Aniversari

4 iulie

Nathaniel Hawthorne, cca. 1860, fotografie de Mathew Brady, Colecția Granger, New York

1804: Nathaniel Hawthorne, scriitor american (d. 1864)

Nathaniel Hawthorne, 4 iul. 1804 – 19 mai 1864, născut în Salem, Massachusetts, regiunea New England, S.U.A., romancier și autor de nuvele americane care a fost un maestru al poveștii alegorice și simbolice. Unul dintre cei mai mari scriitori de ficțiune din literatura americană, este cel mai bine cunoscut pentru romanele The Scarlet Letter (Litera stacojie), 1850 și The House of the Seven Gables (Casa cu șapte frontoane), 1851.

Anii tinereții

Strămoșii lui Hawthorne au trăit în Salem încă din secolul al XVII-lea. Primul său strămoș american, William Hathorne (Nathaniel a adăugat numelui Hathorne un w când a început să scrie), a fost un magistrat care a condamnat o femeie Quaker (membră a unei secte protestante) la biciuire publică. Acesta a acționat ca un apărător ferm al ortodoxiei puritane, susținând cu zel o formă „pură”, neafectată, de cult religios, cu aderarea rigidă la un mod de viață simplu, aproape sever și convingerea de „depravarea naturală” a omului „căzut”.

Hawthorne avea să se întrebe mai târziu dacă declinul prosperității și a proeminenței familiei sale în timpul secolului al XVIII-lea, în timp ce alte familii din Salem se îmbogățeau din comerțul cu transport maritim profitabil, putea fi o răzbunare pentru acest act și pentru rolul fiului lui William, John, ca unul dintre cei trei judecători în procesele de vrăjitorie din Salem din 1692.

Când tatăl lui Nathaniel – căpitanul unui vas – a murit în timpul uneia dintre călătoriile sale, și-a lăsat tânăra văduvă fără mijloace materiale pentru a avea grijă de cele două fete ale ei și de tânărul Nathaniel, în vârstă de patru ani. S-a mutat la frații ei bogați, familia Manning. Hawthorne a crescut în casa lor din Salem și, pentru perioade lungi în timpul adolescenței, în Raymond, Maine, pe malul lacului Sebago. S-a întors în Salem în 1825, după patru ani petrecuți la Colegiul Bowdoin, în Brunswick, Maine. Hawthorne nu s-a remarcat în mod deosebit în tinerețe. În schimb, a petrecut aproape doisprezece ani citind și încercând să stăpânească arta de a scrie ficțiune.

Primele lucrări

„ Experimentul doctorului Heidegger” tratează două dintre temele preferate ale lui Hawthorne: consecințele falsificării naturii și respingerea moralității convenționale.

La colegiu, Hawthorne excelase doar în compoziție și se hotărâse să devină scriitor. După absolvire, a scris un roman de amator, Fanshawe, pe care l-a publicat pe cheltuiala sa – doar pentru a decide că era nedemn de el și pentru a încerca să distrugă toate exemplarele.

Totuși, Hawthorne și-a găsit în curând propria voce, stil și subiecte și, în cinci ani de la absolvire, a publicat povești impresionante și distinctive precum „The Hollow of the Three Hills” (Valea celor trei dealuri) și „An Old Woman’s Tale” (Povestea unei bătrâne). Până în 1832, a publicat „My Kinsman, Major Molineux” (Ruda mea, maiorul Molineaux) și „Roger Malvin’s Burial” (Înmormântarea lui Roger Malvin), două dintre cele mai mari povești ale sale – și printre cele mai bune din limbă. “Young Goodman Brown” (Tânărul Goodman Brown), poate cea mai mare poveste despre vrăjitorie scrisă vreodată, a apărut în 1835.

Cu toate acestea, succesul din ce în ce mai mare în plasarea poveștilor sale i-a adus puțină faimă. Nedorind să mai depindă de generozitatea unchilor săi, a apelat la o slujbă la vama Boston Custom House (1839–1940) și timp de șase luni în 1841 a fost rezident la cooperativa agricolă Brook Farm, în West Roxbury, Massachusetts.

Chiar și atunci când prima sa carte semnată, Twice-Told Tales (Povestiri repovestite), a fost publicată în 1837, lucrarea i-a adus o recunoaștere îmbucurătoare, dar fără venituri sigure.

Până în 1842 însă, scrisul lui Hawthorne îi adusese un venit suficient pentru a-i permite să se căsătorească cu Sophia Peabody. Cuplul a închiriat Old Manse din Concord și a început o perioadă fericită de trei ani pe care Hawthorne o va consemna mai târziu în eseul său „The Old Manse” (Vechea casă parohială).

Casa lui Nathaniel Hawthorne, Concord, Massachusetts

Prezența unora dintre cei mai importanți gânditori și filosofi sociali ai vremii sale, precum Ralph Waldo Emerson, Henry Thoreau și Bronson Alcott, în Concord a făcut din sat centrul filosofiei transcendentalismului, care îl încuraja pe om să depășească lumea materialistă a experienței și acțiunilor și să devină conștient de spiritul omniprezent al universului și de potențialitățile libertății umane. Hawthorne a salutat compania vecinilor săi transcendentali, dar avea puține lucruri să le spună. Artiștii și intelectualii nu i-au inspirat niciodată încredere deplină, dar s-a bucurat din plin de vizita vechiului său prieten de facultate și coleg de clasă Franklin Pierce, care va deveni mai târziu președinte al Statelor Unite. La Old Manse, Hawthorne a continuat să scrie povești, cu același rezultat ca înainte: succes literar, eșec monetar. Noua sa colecție de nuvele, Mosses from an Old Manse (Moise din vechea casă parohială), a apărut în 1846.

Întoarcerea la Salem a lui Nathaniel Hawthorne

O familie în creștere și datorii tot mai mari au determinat soții Hawthorne să se întoarcă în 1845 la Salem, unde Nathaniel a fost numit inspector vamal al Custom House de către administrația Polk (Hawthorne fusese întotdeauna un democrat loial și a tras toate sforile politice pe care le-a putut pentru a obține această numire) . Trei ani mai târziu, alegerile prezidențiale au adus partidul Whig la putere sub Zachary Taylor, iar Hawthorne și-a pierdut slujba.

Cu toate acestea, în câteva luni de efort concentrat, Hawthorne a produs capodopera sa, Litera stacojie. Amărăciunea pe care a simțit-o din cauza concedierii sale este evidentă în eseul „The Custom House” care a precedat romanul. Litera stacojie spune povestea a doi îndrăgostiți ținuți deoparte de ironiile destinului, de propriile lor forțe și slăbiciuni amestecate și de interpretarea comunității puritane a legii morale, până când, în cele din urmă, moartea îi unește sub o singură piatră funerară. Cartea l-a făcut celebru pe Hawthorne și a fost în cele din urmă recunoscut drept unul dintre cele mai mari romane americane.

Hotărât să părăsească Salem pentru totdeauna, Hawthorne s-a mutat la Lenox, situat în peisajul montan din Berkshires din vestul Massachusetts. Acolo a început să lucreze la Casa celor șapte frontoane (1851), povestea familiei Pyncheon, care timp de generații a trăit sub blestem până când acesta a fost înlăturat în cele din urmă de dragoste.

La Lenox s-a bucurat de prietenia stimulatoare a lui Herman Melville, care locuia în Pittsfield situat în apropiere. Această prietenie, deși importantă pentru scriitorul mai tânăr și pentru opera sa, a fost mult mai puțin însemnată pentru Hawthorne. Melville l-a lăudat pe Hawthorne în mod extravagant într-o recenzie pentru Mosses from an Old Manse și i-a dedicat, de asemenea, Moby Dick lui Hawthorne. Dar, în cele din urmă, Melville a ajuns să simtă că prietenia pe care o căuta cu atâta ardoare era unilaterală. Mai târziu, acesta avea să ilustreze relația cu deziluzia în schița sa introductivă la The Piazza Tales (Poveștile din Piazza) și l-a înfățișat pe Hawthorne însuși în mod nemăgulitor în personajul „Vine” în lungul său poem Clarel.

În toamna anului 1851, Hawthorne și-a mutat familia într-o altă reședință temporară, de data aceasta în West Newton, lângă Boston. Acolo a scris rapid The Blithedale Romance (Povestea de la Blithedale), care se baza pe dezamăgirea lui față de Brook Farm.

Apoi a cumpărat și a redecorat casa scriitorului Amos Bronson Alcott din Concord, Wayside. Blithedale a fost primit în mod dezamăgitor și nu a produs veniturile la care Hawthorne se aștepta. Hawthorne spera la o numire politică profitabilă care să-i susțină finanțele; între timp, a scris o biografie de campanie a vechiului său prieten Franklin Pierce. Când Pierce a câștigat președinția, Hawthorne a fost recompensat în 1853 cu consulatul de la Liverpool, Lancashire, o funcție care spera să îi permită în câțiva ani să-și lase familia în siguranță financiară.

Ultimii ani

Cei 11 ani rămași din viața lui Hawthorne au fost, din punct de vedere creativ, în mare măsură dezamăgitori. Și-a îndeplinit îndatoririle consulare cu fidelitate și eficiență până la încetarea funcției sale în 1857, iar apoi a petrecut un an și jumătate vizitând obiectivele turistice din Italia. Hotărât să producă încă o poveste de dragoste, s-a retras în cele din urmă într-un oraș de pe litoral din Anglia și a produs rapid romanul The Marble Faun (Faunul de marmură). Scriindu-l, s-a bazat foarte mult pe experiențele și impresiile pe care le consemnase într-un caiet păstrat în timpul turneului său italian pentru a da substanță unei alegorii a Căderii omului, o temă care fusese de obicei asumată în lucrările sale anterioare, dar care acum a primit un tratament direct și filozofic.

Reîntors încă o dată în Wayside în 1860, Hawthorne s-a dedicat în întregime scrisului, dar nu a reușit să facă niciun progres în planurile sale pentru un nou roman. Schițele lucrărilor neterminate pe care le-a lăsat sunt în mare parte incoerente și prezintă multe semne ale unei regresii psihice, deja prefigurate de neliniștea și nemulțumirea sa crescândă din ultimii șase ani. Cu vreo doi ani înainte de moarte, a început să îmbătrânească foarte brusc. Părul i-a albit, scrisul i s-a schimbat, a suferit frecvente sângerări nazale și a început să scrie compulsiv cifra „64” pe bucăți de hârtie. A murit în somn într-o călătorie în căutarea sănătății alături de prietenul său Pierce.

Romanele majore ale lui Nathaniel Hawthorne

Personajul principal din The Scarlet Letter este Hester Prynne, o tânără căsătorită care a născut un copil nelegitim în timp ce locuia departe de soțul ei, într-un sat din puritanul New England. Soțul, Roger Chillingworth, sosește în New England pentru a-și găsi soția pusă la stâlpul infamiei și obligată să poarte litera A (adică adulteră) în stacojiu pe corsajul rochiei ca pedeapsă pentru aventura ei ilegală și pentru refuzul de a dezvălui numele tatălui copilului. Chillingworth devine obsedat să găsească identitatea fostului iubit al soției sale. El află că iubitul lui Hester este un tânăr pastor, Arthur Dimmesdale, iar Chillingworth continuă apoi să se răzbune chinuindu-l mental pe vinovat. Hester însăși se dezvăluie a fi o eroină plină de compasiune și independentă, care nu se pocăiește niciodată cu adevărat pentru actul de adulter comis cu pastorul. Hester simte că actul adulterului a fost consacrat de iubirea lor profundă unul pentru celălalt. În cele din urmă, Chillingworth este degradat moral de căutarea sa monomaniacă de a se răzbuna, iar Dimmesdale este distrus de propriul sentiment de vinovăție și își mărturisește public adulterul înainte de a muri în brațele lui Hester. Numai Hester poate înfrunta viitorul cu optimism, deoarece plănuiește să asigure viitorul iubitei ei fetițe ducând-o în Europa.

Casa cu șapte frontoane este un studiu sumbru al păcatului ereditar bazat pe legenda unui blestem pronunțat asupra propriei familii a lui Hawthorne de o femeie condamnată la moarte în timpul proceselor de vrăjitorie. Lăcomia și mândria arogantă a familiei Pyncheon din romanul de-a lungul generațiilor se oglindește în decăderea sumbră a conacului lor cu șapte frontoane în care trăiește familia sărăcită și împovărată. La sfârșitul cărții, descendentul unei familii fraudate cu mult timp în urmă de familia Pyncheon ridică blestemul strămoșilor săi asupra conacului și se căsătorește cu o tânără nepoată a familiei.

În The Marble Faun (Faunul de marmură), un trio de studenți americani în artă expatriați în Italia se implică periferic, în diferite grade, în uciderea unui bărbat necunoscut. Contactul lor cu păcatul îi transformă pe doi dintre ei din inocenți în adulți posedați acum de o conștientizare matură și critică a complexității și posibilităților vieții.

Moştenirea

Rangul înalt al lui Hawthorne printre scriitorii americani de ficțiune este rezultatul a cel puțin trei considerente. În primul rând, Hawthorne a fost un artizan iscusit, cu un impresionant simț al formei arhitectonice. Structura Literei stacojii, de exemplu, este atât de strâns integrată încât niciun capitol, nici măcar un paragraf nu ar putea fi omis fără a atenta asupra întregului. Cele patru personaje ale cărții sunt indisolubil legate între ele în rețeaua încâlcită a unei situații de viață care pare să nu aibă nicio soluție, iar intriga strâns împletită are o unitate de acțiune care se ridică încet, dar inexorabil, până la scena culminantă a mărturisirii publice a lui Dimmesdale. Aceeași construcție strânsă se găsește și în celelalte scrieri ale lui Hawthorne, în special în piesele mai scurte, sau „povesti”. Hawthorne a fost, de asemenea, un maestru al unui stil literar clasic, care este remarcabil pentru caracterul direct, claritatea, fermitatea și siguranța limbajului.

Un al doilea motiv pentru măreția lui Hawthorne este percepția sa morală. Hawthorne a moștenit tradiția puritană a seriozității morale și a fost profund preocupat de conceptele de păcat originar și vinovăție și pretențiile legii și ale conștiinței. Hawthorne a respins ceea ce considera optimismul transparent al transcendentaliştilor cu privire la potenţialităţile naturii umane. În schimb, a privit mai profund și poate mai sincer în viață, găsind în ea multă suferință și conflict, dar găsind și puterea mântuitoare a iubirii. Nu există o evadare romantică în operele sale, ci mai degrabă o examinare fermă și hotărâtă a faptelor psihologice și morale ale condiției umane.

Un al treilea motiv pentru eminența lui Hawthorne este stăpânirea alegoriei și a simbolismului. Acțiunile și dilemele personajelor sale fictive exprimă destul de evident generalizări mai mari despre problemele existenței umane. Dar, la Hawthorne, acest lucru nu conduce la personalități neconvingătoare, din carton, cu etichete explicative atașate, ci la o implicare emoțională sumbră și concentrată cu personajele sale, având puterea, gravitatea și inevitabilitatea tragediei adevărate. Folosirea simbolismului în „Litera stacojie” este deosebit de eficientă, iar litera stacojie în sine capătă o semnificație și o aplicare mai largă, care este disproporționată cu caracterul său literal ca o bucată de pânză.

Opera lui Hawthorne a inițiat cea mai durabilă tradiție în ficțiunea americană, aceea a romantismului simbolic care își asumă universalitatea vinovăției și explorează complexitățile și ambiguitățile alegerilor omului. Cele mai mari povestiri ale sale scurte și Litera stacojie sunt marcate de o perspectivă psihologică și morală profundă, rareori egalată de vreun alt scriitor american.

Mai mult…

1546: Murat al III-lea, sultan otoman (d. 1595)

1715: Christian Fürchtegott Gellert, poet și romancier german (d. 1769)

1767: Kyokutei Bakin, scriitor japonez (d. 1848)

1790: George Everest, geograf englez (d. 1866)

1799: Oscar I al Suediei, rege al Suediei și Norvegiei (d. 1859)

1801: Infanta Isabel Maria a Portugaliei (d. 1876)

1807: Giuseppe Garibaldi, general și om politic italian (d. 1882)

1854: Victor Babeș, bacteriolog și morfopatolog român, fondator al școlii românești de microbiologie, membru al Academiei Române (d. 1926)

1872: Calvin Coolidge, al 30-lea președinte al Statelor Unite ale Americii (d. 1933)

1886: Alice Călugăru, poetă română (d. 1933)

1897: Costică Acsinte, fotograf român (d. 1984)

1900: Robert Desnos, scriitor și jurnalist francez (d. 1945)

1908: Aurelio Peccei, industriaș italian (d. 1984)

1910: Gloria Stuart, actrița americană (d. 2010)

1911: Victor Nadolschi, astronom român (d. 1996)

1918: Johnnie Parsons, pilot american (d. 1984)

1923: Haralamb Zincă, pseudonimul literar al lui Hary Isac Zilberman, scriitor român (d. 2008)

1924: Eva Marie Saint, actor american

1927: Gina Lollobrigida, actriță italiană

1927: Neil Simon, scriitor american (d. 2018)

1927: Jim McWithey, pilot american (d. 2009)

1931: Stephen Boyd (William Miller), actor american (d. 1977)

1938: Bill Withers, muzician american (d. 2020)

1943: Elisabeta Jar, actriță română

1948: René Arnoux, pilot francez

1948: Claudine Bertrand, scriitoare canadiană

1949: Horst Seehofer, politician german

1952: Vladimir Tismăneanu, politolog român

1960: Cristina Țopescu, editor și prezentator de televiziune (d. 2020)

1960: Roland Ratzenberger, pilot austriac

1964: Elie Saab, designer libanez