Comemorari 23 martie
1842: Stendhal (Henri Beyle), scriitor francez (n. 1783)
Scriitor francez renumit pentru finețea analizei sentimentelor personajelor sale și pentru lipsa intenționată de sensibilitate a stilului său. Numele său adevărat era Henri-Marie Beyle. Se crede că Stendhal și-a ales pseudonimul literar ca un omagiu adus lui Johann Joachim Winckelmann, fondatorul arheologiei moderne, născut în localitatea Stendal, Saxonia-Anhalt (Germania).
La 19 ani, tinea un jurnal care va fi publicat postum, dar scria si alte texte, in care, de asemenea, isi impartasea gandurile intime. A servit in armata lui Napoleon, cand avea 23 de ani, iar dupa caderea Imperiului Francez, in 1814, s-a stabilit in Italia. Va reveni la Paris, dupa o serie de dezamagiri politice si sentimentale. Intre 1821-1830, va avea o viata sociala si culturala activa si va scrie capodopera Le rouge et le noir (Rosu si negru), 1830, in care realizeaza un studiu impresionant asupra caracterului unui tanar ambitios, dar si o descriere patrunzatoare a perioadei Restauratiei franceze.
Roșu și Negru este primul mare roman al lui Stendhal și primul ce combină în mod subtil descrierea realității sociale cu acțiunea romanescă, (după Erich Auerbach, în celebrul său studiu Mimesis). Julien Sorel, personajul central al romanului, este, într-un anumit sens, produsul pur al epocii sale. Manat de ambiție, după lectura Memorialului de la Sfânta Elena al lui Napoleon, conștient de faptul că, incepand de la Revoluție, nu numai nașterea ci și meritul personal are importanță, eroul visează să devină un nou Bonaparte.
Cealalta opera importanta a sa, La Chartreuse de Parme (Manastirea din Parma), 1839, se remarca printr-o analiza fina a psihologiei umane si prin portrete subtil conturate. Nu a reusit sa-si termine lucrarile autobiografice Amintirile egotiste si Viata lui Henry Brûlard, care sunt printre cele mai originale creatii ale sale.
Stendhal a gândit o anumită estetică realistă, realismul său specific provenind din dorința de a crea un roman-oglindă, simplă reflexie a realității sociale și politice a epocii dure pe care o traversa. În Racine și Shakespeare, scriitorul afirmă că datoria artei romantice este de a răspunde gustului și tendinței populare. Realismul lui Stendhal înseamnă în primul rând voința de a prezenta evenimente și fapte care îi interesează pe contemporani.
În schimb, Stendhal este foarte preocupat de a reda sentimentele personajelor centrale, cu tot realismul psihologic de care e capabil. El se inspiră din teoriile privind iubirea, conținute în tratatul său Despre dragoste, încercând să fie un psiholog riguros. Sentimentul iubirii este descris cu exactitate: naratorul insistă îndelung asupra începutului pasiunii și aventurii care îi urmează.
1555: Papa Iuliu al III-lea (n. 1487)
1801: Țarul Paul al Rusiei (n. 1754)
A fost organizată o conspiraţie de contii Pahlen şi Panin. În noaptea de 23 martie 1801 a fost ucis în camera sa din palatul St Michel de către o bandă de ofiţeri, care au năvălit în palat şi l-au forţat să semneze abdicarea. Acesta a refuzat şi a fost ucis. Unul dintre asasini, generalul Nicolas Zubov, l-a anunţat pe Alexander I, care se afla în palat, noul sau statut de împărat.
1880: Gheorghe Magheru, comandant militar român (n. 1848)
1881: Nikolai Rubinstein, pianist și compozitor rus (n. 1835)
1894: Theodor Codrescu, editor, traducător și prozator român (n. 1819)
1927: Paul-César Helleu, pictor francez
Paul-César Helleu a descoperit la 15 ani impresionismul, din care va păstra, în esenţă, o mare preocupare pentru lumină. Opera sa include numeroase portrete pictate sau gravate, care ilustreaza perfect ambiguităţile din timpul său, când frivolitatea şi cultul trecutului se confruntau cu civilizaţia industrială.
Administratorul muzeelor din Vannes, Marie-Françoise Le Saux, îl caracteriza ca un pictor balansand între două lumi: “El picteaza şi aparţine unui lumi intoarse spre trecut, totusi are tendinte moderniste (…) ceea ce ne interzice să vedem în el doar un cantor al perioadei “Belle Epoque”, cu tot ceea ce această imagine vehiculeaza despre superficialitate.”
Leon Daudet, într-o frază celebra, atribuită în mod fals lui Edgar Degas, a caracterizat arta pictorului prin acest raccourci ironic: “Helleu restituie gratia secolului al XVIII-lea, dar modern… Este un Watteau modern.”
Paul-César Helleu – Portretul unei femei
Paul-César Helleu, şi-a pictat mult sotia, Alice Helleu (născuta Louis-Guerin), o femeie cu părul lung si roşcat. A realizat portretul frumoasei Lianei Pougy care a ilustrat coperta biografiei sale, Mes cahiers bleus.
A fost un apropiat al lui Robert de Montesquiou, Giovanni Boldini, şi a avut o prietenie puternica cu pictorul american John Singer Sargent. Opera şi personajul sau social au fost sursă de inspiratie pentru figura pictorului Elstir, din romanul În căutarea timpului pierdut de Marcel Proust.
1946: Alexandru Zirra, compozitor român (n. 1883)
1953: Raoul Dufy, pictor fovist francez
Raoul Dufy a fost unul dintre cei mai mari pictori normanzi. Impresionist, apoi fovist, a practicat arta sa în diverse moduri, în primul rând prin pictură, dar şi prin gravuri, imprimeuri pentru ţesături, ceramică şi decoruri pentru operă.
1961: Alexandru Busuioceanu, eseist, poet, traducător român (n. 1896)
1969: Arthur Lismer, pictor canadian de origine britanica (n.1885)
Imigrant din Anglia, Arthur Lismer a fost fascinat de peisajul cu roci, pini, vietuitoare mari de apă şi cerul tumultuos. În primii ani din cariera sa, a fost membru al Grupului celor Sapte, pictori dedicati artei canadiene noi, care exprimau spiritul naţiunii prin peisajul sau. De-a lungul vieţii sale, a fost un pictor şi un profesor dedicat.
1969: Tudor Teodorescu Braniște, prozator, publicist român (n. 1899)
1994: Giulietta Anna Masina, actriță, ziaristă italiană (n. 1921)
1996: Vasile Lișman, prozator român (n. 1897)
2011: Elizabeth Taylor, actriță americană de film. Este considerată „ultimul star al Hollywoodului de altădată”. A fost distinsă cu Premiul Oscar de două ori și a primit de la American Film Institute Premiul pentru întreaga carieră. (n. 1932)