Aniversari 7 mai
427 i.e.n.: Platon, filosof grec (d. 348 i.e.n.)
Platon, aristocrat atenian, un apropiat al lui Socrate, admirator si discipol fidel al acestuia si mentor al lui Aristotel. Ca discipol al lui Socrate, s-a inspirat din ideile acestuia, dar si din cele ale lui Heraclit si Pitagora.
A fost contemporan al democraţiei ateniene şi al sofiştilor, pe care i-a criticat vehement. A reluat lucrarile filozofice ale unora dintre predecesorii sai, inclusiv pe cele al lui Socrate, Parmenide, Heraclit şi Pitagora, pentru a dezvolta propria gândire care a explorat cele mai importante domenii, inclusiv metafizica, etica, estetica şi politica.
Rafinamentul lui Platon ca scriitor este evident în dialogurile sale socratice; treizeci şi şase de scrisori şi treisprezece dialoguri i-au fost atribuite lui Socrate. Acest lucru nu este deloc surprinzator, tinand cont de faptul ca Platon precizeaza, mai ales în Apologia lui Socrate, faptul că a fost cel mai devotat discipol al mentorului sau. Platon apare ca purtatorul sau de cuvant in cele peste 20 de dialoguri ale sale: Banchetul, Fedon, Statul, Parmenide etc. Dialogurile lui Platon au fost utilizate pentru a dezbate o gamă largă de subiecte, inclusiv filozofie, logica, etica, retorica, şi matematică. Desi nu exista certitudine in privinta scrierii dialogurilor, au fost repartizate, de regula in trei grupuri: timpurii, de mijloc si tarzii.
Supranumit “divinul Platon”, este considerat, în general, unul dintre primii si cei mai mari filozofi occidentali, dacă nu inventatorul filosofiei, astfel ca Whitehead a afirmat: “filosofia occidentala nu este decat o serie de note de subsol asupra paginilor dialogurilor lui Platon.” Filosofia platoniciana se caracterizeaza prin extrema sa bogatie, dand impresia că nu există probleme sau aspecte pe care Platon sa nu le fi propus deja. Platon s-a preocupat atat de filosofia politică, cat si de filosofia moralei, teoria cunoasterii (epistemologie), teologie, cosmologie, filosofia limbajului si estetica.
A fost interesat de matematică, a scris dialoguri filosofice și a pus bazele scolii filosofice din Atena, numita Academie, prima instituție de învățământ superior din lumea occidentală si precursoarea modelului modern al universitatii. Impreună cu Socrate si Aristotel, Platon a pus bazele filosofice ale culturii occidentale.
Scrierile sale pot fi divizate in opere socratice (bazate pe activitatea personajului istoric Socrate), capodopere literare si studii tehnice. Forma de dialog a lucrarilor sale i-a dat posibilitatea de a recurge la elemente dramatice, inclusiv umorul, ceea ce atrage cititorul spre lectura, Platon fiind neintrecut in a recrea experienta conversatiei. Opera sa, alcătuita aproape în întregime din dialoguri, este de o mare bogatie în stil şi conţinut şi a produs, asupra multor subiecte, primele formulări clasice ale problemelor majore din istoria filosofiei occidentale. Fiecare dialog platonician interogheaza un anumit subiect, cum ar fi frumusetea sau curajul. Gandirea lui Platon nu este monolitica: unele dintre dialogurile sale duc la paradoxuri (aporii) filozofice, iar dialogurile sale care aduc o soluţie la problemele ridicate nu constituie un raspuns unic si definitiv.
Platon a fost inventatorul teoriei Formelor: aceasta descrie realitatea materiala ca un set de copii ale modelelor lor implicate imuabil, ideile, lumea ideala, primordiala. Ideile sunt vazute ca entitati fundamentale eterne si imuabile, accesibile mintii, dar nu si simturilor. Astfel, ideile contin o realitate superioara lucrurilor din lumea sensibila, materiala. Forma suprema, este, în funcţie de context, uneori Binele, alteori Frumosul.
Prin teoria Ideilor, Platon a separat realitatea în două lumi: sensibilul şi inteligibilul, primul fiind imaginea, reflecţia, copia celui de-al doilea, care este paradigma, modelul, adevărata realitate, numite, retrospectiv, dualism. Platon pare să fi imprumutat masiv de la Epicharmus, poet comic grec si filosof presocratic caruia i-a transcris numeroase pasaje, pentru ca, intr-adevăr, Epicharmus a scris foarte clar despre sensibil si inteligibil.
Adevarata realitate o constituie, dupa Platon, Ideile sau Formele (idea sau eidos); de exemplu, Ideea de frumos sau “frumosul in sine”, Ideea de om, etc., esente inteligibile, ce constituie o existenta in sine, in afara spatiului si timpului. Copiile sau umbrele degradate ale Ideilor ar fi lucrurile din realitatea sensibila. Acestea din urma, fiind in continua curgere, devenire, nu au deplina realitate, nu pot fi obiect al stiintei, ci numai al “opiniei” (doxa).
Adevarata stiinta se intemeiaza pe “reamintirea” (anamnesis) Ideilor, pe care sufletul nemuritor al omului le-a contemplat intr-o existenta anterioara.
Platon este intemeietorul unor teorii etice si estetice originale, bazate si ele pe teoria Ideilor. Filosofia sa a influentat intreaga evolutie ulterioara a idealismului, ramanand pana astazi un model clasic. De altfel, Platon a pregatit terenul pentru constituirea logicii ca stiinta de catre Aristotel.
Conceptia filosofica a lui Platon, constituie fundamentul unei utopii sociale aristocratice. Astfel, filosofia politică a lui Platon afirma faptul ca oraşul trebuie sa fie construit dupa modelul Binelui in sine. Statul ideal, imaginat de el, trebuie sa fie impartit in trei caste, conducatorii, soldatii si producatorii: “filosofii”, conducatori; “gardienii”, aparatori ai statului; agricultorii si meseriasii; sclavii nu faceau parte din stat.
Avand ambitii politice, Platon a vizitat de mai multe ori Sicilia si pe tiranul Siracuzei, Dionysios (II) cel Batran, la invitatia acestuia. In urma unei dispute verbale, acesta, considerandu-i prezenta suparatoare, l-a vandut ca sclav in Egina, de unde a fost rascumparat, eliberat si readus in Atena. In urma acestui incident, Platon se retrage din politică și deschide o școală filosofică la Atena, lângă gimnaziul închinat eroului mitologic Academos, denumind-o Academia. Aristotel, ilustrul sau discipol, a fost membru al Academiei timp de 20 de ani. Organizarea scolii era asemănătoare scolilor pitagoreice, cu o ierarhie bine structurată. Academia va funcționa aproape 1000 de ani, unul dintre obiectivele ei cele mai importante fiind acela de a contribui la pregătirea oamenilor politici. Academia lui Platon a fost închisă în 529 e.n., din ordinul împăratului Iustinian.
La varsta de 60 de ani, Platon intreprinde inca doua calatorii in Siracuza, in speranta de a-l influenta pe Dionysios cel Tanar, realizandu-si astfel proiectele de reforma politica și filosofica. Dar aceste incercari de a-si aplica principiile privind organizarea statului ideal, condus de un “rege filosof”, educandu-l in acest sens pe Dionysios cel Tanar, esueaza definitiv.
Platon a elaborat demonstratia lui Socrate conform careia expertii in probleme de etica nu aveau capacitatea de a prescrie o viata mai buna, intrucat nu detineau intelegerea necesara. Astfel, Platon a introdus ideea ca erorile acestora se datorau raportarii necorespunzatoare la o categorie de entitati pe care le numeste idei, cele mai importante fiind Binele, Dreptatea, Frumusetea si Egalitatea. Platon va dedica o deosebita atentie acestor entitati, considerand ca ideile nu erau accesibile simturilor ci numai mintii, fiind cei mai importanti constituenti ai realitatii, sustinand existenta lumii materiale si atribuindu-i caracter inteligibil.
In metafizica, a propus o abordare sistematica, rationala a ideilor si a corelatiilor dintre ele, incepand cu ideea fundamentala, Binele sau Unul.
In etica si psihologie morala a dezvoltat conceptia ca o viata buna necesita nu doar un anumit tip de cunoastere, cum sugerase Socrate, ci si o deprindere pentru raspunsurile emotionale sanatoase si prin urmare pentru armonia dintre cele trei parti ale sufletului, care erau, conform lui Platon, ratiunea, spiritul si apetitul, fiecare cu propriul obiect al dorintei. Ratiunea cauta adevarul si binele individului vazut ca un tot unitar, spiritul este preocupat de onoare si de valorile competitive, iar apetitului ii revin traditionalele porniri spre hrana, bautura si sex. Astfel, in Republica, Platon dezvolta o conceptie asupra fericirii si a virtutii (setul de virtuti recunoscut de societatea epocii sale includea: curajul, dreptatea, pietatea, modestia sau cumpatarea si intelepciunea) care se indeparteaza de cea a lui Socrate: sufletul sanatos sau just poseda armonie psihica, starea in care toate cele trei parti isi indeplinesc functiile in mod adecvat.
Platon este intemeietorul unor teorii etice si estetice originale, bazate si ele pe teoria Ideilor. Filosofia sa a influentat intreaga evolutie ulterioara a idealismului, ramanand pana astazi un model clasic.
Platon a fost interesat de matematică, a fost un maestru al dialogului si unul dintre marii stilisti ai prozei din Grecia antica. Unele dintre temele sale au devenit faimoase chiar şi în afara cercului de filosofi, nu fără deformări, ca in cazul dragostei platonice.
Miturile inventate de Platon, in scopul accesibilitatii anumitor idei dificil de inteles, sunt adanc inradacinate nu numai în gandirea occidentală, dar şi în arta sa: acestea sunt, printre altele, alegoria pesterii, alegoria Pamantului, povestea destinului sufletelor.
S-a stins din viață, după cum spune Cicero, „cu condeiul în mână” („scribens mortuus est”).
1530: Ludovic I de Bourbon, fondatorul casei de Condé (d. 1569)
1833: Johannes Brahms, compozitor, dirijor si pianist german din perioada romantica (d. 1897)
Johannes Brahms este unul dintre cei mai importanti muzicieni din perioada romantică şi este considerat ca fiind “succesorul” lui Ludwig van Beethoven. Prima sa simfonie a fost descrisă de Hans von Bülow drept Simfonia a X-a a lui Beethoven.
Desi mulţi dintre contemporanii sai au criticat muzica sa pe care o considerau prea academica, lucrările sale au fost admirate ulterior de diverse personalitati precum progresistul Arnold Schönberg (compozitor, pictor si teoretician austriac), ca si de conservatorul Edward Elgar (compozitor si dirijor britanic).
Brahms si-a petrecut cea mai mare parte din cariera sa in Austria, la Viena, unde a fost o figura importanta pe scena muzicală vieneza. Fiind, de asemenea, un pianist virtuoz, a sustinut primul spectacol la multe dintre compoziţiile sale si a lucrat cu muzicieni celebri ai epocii, inclusiv cu pianista Clara Schumann şi violonistul Joseph Joachim. Brahms a fost un perfecţionist intransigent care a distrus multe dintre operele sale, iar pe altele le-a lasat nepublicate, pentru ca nu satisfaceau standardele sale de calitate. Un motiv in plus al perfecționismului sau a fost si acela ca Schumann anuntase, cu mult inainte, ca Brahms avea sa devina urmatorul mare compozitor dupa Beethoven, prevestire pe care Brahms era hotarat sa o implineasca.
Era atat un tradiţionalist, cat şi un inovator. Muzica sa a utilizat pe scara larga structurile şi tehnicile de compozitie ale maestrilor baroci si clasici. A fost un maestru al contrapunctului, o metoda de compozitie riguroasa pentru care Bach este renumit, precum si al dezvoltarii muzicale, o tehnica de compoziţie introdusa de Haydn, Mozart şi Beethoven. Brahms iubea compozitorii clasici de dinainte, Mozart și Haydn, iar pe Beethoven, care murise cu 6 ani inainte de nasterea sa, il venera, avand chiar un bust de marmură al acestuia care il privea in timp ce compunea.
Afectiunea lui Brahms pentru perioada clasica se reflecta si in alegerea genurilor sale: el prefera formele clasice ale sonatei, simfoniei si concertului. Desi Brahms este adesea categorisit drept cel mai „clasic” compozitor romantic, această eticheta nu se reflecta in lucrarile sale, al caror stil il recomanda drept un compozitor pe deplin romantic.
Contemporan cu Wagner, critica adesea absenta contrapunctului (polifoniei) in compozitiile acestuia. Rivalitatea dintre Brahms și Wagner a marcat divizarea comunitatii muzicale intre cei doi. Deși Wagner reprezenta un rival important, spre batranete Brahms a recunoscut cat de mult aprecia compozitiile acestuia.
A fost prieten de-o viață cu Johann Strauss – fiul, desi erau foarte diferiti din punct de vedere al genului muzical abordat de fiecare in parte. Brahms il aprecia si a facut tot posibilul sa ajunga la premiera operetei lui Strauss, Die Göttin der Vernunft, la Teatrul din Viena, in 1897, inainte de moartea sa. De altfel, admiratia lui Brahms pentru Strauss se reflecta si in afirmatia ca ar fi renuntat la orice daca i-ar fi fost dat sa compună valsul Dunărea Albastră.
Ca personalitate, Brahms era un mare iubitor al naturii, plimbandu-se adesea prin padurile din jurul Vienei. Desi parea brutal si sarcastic fata de cei pe care nu ii agreea, fata de apropiati era, in schimb, adorabil, asa cum declara unul dintre elevii sai, iar prietenilor le oferea loialitate si generozitate. Dupa 1860, cand reusise financiar si lucrarile sale se vindeau bine, Brahms prefera un stil de viata modest, ajutandu-si, in schimb, rudele cu bani si sprijinind în anonimat un număr de tineri muzicieni.
O influența diferită asupra lui Brahms a avut-o muzica folclorică. Brahms a compus lucrări pentru pian și voce însumând 144 de melodii folclorice germane, iar multe dintre liedurile sale reflectă teme folclorice sau descriu scene din viața rurală. Dansurile ungare se aflau printre cele mai profitabile compoziții ale sale și variantele orchestrate raman arhicunoscute pana in zilele noastre.
Dans ungar
De asemenea, Brahms a fost un compozitor prolific în forma temă cu variațiuni, compunând remarcabilele Variațiuni și Fugă după o temă de Haendel, Variațiunile Paganini și Variațiuni după o temă de Joseph Haydn, alături de cicluri mai puțin cunoscute de alte variațiuni.
Brahms a compus simfonii, concerte, muzica de camera, lucrari pentru pian, compozitii corale si peste 200 de lieduri (cantece). A fost marele maestru al stilurilor simfonic si sonata din a doua jumatate a sec. al XIX-lea. Spre deosebire de alti mari compozitori de muzică clasică, Johannes Brahms nu a compus niciodată opere si nici poeme simfonice, caracteristice secolului al XIX-lea, fiind adeptul muzicii absolute, ce nu se bazează pe o scenă concretă sau narativă, precum în cazul unui poem simfonic.
Poate fi considerat mostenitorul traditiei clasice a lui Joseph Haydn, Mozart si Beethoven intr-o perioada in care standardele acestei traditii erau puse sub semnul intrebarii sau schimbate de catre romantici. In istoria muzicii, Brahms a fost plasat de posteritate între cei trei mari „B“ ai compozitorilor germani – Bach, Beethoven și Brahms, ceea ce nu poate decat sa-l onoreze.
1840: Piotr Ilici Ceaikovski, compozitor rus al epocii romantice (d. 1893)
Cel mai cunoscut compozitor rus al tuturor timpurilor. Muzica sa a avut intotdeauna un mare succes la public datorita melodiilor armonioase si deschise, a armoniilor impresionante si a orchestratiei colorate si pitoresti, evocand un raspuns emotional profund.
Ceaikovski, a fost un compozitor eclectic. Opera sa, de inspiratie preponderent occidentala, incorporeaza elemente occidentale sau exotice, grefate pe melodii populare naţionale. Orchestrator genial, inzestrat cu un deosebit simt al liniei melodice, Ceaikovski a compus în toate genurile, evidentiindu-se în special prin lucrarile sale simfonice şi opere. Este cel care a conferit baletului un “titlu de noblete”, adăugând o dimensiune simfonica acestui gen considerat inainte drept “minor”.
Este cunoscut pentru lucrarile de balet Lacul Lebedelor, Frumoasa din Padurea Adormita, Spargatorul de nuci, dar a scris si uverturi, simfonii, opere, suite, concerte, muzică de cameră.
Valsul florilor din baletul Spărgătorul de nuci
Primul sau balet, în 4 acte, Lacul lebedelor a avut premiera la Sankt Petersburg, la „Teatrul Mariinski”, pe 15 ianuarie 1895, dar a fost un eșec, datorită unei puneri în scenă inadecvate. Abia peste 30 de ani a fost definitivată corespunzator trama baletului.
Baletul Lacul Lebedelor
Opera Evgheni Oneghin este inspirata de romanul omonim al lui Aleksandr Pușkin. In 1885, a compus Simfonia “Manfred” op.58, după Byron. Urmeaza, in anul 1888, Simfonia a 5-a în mi minor op.64, apoi, în 1889, al doilea balet al său, Frumoasa din pădurea adormită, un balet-feerie în trei acte cu prolog, după povestea lui Charles Perault, a carui premiera a avut loc pe 3 ianuarie 1890 la „Teatrul Mariinski” din Sankt-Petersburg și a fost un adevărat triumf.
În anul 1892 termină al treilea balet al său, în două acte, Spărgătorul de nuci, după basmul „Spărgătorul de nuci și regele șoarecilor” de E. T. A. Hoffmann care, în mod surprinzător, nu a avut succesul scontat. Abia peste câteva decenii obține succesul pe care îl merită, fiind în prezent unul din baletele cele mai frecvent reprezentate și apreciate de public.
Opera lui Ceaikovski este o sinteza armonioasa a lucrărilor clasice occidentale si traditia rusa reprezentata in maniera contemporana, intre altii, de Modest Mussorgsky şi Grupul celor Cinci. Muzica lui, reflexie a naturii sale hipersensibile şi zbuciumate, este foarte personala şi de o infinita sensibilitate, bucurandu-se de o orchestraţie bogată şi variată
Ceaikovski intruchipeaza figura dominantă a romantismului rus al secolului XIX, în toata vitalitatea sa populara şi generoasa şi profunda sa sinceritate.
1861: Rabindranath Tagore (Thakur Rabindranath), scriitor, poet, filosof , compozitor si pictor indian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatura, 1913 (d. 1941)
Rabindranath Tagore este numele europenizat al lui Rabindranâth Thâkur, nascut in Calcutta, in provincia Bengal, supranumit Sufletul Bengalului și Profetul Indiei moderne.
Fiu al lui Debendranath Tagore (Debendranâth Thâkur), unul din fondatorii mișcării „Brahmo Samaj“, Tagore a crescut într-o famile de artiști și reformatori sociali și religioși, opuși sistemului castelor și favorabili unei ameliorări a condiției femeii indiene.
Si-a făcut studiile la Calcutta și în Anglia, unde a studiat dreptul. A început să scrie poezii încă de la vârsta de 17 ani. Inainte de a implini 30 de ani, a publicat cateva volume de poezii, printre care Manasi.
In 1906, după divizarea Bengalului, a aderat la mișcarea naționalistă indiană. Tagore este cunoscut atât ca poet, cât și ca filosof, însă aceste două calități fiind greu de separat în cultura indiană, în mod implicit filosofia este permanent prezentă în poezia sa. Poezia sa religioasa de mai tarziu a fost cunoscuta de occidentali prin volumul Daruri de cantec, 1912.
In calatoriile si conferintele sale internationale, a incercat sa introduca elemente ale culturii indiene in cea occidentala si invers. A sustinut frecvent independenta Indiei; ca protest impotriva masacrului de la Amritsar, a returnat ordinul de cavaler pe care il primise in 1915. S-a interesat de problemele educației, fondand o scoala experimentala in Bengal, unde a incercat sa imbine filosofia orientala cu cea occidentala. Mai tarziu, in 1921, aceasta a devenit Universitatea Vishva-Bharati, din Shantiniketan, unde însușirea culturii indiene este accesibilă atât studenților indieni, cât și celor străini. In 1951 aceasta a fost recunoscută ca Universitate internațională de stat.
Operele sale au fost scrise în dialectul bengali, Tagore traducandu-le el însuși în limba engleză. A fost cel mai important scriitor indian din epoca colonială, scriind poezii, povestiri, romane, drame și eseuri filosofico-pedagogice. Opera sa literară cea mai faimoasă este culegerea de poezii „Grădinarul“ sau „Ofranda lirică“ (1913). Alte opere mai cunoscute sunt romanul „Căminul și lumea“ (1910), drama „Oficiul poștal“ (1912).
Scrierile sunt pătrunse de o adâncă religiozitate și reflectă admirația pentru natură și pentru patria sa, India. In anul 1929, a început să se ocupe de pictura. A fost compozitor al mai multor cântece cu caracter popular. Imnurile naționale ale Indiei și Bangladeshului sunt compuse pe versurile unor poeme de Rabindranath Tagore. A fost primul scriitor din Asia care a fost laureat al Premiului Nobel.
1867: Wladyslaw Stanislaw Reymont, scriitor polonez, laureat al Premiului Nobel (d. 1925)
1878: Stanislawa Wysocka, actriță și regizoare poloneză
1886: Rudolf Schweitzer-Cumpănă, pictor și grafician român
1892: Iosip Broz Tito, om politic și de stat, președintele Iugoslaviei în perioada 1953–1980 (d. 1980)
A fost preşedinte al statului socialist iugoslav de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial până la moartea sa în 1980. Tito a fost, de asemenea, “Mareşal al Iugoslaviei” (din 29 noiembrie 1943 pana la moartea sa în 1980), cel mai înalt rang în armată din această ţară, titlu pe care numai el l-a detinut.
1901: Gary Cooper, actor american (d. 1961)
Gary Cooper si-a început cariera în anii 1920 şi a interpretat diverse roluri in peste o sută de filme, sub directia celor mai mari regizori ai epocii clasice hollywoodiene: Ernst Lubitsch, Frank Capra, Otto Preminger, Raoul Walsh, Billy Wilder, Howard Hawks, William Wyler, King Vidor. A fost nominalizat de 5 ori pentru Premiul Oscar si a obtinut de doua ori statueta pentru cel mai bun actor.
Este cunoscut pentru interpretarea sa reţinuta, sobra, eleganta, discreta si prezenţa sa fizică impunatoare (1,91 m inaltime) care au facut sa fie distribuit in roluri de cow-boys taciturni. Cu toate acestea, a stralucit si in filme de o cu totul alta factura, in comedii sentimentale ca A opta sotie a lui Barbă Albastră, Serenada pentru trei sau Ariane.
Recompense: 1941, Oscar pentru cel mai bun actor in rolul lui Alvin C. York, in filmul Sergeant York de Howard Hawks; 1952, Oscar pentru cel mai bun actor in rolul lui Will Kane, in filmul High Noon de Fred Zinnemann; 1961, Oscar onorific pentru intreaga cariera.
1903: Nicolai Zabolotski, poet rus
1905: Elly Roman, compozitor român (d. 1996)
1909: Edwin Herbert Land, inventator american (d. 1991)
A inventat fotografia instant (la minut) şi a fondat compania Polaroid. Este, de asemenea, inventatorul polaroidului (polarizator, polarizor) sau filtrul polaroid, o folie din material sintetic folosita pentru a polariza lumina.
1918: Miroslav Cozlovschi, profesor din Republica Moldova, doctor în științe fizico-matematice
1919: Eva Perón, soția președintelui Juan Perón (d. 1952)
María Eva Duarte de Peron, cunoscuta prin diminutivul Evita, a fost prima doamna a Argentinei, a doua soţie a preşedintelui Juan Peron. A crescut în apropiere de Junín, într-un mediu social defavorizat. La 15 ani, s-a mutat la Buenos Aires pentru a găsi de lucru si a devenit actriţă de film, în melodramele de serie B (telenovele) şi la radio in serialele de la Radio El Mundo.
L-a întâlnit pe colonelul Juan Perón la o licitaţie de binefacere organizata pentru a strânge fonduri pentru victimele cutremurului care a zguduit regiunea San Juan. După ce au fost impreuna un timp, s-a căsătorit cu acesta pe 21 octombrie 1945.
După alegerea soţului ei, Evita a capatat imediat un rol considerabil în anturajul său. A creat Fundaţia Eva Peron al carei rol era de a asista pe cei săraci. Astfel, Evita a devenit aproape venerata de către clasa muncitoare si profund detestata de clasele bogate care o dispreţuiau din cauza originilor sale sociale, poveştilor din trecutul sau şi activitatii in domeniul politic, in care i se acorda prea mare importanta dupa parerea lor. A murit la 33 de ani din cauza unui cancer uterin.
1924: Matty Aslan, regizor, scenarist al filmului de animație român (d. 1995)
1931: Ștefan Iureș, scriitor român
1933: Silvia Popovici, actriță româncă (d. 1993)
1943: Peter Carey, scriitor australian