Comemorari 4 iulie
1848: François-René de Chateaubriand, diplomat și scriitor francez (n. 1768)
François-René, viconte de Chateaubriand, 4 sept. 1768 – 4 iul. 1848, scriitor, memorialist și om politic francez. Este considerat unul dintre precursorii romantismului francez și unul dintre cele mai mari nume din literatura franceză.
Provenind din nobilimea bretonă, cel mai faimos membru al familiei sale din Saint-Malo, Chateaubriand face parte politic din mișcarea regalistă. De mai multe ori ambasador în serviciul a diferiți suverani, a fost numit ministru al afacerilor externe în perioada 1822-1824, sub Restaurație, și s-a numărat, sub domnia lui Carol al X-lea, printre ultraregaliști. Numeroasele responsabilități politice și diplomatice care i-au marcat cariera, precum și gustul pentru călătorii, în America și apoi în bazinul mediteranean, structurează o viață marcată de exil și nostalgia stabilității.
Primele sale publicații majore, Eseu asupra revoluțiilor (1796) și Geniul creștinismului (1802), manifestă angajamentul său politic în favoarea contrarevoluției și în apărarea societății Vechiului Regim.
Însă chestiunea ideologică se împletește foarte repede cu promovarea unei estetici originale care obține un mare succes popular și literar: descrierea naturii și analiza sentimentelor „Eu-ului”, pe care le pune în practică în ficțiunile Atala (1801) și René (1802), publicate mai întâi ca ilustrări ale tezelor Geniului creștinismului, apoi atașate vastului ciclu romanesc al tribului indienilor Natchez, Natcezii (publicat integral în 1826), îl fac un model pentru următoarea generație de scriitori francezi.
Înclinația sa pentru mister, pentru amploare, pentru emfază, pentru grandoare melancolică, încercarea de a exprima o suferință nespusă și setea de exotism, pe care le reafirmă în relatarea călătoriei sale în Mediterana, Itinerar de la Paris la Ierusalim (1811), au făcut să fie considerat a posteriori drept unul dintre cei mai influenți „pre-romantici” ai generației sale.
Sensibilitatea dureroasă a acestui „val de pasiuni”, ilustrată prin intermediul personajului René, a cunoscut o posteritate importantă în romantismul francez: “mal du siècle” („răul secolului”) al lui Musset sau „spleen-ul” lui Baudelaire pot fi considerate, printre altele, drept avataruri îndepărtate.
[Mal du siècle: “rău al veacului” sau “maladia secolului”, stare de melancolie și depresie care afectează generațiile mai tinere; plictiseala, deziluzia şi melancolia experimentate în primul rând de tinerii europeni de la începutul secolului al XIX-lea. În timp ce Chateaubriand a fost primul care a “diagnosticat” această “maladie”, Alfred de Musset a popularizat în continuare noţiunea de “mal du siècle” în lucrarea sa Confesiunea unui copil al secolului. Musset atribuia aceasta maladie în special pierderii lui Napoleon.
Spleen: stare nemotivată de melancolie, manifestată prin plictiseală și dezgust față de orice.]
Cu toate acestea, opera monumentală a lui Chateaubriand rezidă în Memorii de dincolo de mormânt, publicată postum încă din 1849, ale căror prime volume recreează copilăria și formarea sa în mediul său social al micii nobilimi din Saint-Malo și Combourg, în timp ce următoarele volume se referă mai mult la tabloul istoric al perioadelor la care a asistat între 1789 și 1841. Acest text, atât capodoperă autobiografică, cât și mărturie istorică de prim rang, dovedesc o evoluție a prozei sale care nu rămâne mai puțin influentă asupra literaturii franceze.
965: Papa Benedict al V-lea
1336: Elisabeta de Aragon, regină consort a Portugaliei (n. 1271)
1546: Khair ad-Din, amiral otoman (n. 1478)
1826: John Adams, al 2-lea președinte al SUA (n. 1735)
1826: Thomas Jefferson, al 3-lea președinte al SUA (n. 1743)
1831: James Monroe, al 5-lea președinte al SUA (n. 1758)
1921: Antoni Grabowski, inginer chimist polonez (n. 1857)
1931: Prințul Emanuele Filiberto, Duce de Aosta (n. 1869)
1934: Marie Curie, om de știință de origine poloneză, laureat al Premiului Nobel (n. 1867)
1935: Nectarie Cotlarciuc, mitropolitul Bucovinei (n. 1875)
1940: Robert Wadlow, american, deținătorul recordului mondial de cel mai înalt om din lume: 2,72 m. (n. 1918)
1991: Sigismund Toduță, compozitor și muzicolog român (n. 1908)
1997: Miguel Najdorf, șahist, argentinian de origine poloneză (n. 1910)
2000: Gustaw Herling-Grudzinski, scriitor polonez (n. 1919)
2003: Barry White, cântăreț american (n. 1944)
2011: Otto von Habsburg, prinț austro-ungar (n. 1912)
2011: Șerban Cantacuzino, actor român (n. 1941)
2016: Abbas Kiarostami, regizor, scenarist iranian (n. 1940)