Comemorari 12 martie
1950: Heinrich Mann, scriitor german (n. 1871)
Heinrich Mann, (născut la 27 martie 1871, Lübeck, Germania — mort la 12 martie 1950, Santa Monica, California, S.U.A.), romancier și eseist german, un scriitor implicat social ale cărui lucrări cele mai cunoscute sunt atacuri la adresa structurii sociale autoritare a societăţii germane sub împăratul Wilhelm al II-lea.
Mann, fratele mai mare al romancierului Thomas Mann, a intrat în jurnalism, dar, după moartea în 1891a tatălui lor, un prosper comerciant de cereale, a devenit independent financiar și a trăit la Berlin, petrecând perioade lungi în străinătate, în special în Franța.
Romanele sale timpurii descriu decadența înaltei societăți (În țara leneșilor (Im Schlaraffenland), 1900, iar cărțile sale ulterioare tratează lăcomia pentru bogăție, poziție și putere în Germania împăratului Wilhelm al II-lea.
Portretul nemilos al lui Mann al unui profesor de școală de provincie tiranic, Profesorul Unrat, 1905, a devenit cunoscut pe scară largă prin versiunea sa de film Îngerul albastru (Der blaue Engel), 1928.
Trilogia sa Imperiul (Kaiserreich) – formată din Sărmanul (Die Armen), 1917; Supusul (Der Untertan), 1918; și Capul (Der Kopf), 1925 – duce și mai departe rechizitoriul său asupra tipurilor sociale produse de statul autoritar. Aceste romane au fost însoțite de eseuri care atacau aroganța autorității și supunerea subiecților. O lucrare mai ușoară a acestei perioade este Micul oraș (Die kleine Stadt), 1909.
După 1918, Mann a devenit purtător de cuvânt proeminent al democrației și a publicat volume de eseuri politice, Puterea și omul (Macht und Mensch), 1919, și Spirit și acțiune (Geist und Tat), 1931.
A fost forțat să ia calea exilului în 1933, când naziștii au venit la putere și a petrecut câțiva ani în Franța înainte de a emigra în Statele Unite. Romanul său Henri IV (două părți, 1935 și 1938) reprezintă idealul său de utilizare umană a puterii.
604: Papa Grigore cel Mare, părinte al Bisericii
Grigorie I, numit cel Mare, autorul Dialogurilor. Doctor al Bisericii, a fost primul călugăr devenit papă si unul dintre cei sase Părinţi ai Bisericii occidentale, alături de Ambrozie, Augustin de Hipona, Ieronim, Tertulian și Ciprian de Cartagina. Influenţa lui în timpul Evului Mediu a fost considerabila. Lui i se datoreaza numele de cântări gregoriene. A fost recunoscut ca sfânt imediat după moartea sa, atât în Biserica Romano-Catolică cât și în Biserica Ortodoxă (Răsăriteană). Începând cu Conciliul Vatican II, Biserica Catolică il celebrează pe 3 septembrie (anterior 12 martie). Este considerat unul din cei mai însemnați papi din istorie.
1507: Moartea lui Cesare Borgia, principe italian al Renașterii, fiul Papei Alexandru al VI-lea, arhiepiscop al Valenciei si cardinal la 16 ani.
În timp ce se deplasa către Romagna, pentru a înăbuși o revoltă, Cesare Borgia a fost capturat și întemnițat de către Gian Paolo Baglioni lângă Perugia. Toate pământurile sale au fost luate de către Statele Papale. Exilat în Spania, în 1504, a fost închis în castelul La Mota, Medina del Campo.
După ce a reușit să scape, Cesare Borgia s-a refugiat la regele Navarei, Ioan al III-lea de Navarra, cumnatul său, și l-a însoțit într-o expediție împotriva Spaniei. Cesare Borgia a murit în timpul asediului de la Viana, în Navarra, Spania, pe 12 martie 1507. Cesare Borgia a servit drept model Principelui lui Machiavelli. Motto-ul lui Cesare Borgia a rămas celebru: Aut Caesar, aut nihil („Fie Cezar (împărat), fie nimic.”)
Machiavelli l-a prezentat drept modelul tiranului: pe lângă crimele sale politice, din care a făcut un joc, era acuzat că l-a asasinat pe Ioan Borgia (Giovanni Borgia, duce de Gandia), fratele său mai mare, Ducele de Gandia fiind gelos, și că a menținut o relație incestuoasă cu Lucrezia Borgia, sora sa. Dacă Cesare a fost un personaj violent, ambițios și fără scrupule, este totuși puțin probabil ca el însuși să fi săvârșit aceste fapte care ar putea fi calomnii răspândite de adversarii tatălui său, în primul rând de cardinalul della Rovere, viitorul papă Iulius al II-lea.
Charlotte d’Albret, soția sa, a dus de atunci o viață evlavioasă.
1908: Edmondo de Amicis, scriitor, jurnalist și pedagog italian (n. 1846)
Literatura sa are o tematică socială și educativă. Cea mai cunoscuta lucrare a sa este Cuore, roman pentru copii ce cultivă valorile etice și patriotismul.
1914: George Westinghouse, inventator si industrias
1925: Sun Iat-sen, conducător, medic, om politic și revoluționar chinez
Sun a jucat un rol esențial în detronarea dinastiei Qing din 1911, urmată de schimbările revoluționare care au condus la epoca modernă din istoria Chinei, cea republicană, atât în China continentală cât și în cea insulară.
A fost primul președinte provizoriu al Republicii China, la a cărei fondare din 1912 a participat direct. Mai târziu, a devenit co-fondator al Kuomintang-ului (KMT), căruia i-a servit ca întâi lider. Sun a fost o figură unificatoare în China post-imperială, fiind în același timp o personalitate politică unică a secolului al 20-lea din China, întrucât a fost și este unanim apreciat atât in China continentală cât și în Taiwan. Este considerat fondatorul Chinei moderne.
1943: Gustav Vigeland, sculptor norvegian
Principala sa realizare este Parcul Vigeland, cel mai mare parc din Oslo, care prezintă două sute din lucrarile sale.
1945: Anne Frank, autoarea celebrului jurnal, Jurnalul Annei Frank (n. 1929)
1953: Grigore Scorpan, filolog, istoric literar român (n. 1901)
1965: George Călinescu, critic și istoric literar, dramaturg, poet, prozator român (n. 1899)
1964: Abbas el-Akkad, scriitor egiptean (n. 1889)
1966: Victor Brauner, pictor suprarealist de origine română (n. 1903)
1992: Nicolae Țic, scriitor român (n. 1928)
1999: Yehudi Menuhin, violonist si dirijor, elev al lui George Enescu (n. 1916)
Unul dintre cei mai mari violonişti ai secolului XX, Yehudi Menuhin a uimit lumea prin tehnica sa si maturitatea interpretarii. Copil minune, de foarte mic s-a dovedit inzestrat cu calitati remarcabile pentru vioară. La şapte ani, si-a făcut debutul în “Simfonia spaniola” de Lalo, alaturi de Orchestra Simfonica din San Francisco. Virtuoz de exceptie, a făcut din arta sa un instrument al fraternitatii între popoare.
Născut din părinţi evrei-ruşi, a fost, în 1947, primul străin care a sustinut un recital în Berlin dupa sfârşitul războiului. Muzician eclectic, a cantat si cu violonistul de jazz, Stephane Grappelli.
2001: Robert Ludlum, scriitor american, autorul a 21 de carti de spionaj (n. 1927)
2003: Zoran Djindjic, premierul Serbiei, în urma unui atentat (n. 1952)
2004: Finn Carling, scriitor norvegian (n. 1925)
2008: Ovidiu Iuliu Moldovan, actor român de teatru și film (n. 1942)