Comemorari

9 august

1962: Hermann Hesse, scriitor german, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1946 (n. 1877)

Hermann Hesse (1877–1962) romancier și poet german, naturalizat cetățean elvețian în 1923, s-a născut în Calw, Wurtemberg, Germania, părinții săi, Johannes și Marie Hesse, fiind misionari pietiști (pietism: doctrină ascetică a unei secte protestante, care promovează respectarea cu rigurozitate a practicilor religioase, pietatea și misticismul extrem) și editori religioși. Părinții lui Hesse au călătorit în India de mai multe ori pentru a desfășura acțiuni misionare. Călătoriile în India au oferit o profundă experiență formativă tânărului Hesse, experiență care i-a influențat profund scrierile.

La început, Hesse a fost educat de părinții săi și era de așteptat să le urmeze calea. În 1891, a intrat într-un seminar protestant la Maulbronn pentru a se pregăti pentru viața de misionar și predicator. Hesse, însă, și-a dat seama că este nepotrivit din punct de vedere spiritual și psihologic pentru o carieră religioasă și a părăsit seminarul fără a lua o diplomă.

Personalitate contradictorie, marcată de o educație strictă (Suflet de copil, 1920), o rebeliune împotriva oricărei forme de autoritate (Sub tăvălug, 1906) și incapacitatea de a alege o profesie, va oscila întotdeauna între cei doi „piloni-principi” ai lumii: revoltă / nostalgie pentru ordine, rătăcire / fixare, tradiție / modernism, Occident / Orient.

După poeziile Cântece romantice (Romantische Lieder), 1899, a apărut primul său roman, Peter Camenzind, 1904, de inspirație romantică și care reflectă „partea visătoare, distrată și pașnică în sine” (Maurice Blanchot).

Hesse a devenit scriitor profesionist în 1904 când a publicat Peter Camenzind, un roman despre un bărbat care – la fel ca Sfântul Francisc de Assisi – părăsește un oraș mare pentru a-și dedica viața meditației. Romanul a avut un mare succes, iar Hesse a reușit ulterior să-și dedice timpul scrisului.

După o vizită în India în 1911, Hesse a început să studieze religiile orientale. Siddhartha (1922), un roman despre tânărul Guatama Buddha, care se răzvrătește împotriva tradițiilor represive ale tatălui său brahman și găsește în cele din urmă iluminarea, reflectă interesele lui Hesse în filozofia orientală. Siddhartha rămâne cea mai citită lucrare a lui Herman Hesse.

În 1912, Hesse s-a mutat în Elveția, unde a rămas pe tot parcursul Primului Război Mondial. A atacat în mod deschis atitudinile militarismului și ale naționalismului care au asediat Europa și a promovat drepturile prizonierilor de război. Datorită atitudinilor anti-război ale lui Hesse, a fost considerat un trădător de mulți germani. Încă din 1914, pozițiile sale pacifiste i-au adus resentimente ireductibile.

O criză (tratament psihanalitic în 1916) l-a făcut să concepă literatura ca un mijloc de exprimare a conflictelor sale, deja prezente în Rosshalde (1914) și la hoinarul Knulp (1915). Astfel, Demian (1919) descrie două lumi, cea a securității familiale și morale și cea a interdicțiilor, mai fascinantă decât cealaltă, în timp ce Siddharta (1922), o poveste hindusă care va fi „redescoperită” de tinerii americani ai anilor 1960, arată că înțelepciunea nu poate fi dobândită decât după o călătorie lungă, în afara canoanelor tradiționale (educaționale și religioase).

Demian (1919), romanul publicat de Hesse sub pseudonimul de Emil Sinclair, reflectă crizele personale ale lui Hesse în anii Primului Război Mondial. În roman, un tânăr, Demian, oscilează între lumea senzualității și a plăcerilor și lumea ordonată, reținută, a existenței clasei de mijloc. Romanul a dezvăluit și interesul lui Hesse pentru psihanaliză și operele lui Carl Jung, elev al lui Sigmund Freud. Lucrarea a fost bine primită, în special de veteranii din Primul Război Mondial.

Dacă Lupul de stepă (1927) este un roman demodat și haotic, Narcisse și Gură de Aur (1930) se remarcă prin seninătate și o revenire la forma clasică a „rătăcirii educaționale”, cea a unui tânăr artist care, într-un Ev Mediu tulbure, își perfecționează vocația sa.

Der Steppenwolf (Lupul de stepă, 1927) spune povestea lui Harry Haller, un om aflat într-o criză a vârstei mijlocii, care recunoaște o altă personalitate în sine, numită Hermine. Hermine îl introduce pe Haller într-o viață senzuală în care predomină băutura, plăcerile carnale și drogurile. Complexitatea psihologică a romanului și tratamentul problematic al personalității spirituale au atras mulți cititori. Der Steppenwolf a devenit un text de referință pentru poeții americani Beat, iar celebra trupă de rock americană Steppenwolf poartă numele romanului.

Autodidact, Hesse, care a făcut un sejur în India în 1911, a studiat gândirea orientală (Călătorie în Orient, 1932) căutând aici unitatea sinelui, a cărui nostalgie apare pe tot parcursul operei sale în perechi de personaje complementare, în care unul, care se caută pe sine, are nevoie de ajutorul celuilalt, care alege o cale diferită sau îi deschide orizonturi necunoscute (Giebenrath / Heilner în Sub tăvălug; Sinclair / Demian; Govinda / Siddharta; Haller / Ermine în Lupul de stepă; Gură de Aur / Narcis): sinteză pe care va încerca să o realizeze în apoteoza care este ultimul său roman, Jocul cu mărgele de sticlă (1943).

În Lupul de stepă [Der Step penwolf] (1927), Harry Haller, un bărbat cultivat, în vârstă de patruzeci de ani, nu reușește să unifice cele două aspecte ale ființei sale (instinct / spirit): „lupul” (animal ursuz) și „omul” (moștenitorul unei mari civilizații). Bântuit de ideea sinuciderii, este eliberat de nevroza sa de Hermine, care îl conduce într-o descoperire a dispersării lumii interioare. Cu accente nietzschiene (pesimism, volatilizare a ego-ului), Hesse prezintă o lume haotică. La final, Haller învață râsul mozartian (buna dispoziție regăsită) care, în mod ideal, ar trebui să permită integrarea multiplelor fațete ale unei ființe în continuă evoluție.

În timpul regimului nazist, lucrările lui Hesse erau încă publicate în Germania și erau apărate în mod privat de Joseph Goebbels, ministrul propagandei naziste; cu toate acestea, după ce Hesse a refuzat să înlăture scenele brutale de antisemitism și violență împotriva evreilor din reeditarea lui Narcis și Gură de Aur (1930) în 1941, a fost inclus pe lista neagră de naziști.

Hesse a asistat și refugiații politici în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

A scris Jocul cu mărgele de sticlă (1943), un roman despre o comunitate imaginară și futuristă în care înțelepciunea este comunicată printr-o serie de jocuri complexe, ca răspuns la regimul nazist din Germania.

Jocul cu mărgele de sticlă [Das Glasper lenspiel]. Acest ultim roman (1943) proiectează un ideal de viață contemplativă care trebuie păstrat împotriva pericolelor exterioare și propagat în lume (viața activă). Reluând elemente din Călătorie în Orient, Hesse descrie un Ordin numit „Castalia” (o „provincie pedagogică” inspirată de Goethe), unde ființele alese din copilărie pentru calitățile lor umane și intelectuale se dedică studiului dezinteresat, prin meditație și reguli monahale. Acest „Joc al jocurilor” promite crearea unui limbaj care traversează veacurile și civilizațiile și face posibilă reunirea tuturor cunoștințelor umane. Prin intermediul vieții lui Josef Knecht (= valet) care, în jurul anului 2200, a urcat toate nivelurile Ordinului până la rangul de Magister ludi, apar teme dragi autorului precum sacrificiul individului în folosul comunității și relația profesor / elev. Când Knecht va pieri în apele unui lac, tânărul său elev Tito se va simți profund transformat și chemat să urmeze misiunea Maestrului.

[Castalia, în mitologia greacă, era o nimfă-naiadă, o fiică a lui Achelous (zeul apei și fiul lui Oceanus și al lui Tethys) care locuia izvorul castalian din Delfi. Scriitorul german din secolul al XX-lea, Hermann Hesse, a folosit Castalia ca sursă de inspirație pentru numele utopiei fictive futuriste din capodopera sa, din 1943, Jocul cu mărgele de sticlă. Castalia găzduia un ordin auster de intelectuali cu o dublă misiune: să conducă școli pentru băieți, să-i educe și să joace Jocul cu mărgele de sticlă.]

Premiul Nobel pentru Literatură i-a asigurat consacrarea în 1946. A scris peste 50 de poezii și eseuri între 1945 și 1962 pentru mai multe ziare elvețiene. Lucrările sale rămân populare în întreaga lume.

În anii 1970, Hesse a fost o figură de cult pentru mulți tineri cititori, datorită concentrării sale asupra religiilor orientale și a criticilor sale asupra atitudinilor și valorilor din clasa mijlocie. A influențat mulți scriitori contemporani. Este unul dintre cei mai populari scriitori din lumea germanofonă.

Mai mult…

378: Valens, împărat roman (n. 328)

803: Irina Ateniana, împărăteasă bizantină (n. 752)

1107: Împăratul Horikawa al Japoniei (n. 1079)

1250: Eric al IV-lea al Danemarcei (n. 1216)

1601: Mihai Viteazul, domnitor (n. 1558)

1817: Leopold al III-lea, Duce de Anhalt-Dessau (n. 1740)

1854: Frederic Augustus al II-lea al Saxoniei (n. 1797)

1899: Sir Edward Frankland, chimist englez (n. 1825)

1906: Gerzson Ádám, scriitor și istoric literar maghiar (n. 1832)

1919: Ruggiero Leoncavallo, compozitor, pianist și dirijor italian (n. 1858)

1919: Ernst Haeckel, biolog german (n. 1834)

1942: Edith Stein, gânditoare evreică (n. 1891)

1968: Friedrich Christian, Margraf de Meissen, Șeful Casei de Saxonia (n. 1893)

1969: Sharon Tate, actriță americană, soția regizorului Roman Polanski (n. 1943)

1969: Cecil Frank Powell, fizician englez, laureat al Premiul Nobel (n. 1903)

1969: Constantin I. Parhon, om de știință român, medic endocrinolog și neuropsihiatru, fondatorul școlii românești de endocrinologie (n. 1874)

1975: Dmitri Dmitrievici Șostakovici, compozitor și pianist rus (n. 1906)

1991: Cella Delavrancea, prozatoare, fiica lui Barbu Ștefănescu Delavrancea (n. 1887)

2008: Mahmoud Darwish, poet și prozator palestinian (n. 1941)