul față de matematica aplicată. Cu toate acestea, la începutul carierei sale a făcut ceea ce s-a dovedit a fi o contribuție semnificativă. În 1908 a formulat, concomitent cu medicul german Wilhelm Weinberg, ceea ce este acum cunoscut sub numele de legea Hardy-Weinberg. Legea a rezolvat controversa cu privire la ce proporții ale trăsăturilor genetice dominante și recesive ar fi propagate într-o populație mixtă de mari dimensiuni. Deși Hardy a acordat o importanță redusă legii, aceasta a devenit centrală pentru studiul multor probleme genetice.
Hardy a fost autorul sau coautorul a peste 300 de lucrări și 11 cărți, inclusiv Un curs de matematică pură (1908), care a fost publicat în 10 ediții și a transformat predarea universitară, Inegalități (1934) cu Littlewood, Teoria numerelor (1938) cu E.M. Wright și Serii divergente (1948).
Apologia unui matematician (1940), care oferă o relatare complet personală a modului în care gândesc matematicienii, continuă să fie citită pe scară largă. A fost foarte onorat pentru activitatea sa, fiind ales membru al Royal Society (1910) și președinte al London Mathematical Society (1926–1928, 1939–1941).
1885: Sinclair Lewis, romancier si critic social american, primul american care a luat Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1930. (n. 1951)
Al treilea fiu al unui doctor de țară, Sinclair Lewis și-a pierdut mama când avea șase ani. Multe dintre cărțile din biblioteca tatălui îi vor servi ca o evadare din realitate și va începe să scrie și să țină jurnale.
La Universitatea Yale, a colaborat la revista Yale Literary Magazine și l-a întâlnit pe Jack London. Absolvent în 1908, a lucrat pentru edituri și reviste înainte de a publica primul său roman, Hike și aeroplanul (Hike and the Airplane), 1912, sub pseudonimul Tom Graham, un roman de debut de o calitate modestă, urmat de Domnul Wrenn al nostru (Our Mr. Wrenn) în 1914, anul căsătoriei sale.
În 1916, a decis să se dedice numai scrisului și a călătorit prin țară împreună cu soția sa. În 1920, a fost lansat Strada Principală (Main Street), nominalizat la Premiul Pulitzer – care în cele din urmă va reveni lui Edith Wharton – urmat în 1922 de „Babbitt”, portretul unui om de afaceri fără scrupule, care a ratat din nou Premiul Pulitzer – în favoarea scriitoarei Willa Cather.
Când i-a fost acordat premiul în 1925 pentru Doctorul Arrowsmith (Dr. Arrowsmith), portretul unui medic idealist, Lewis l-a refuzat și și-a dedicat cartea lui Edith Wharton, pe care o admira.
„Elmer Gantry”, 1927, povestea unui pastor șarlatan, a fost interzisă, la fel ca multe dintre romanele sale, înainte de a fi lansată.
Critic al timpului său, Sinclair Lewis a atacat preocupările religioase și mercantile ale burgheziei.
În 1930, a fost primul american căruia i s-a acordat Premiul Nobel, pe care l-a acceptat pentru că recompensează o operă și nu un singur roman. Discursul de acceptare a premiului, Teama americană de literatură (The American Fear of Literature) a provocat scandal în Statele Unite.
1889: Harry Nyquist, inginer electrotehnist și fizician american de origine suedeză (d. 1976)
1906: Oleg Konstantinovici Antonov, constructor rus de avioane (d. 1984)
1906: Pu Yi, ultimul imparat al Chinei (d.1967)
Aixinjueluo Puyi, cunoscut sub numele de Pu Yi, a fost al doisprezecelea şi ultimul împărat al dinastiei Qing care a domnit în China. A fost încoronat la varsta de doar 3 ani, conform dorinţei Împărătesei văduve Cixi, în perioada cand Curtea imperiala chineza era in plin haos. Revoltele din Wuchang, de pe10 septembrie 1911, au obligat-o să abdice pe 12 februarie 1912, încheind astfel domnia dinastiei Qing şi perioada feudala.
În pofida proclamarii primei Republici chineze, Pu Yi a obţinut din partea guvernului permisiunea de a continua să mai trăiască câţiva ani în Oraşul Interzis, înainte de a fi expulzat de către autorităţi în noiembrie 1924. A fost racolat de către serviciile secrete japoneze care l-au asezat la conducerea statului Manchukuo, sub numele de Împăratul Kangde în 1934.
Capturat de sovietici în 1945, care il vor deporta cu întreaga sa familie în Siberia, va fi predat comuniştilor chinezi în 1949. Acestia l-au internat într-un “centru de reeducare pentru criminalii de război” până la începutul lui 1960. Eliberat, si-a găsit un loc de muncă ca simplu grădinar în oraşul Beijing (pe atunci, Pekin). In 1964, in cadrul Republicii Populare Chineze va fi desemnat membru al Conferinţei Politice Consultative a Poporului Chinez, in care va rămâne până la moartea sa din 1967.
1925: Marius Constant, compozitor francez de origine română
1926: Vasile Crișan, pictor român
1927: Juliette Greco, cântăreață și actriță franceză
1932: Dan Hăulică, critic literar și artă român
1932: Ion Acsan, poet și traducător român
1934: Florin Mugur, prozator și eseist român (d. 1991)
1956: Nicolae Iliescu, prozator român
1962: David Bryan, membru al formației “Bon Jovi”