Comemorari 23 aprilie
1616: William Shakespeare, dramaturg și poet englez (n. 1564)
Shakespeare este Molière al englezilor. Reprezentativă pentru limba și vremea lui, povestea vieții lui alimentează controverse.
Dacă opera sa a traversat secolele pentru a deveni un monument al literaturii universale, povestea lui Shakespeare pare condamnată să fie scrisă la condițional deoarece este supusă controverselor. Atâtea teze-ipoteze au fost scrise despre adevărata identitate a dramaturgului englez, despre piesele pe care le-ar fi scris sau despre viața pe care a dus-o. Însăși existența sa a fost uneori pusă la îndoială.
Dacă Franța a așteptat până în secolul al XX-lea pentru a auzi o controversă cu privire la paternitatea textelor lui Molière, Shakespeare și-a văzut legitimitatea pusă sub semnul întrebării de la mijlocul secolului al XIX-lea în favoarea lui Bacon, Marlowe și chiar a reginei Elisabeta în persoană.
Asemenea lui Homer, părintele mitic al literaturii grecești, autorii deveniți simbolul limbii lor –se spune “limba lui Shakespeare” sau “limba lui Molière”- suferă astăzi de suspiciuni puternice. Este adevărat că Shakespeare, cu o carieră uneori obscură și cu texte retușate de posteritate, este deosebit de rău plasat. Cu toate acestea, biografia „ortodoxă” rămâne cea mai recunoscută, chiar dacă a trebuit să suporte ciudățenii „mitologice” precum data și locul nașterii în acord perfect cu data și locul morții.
Nașterea lui William Shakespeare
William Shakespeare s-a născut pe 23 aprilie 1564 la Stratford-on-Avon, în comitatul Warwick din Anglia, într-o familie catolică, dintr-un tată îmbogățit și o mamă din clasa de mijloc. Tatăl său, John, era un fost țăran care a devenit mănușar, iar Mary Arden, mama lui, provenea din rândul burgheziei. Dramaturgul își va petrece tinerețea la Stratford înainte de a pleca la Londra din motive necunoscute, devenind apoi unul dintre cei mai mari dramaturgi ai teatrului elisabetan, activând cu succes la Teatrul Globe.
Se știu puține despre viața timpurie a lui William, cu excepția faptului că a fost cu siguranță elev al școlii din Stratford și că tatăl său se pare că a avut dificultăți financiare.
Căsătoria cu Anne Hathaway, noiembrie 1582
Shakespeare s-a căsătorit la vârsta de 18 ani cu o femeie cu opt ani mai mare decât el. Anne Hathaway era fiica unui fermier și era deja însărcinată în trei luni. Fiica lor Suzanne se va naște în luna mai a anului următor, 26 mai 1583. S-a . Au urmat gemenii Judith și Hamnet pe 2 februarie 1585.
Apoi, urma lui Shakespeare se pierde pentru o lungă perioadă de timp. Nu se știe aproape nimic despre anii săi de formare. Ipoteza tradițională este că Shakespeare ar fi părăsit Stratford pentru a evita represaliile unui anume Sir Thomas Lucy pe ale cărui pământuri ar fi vânat ilegal. Atunci ar fi plecat la Londra. Dar această presupunere se bazează mai ales pe anecdota infracțiunii de vânătoare a lui Falstaff din Henric al IV-lea. Niciun element material sau mărturie nu este în măsură să o confirme.
Shakespeare, dramaturg și actor la Teatrul Globe
Totuși, în 1592, condeiul caustic al dramaturgului englez Robert Greene (11 iul. 1558 – 3 sept. 1592) relatează despre prezența lui Shakespeare la Londra în lumea teatrului. Greene într-adevăr stigmatizează jocul și condeiul lui Shakespeare într-un pamflet numit „Un sfanț de răutate”.
În cei zece ani dintre căsătoria sa și acest celebru articol, nu se știe nimic despre autor: dintr-un soț timpuriu din Stratford, a devenit dramaturg și actor recunoscut pe scena efervescentă a teatrului elisabetan. Dar traseul pe care l-a parcurs ne rămâne necunoscut. Acesta este, de altfel, un punct care alimentează tezele critice privind identitatea lui Shakespeare. În timp ce teatrul elisabetan a atins apogeul la Londra, Shakespeare a câștigat gustul autorităților, ceea ce i-a asigurat succesul și o situație financiară confortabilă. S-a stabilit la Teatrul Globe cu compania „Lord Chamberlain’s Men”, fiind unul dintre membri. Trupa a lust numele protectorului lor, Lord Chamberlain, pe atunci cenzor oficial al spectacolelor de teatru.
Piesele lui William Shakespeare
În lipsa cunoașterii cu adevărat a lui Shakespeare, se pot distinge patru perioade în aceste lucrări.
Din 1590 până în 1594, acestea au răspuns așteptărilor autorităților: au pus în scenă drame istorice și politice precum Henric al VI-lea și Richard al III-lea. Înțelepciunea, armonia puterilor se opun tulburărilor și nedreptăților născute din ambiția personală.
Shakespeare a scris în aceeași perioadă multe comedii precum precum Îmblânzirea scorpiei (The Taming of the Shrew) și opere poetice precum Venus și Adonis.
Lucrările din perioada următoare, de la 1594 la 1600, aparțin unor registre similare. Astfel dramaturgul a scris Henric al IV-lea, dar și Visul unei nopți de vară, un exemplu caracteristic de comedii pe tonul fantezist al epocii. Dar Shakespeare a scris și una dintre cele mai faimoase tragedii ale sale: Romeo și Julieta.
Prima reprezentație a piesei „Romeo și Julieta, 29 ianuarie 1595
Shakespeare a reprezentat pentru prima dată tragedia amoroasă „Romeo și Julieta”. Povestea, care a devenit la fel de universală precum Tristan și Isoida, este inspirată dintr-o nuvelă a lui Matteo Bandello, un scriitor italian din prima jumătate a secolului al XVI-lea. Ca și în tragediile grecești, două familii sunt supuse unui destin al urii, fără ca fiecare să cunoască motivele și să încerce să le înțeleagă. Astfel, dușmănia dintre Capulet și Montaigu apare ca o fatalitate care se încheie cu moartea celor doi îndrăgostiți. Dar acest deznodământ dramatic permite și împăcarea celor două familii. Povestea va inspira mulți compozitori, precum Berlioz sau Bellini, dar și cineaști.
Shakespeare prezintă „Hamlet”, 1601
Shakespeare are reprezentația celebrei sale drame „Hamlet”, interpretată pentru prima dată, cunoscută tuturor pentru replica „A fi sau a nu fi, aceasta este întrebarea”. Ea descrie destinul tragic al unui tânăr prinț danez, Hamlet, care trebuie să-și răzbune tatăl. Eroul este marcat de nehotărârea sa în fața destinului care trebuie totuși împlinit. Decăderea moralei feudale și ironia în fața morții fac din Hamlet una dintre tragediile universale ale literaturii.
„Macbeth” pe scenă, 1606
Shakespeare finalizează ultima mare tragedie: „Macbeth”. După revelațiile a trei vrăjitoare care amintesc de oracolele tragediei grecești, Macbeth devine chinuit de ambiția răzbunării. Urcă pe tron după o serie de crime și devine un tiran însetat de sânge. Această ultimă tragedie a crimei și ironia existenței îi vor influența foarte mult pe romantici.
Tragediile lui William Shakespeare
Din 1600, lucrările au capătat un ton mai grav, fiind impregnate de pesimism. Astfel, în Hamlet, tânărul prinț al Danemarcei, confruntat cu nevoia de răzbunare, se luptă să găsească puterea de a-și îndeplini destinul tragic și întreține o relație ambiguă cu moartea. Moartea, excesul, ca să nu spunem nebunia, sunt într-adevăr teme recurente acestor tragedii. Astfel, în personajul Ofelia, dragostea, nebunia și sinuciderea se succed într-un crescendo inevitabil. Cât despre tiranul Macbeth, el domnește în sânge și nebunie. Nici măcar comediile nu mai sunt chiar comedii, atât de mult pesimism se ascunde în spatele umorului. Astfel Totul e bine care se termină cu bine sau Măsură pentru Măsură sunt acum clasificate ca „piese cu probleme”.
Din păcate, nu se cunoaște niciun element biografic care să permită înțelegerea acestei schimbări în scrisul lui Shakespeare. În această perioadă, care a durat până în 1608, trupa, bine instalată la Globe și apoi la Blackfriars, și-a schimbat numele după moartea reginei Elisabeta în 1603, luându-și numele de „King’s Men” (trupa regelui) . După 1608, tragediile au făcut loc unor tragi-comedii mai puțin întunecate, dar care au rămas nu mai puțin serioase, de exemplu Poveste de iarnă sau Furtuna.
Shakespeare se retrage la Stratford, 1611
În 1611, Shakespeare a decis să se retragă din teatru pe pământurile sale natale. În ultimii săi cinci ani, se știe doar că Shakespeare a avut unele dispute legale cu privire la proprietatea asupra pământului.
29 iunie 1613: Incendiu la Teatrul Globe
Teatrul Globe de pe malul Tamisei din Londra a luat foc accidental în timpul unui spectacol cu „Henric al VIII-lea” de William Shakespeare. Deschis în 1599, teatrul în formă de cerc a fost imediat reconstruit, apoi închis de puritani în 1642. În cele din urmă, reconstruit identic, a fost redeschis în 1997.
Sfârșitul vieții lui William Shakespeare
A murit pe 23 aprilie 1616, la vârsta de 52 de ani, fiind îngropat în corul bisericii Trinity din Stratford. A lăsat în urma sa o operă impresionantă și un epitaf explicit care blesteamă pe oricine ar deschide sau i-ar muta mormântul.
Deși a beneficiat de recunoașterea publicului și a curții în timpul vieții sale, povestea vieții lui William Shakespeare rămâne puțin cunoscută, doar în linii mari. Cu toate acestea, lucrările sale complete au fost publicate în 1623 în celebrul Folio. De fapt, nu a căzut niciodată în uitare în Anglia. În Franța, abia în epoca romantismului, Hamlet sau Visul unei nopți de vară au fost recunoscute și apreciate. Dar de atunci, Shakespeare a fost considerat un autor esențial, ca și scriitorii naționali. În multe țări piesele sale de teatru sunt încă jucate în mod regulat. Montajele, adesea foarte minimaliste sau transpuse în lumea de azi, mărturisesc modernitatea lui Shakespeare. Cu multiple adaptări ale pieselor Hamlet, Macbeth sau chiar Romeo și Julieta, cinematograful îi aduce în mod regulat un omagiu dramaturgului englez.
1616: Miguel de Cervantes Saavedra, scriitor spaniol (n. 1547)
Faimosul scriitor spaniol, Miguel de Cervantes, este cunoscut în special pentru lucrarea sa principală, Ingeniosul hidalgo, Don Quijote de la Mancha, considerată primul roman modern din istoria literară.
Miguel de Cervantes Saavedra, născut pe 29 septembrie 1547, în Alcazar de San Juan (și nu în Alcalá de Henares, loc contestat astăzi), provenea dintr-o familie modestă.
Teoria conform căreia Miguel de Cervantes s-a născut în Alcázar de San Juan din Ciudad Real este din nou de actualitate în presa națională, mai exact într-un articol publicat în ziarul La Razón, apărut pe 23 ianuarie 2018:
„Datorită influenței atotputernice a Universității din Alcalá de Henares și influenței Comunității din Madrid, sunt mulți care cred că Alcalá de Henares a fost locul de naștere al autorului Don Quijote”, începe articolul, semnat de Luis Mazuecos.
Cervantes a studiat mai întâi la Madrid. Gustul său pentru aventură l-a determinat apoi să se alăture armatei spaniole la Napoli, luând parte la bătălia de la Lepanto. Aici și-a pierdut mâna stângă și de aceea era supranumit „pinguinul de Lepanto”. După câțiva ani, a decis să-și regăsească țara de origine, dar a fost capturat de turcii din Alger. A trebuit să aștepte cinci ani în Algeria înainte ca răscumpărarea să fie plătită de rudele sale.
La întoarcerea în Spania, a început să scrie poezii și piese de teatru, apoi s-a căsătorit. I-a fost apoi încredințat un post de magazioner al Invincibilei Armada, înainte de a fi numit perceptor de taxe. Acuzat de delapidare, a fost arestat și întemnițat de mai multe ori.
Toate aventurile trăite l-au alimentat cu o imaginație debordantă care l-a determinat să creeze faimosul Don Quijote de la Mancha, publicat în 1605, prima parte și în 1615, partea a doua. Succesul nu a întârziat să apară și câțiva ani mai târziu, Cervantes a publicat Nuvele exemplare (1613).
În ultimul său an, a început să scrie Lucrările lui Persiles și Sigismunda, o lucrare postumă publicată în 1617.
Don Quijote de Miguel de Cervantes
În 1605, autorul a publicat prima parte a lui Don Quijote, considerat acum unul dintre cele mai importante romane din literatura mondială și primul roman modern. Personajul lui Don Quijote este nimeni altul decât un om de o anumită vârstă, în căutarea dreptății și a adevărului. Obsedat de cărți despre cavalerism, acesta decide să devină un cavaler rătăcitor și să călătorească prin Spania pentru a-i proteja pe cei slabi și a-i apăra pe cei asupriți. Însoțit de cunoscutul său scutier, Sancho Panza, pornește să înfrunte lumea. Dar iluziile lui idealiste îi ascund adevărul, în ciuda avertismentelor neîncetate ale însoțitorului său. Ulterior, Don Quijote se confruntă din ce în ce mai mult cu realitatea și ajunge să renunțe la ambițiile sale cavalerești.
A doua parte a operei lui Cervantes va fi publicată în 1615, iar personajul va străbate secolele prin diverse reinterpretări. Ilustrare perfectă a unei Spanii pe atunci întunecate, fără lumină, opera lui Cervantes ironizează gustul locuitorilor pentru povestea cavalerească și eroism. Un adevărat roman parodic, autorul critică într-adevăr obiceiurile medievale și structurile sociale ale unei societăți spaniole rigide și trăite drept absurde.
1616: Inca Garcilaso de la Vega, scriitor peruan, de origine spaniolă și incașă (n. 1539)
1850: William Wordsworth, poet englez, initiatorul romantismului in Anglia (d. 1770)
1851: Constantin Daniel Rosenthal, pictor și revoluționar român (n. 1820)
1889: Jules Barbey d’Aurevilly, scriitor francez (n. 1808)
1915: Rupert Brooke, poet englez (n. 1887)
1977: Nagy Istvan, prozator, dramaturg și publicist român de naționalitate maghiară (n. 1904)
1979: Maurice Clavel, dramaturg și ziarist francez (n. 1920)
1986: Otto Preminger, regizor de origine austriacă (n. 1906)