Comemorari 17 noiembrie
2013: Doris Lessing, scriitoare britanică, laureată Nobel (n. 1919)
Scriitoarea britanică Doris Lessing a primit Premiul Nobel pentru Literatură pe 11 octombrie 2007, după ce a scris în jur de treizeci de cărți.
Scriitoare feministă
După o copilărie petrecută în Rhodesia de Sud, o colonie engleză devenită acum Zimbabwe, Doris Lessing și-a părăsit familia la vârsta de 15 ani. Asistentă medicală, apoi operatoare de telefonie, a scris foarte devreme nuvele pe care reușea să le vândă revistelor.
La 36 de ani, căsătorită de două ori și mamă a trei copii, s-a mutat la Londra. Apoi s-a dedicat scrisului: membru al Partidului Comunist Britanic și inspirându-se din trecutul ei african, a denunțat inegalitatea rasială.
În 1950, a apărut prima sa carte, Învinsă de tufiș, iar în 1954, a primit Premiul Somerset Maugham. În 1955, Al cincilea copil, o satiră a moravurilor vremii, a consacrat-o drept una dintre figurile feminismului. Angajamente sociale care i-au adus, în 1956, o interdicție de ședere în Rhodesia. În cele din urmă, va putea găsi câțiva membri ai familiei sale din Zimbabwe în anii 1980, în timpul primilor ani la putere ai lui Robert Mugabe. În 1976, a primit Premiul Medici pentru autori străini, pentru romanul Carnetul auriu.
Un scepticism militant
Militantă pentru drepturile femeilor, Doris Lessing nu a fost niciodată adepta exceselor. De exemplu, a părăsit Partidul Comunist în 1956, după represiunea Moscovei împotriva revoltei maghiare.
După ce l-a susținut ani de zile, ea a denunțat, pentru prima dată, în 2000, regimul dictatorial al președintelui Robert Mugabe și i s-a interzis din nou să vină în Zimbabwe.
În anul 2000, a publicat autobiografia sa, Mergând în umbră.
În anul următor, 2001, în timpul Festivalului de carte de la Edinburgh, a creat o surpriză atacând cu virulență anumite feministe “rătăcite” cărora totuși le devenise un exemplu. Potrivit acesteia, “după ce au făcut o revoluție, multe femei s-au rătăcit, și, de fapt, nu au înțeles nimic. Prin dogmatism. Prin lipsa analizei istorice. Prin renunțarea la gândire”.
Dar scriitoarea, adesea comparată cu Simone de Beauvoir, a rămas celebră mai ales pentru Carnetul auriu, publicat în 1962, un jurnal autobiografic al unui scriitor.
În 2007, își publică ultima carte Un copil al iubirii și primește Premiul Nobel pentru Literatură pentru întreaga sa operă.
1494: Giovanni Pico della Mirandola, cărturar și umanist italian (n. 1463)
Giovanni Pico della Mirandola, conte di Concordia, 24 febr. 1463 – 17 nov. 1494, cărturar italian și filosof platonician al cărui Discurs despre demnitatea omului (De hominis dignitate oratio), o lucrare tipic renascentistă compusă în 1486, reflecta metoda sa sincretistă (îmbinare forțată și necritică a unor teorii și doctrine eterogene) de a lua cele mai bune elemente din alte filozofii și de a le combina în propria sa operă.
Tatăl său, Giovanni Francesco Pico, prinț al micului teritoriu Mirandola, i-a asigurat, în particular, o educație umanistă aprofundată copilului său precoce. Pico a studiat apoi dreptul canonic la Bologna și filosofia aristotelică la Padova și a vizitat Parisul și Florența, unde a învățat ebraica, aramaica și araba. La Florența l-a întâlnit pe Marsilio Ficino, un filosof platonician renascentist.
Introdus în Cabala ebraică, Pico a devenit primul cărturar creștin care a folosit doctrina cabalistică (școală de gândire ezoterică, care își are originea în iudaism) în sprijinul teologiei creștine.
În 1486, planificând să apere 900 de teze pe care le-a extras din opera a diverși scriitori greci, ebraici, arabi și latini, a invitat savanți din toată Europa la Roma pentru o dispută publică. Cu această ocazie a compus celebrul său Oratio (Discurs despre demnitatea omului). Cu toate acestea, o comisie papală a denunțat 13 dintre teze ca fiind eretice, iar adunarea a fost interzisă de papa Inocențiu al VIII-lea.
În pofida Apologiei sale ulterioare pentru aceste teze, Pico a considerat că este mai prudent să fugă în Franța, dar a fost arestat acolo. După o scurtă perioadă de închisoare s-a stabilit la Florența, unde s-a alăturat Academiei Platonice, sub protecția prințului florentin Lorenzo de Medici.
Cu excepția călătoriilor scurte întreprinse la Ferrara, Pico și-a petrecut restul vieții acolo. A fost absolvit de acuzația de erezie de către Papa Alexandru al VI-lea în 1492. Spre sfârșitul vieții sale a intrat sub influența ortodoxului Girolamo Savonarola, martir și dușman al lui Lorenzo.
Tratatul neterminat al lui Pico împotriva dușmanilor bisericii include o discuție despre deficiențele astrologiei. Deși această critică a fost mai degrabă religioasă decât științifică, a fost influențată de astronomul Johannes Kepler, ale cărui studii asupra mișcărilor planetare stau la baza astronomiei moderne.
Alte lucrări ale lui Pico includ o expunere a Genezei sub titlul Heptaplus (hepta, în greacă, înseamnă „șapte”), indicând cele șapte puncte ale argumentației sale și o abordare sinoptică a lui Platon și Aristotel, dine care lucrarea finalizată Despre ființă și unitate (De ente et uno) este doar o parte. Lucrările lui Pico au fost culese pentru prima dată în Comentariile lui Giovanni Pico della Mirandola (Commentationes Joannis Pici Mirandulae), 1495–1496.
1558: Regina Maria I a Angliei (n. 1516)
157: Maria Josepha de Austria, soția regelui Augustus al III-lea al Poloniei (n. 1699)
1624: Jakob Böhme, filosof german (n. 1575)
1681: Tito Livio Burattini, arhitect, matematician și om de știință italian (n. 1617)
1789: Charlotte Stuart, Ducesă de Albany (n. 1753)
1796: Țarina Ecaterina cea Mare a Rusiei (n. 1729)
1818: Charlotte de Mecklenburg-Strelitz, soția regelui George al III-lea al Regatului Unit (n. 1744)
1888: Dora D’Istria (pseudonimul literar al Elenei Ghica), scriitoare, nepoată a lui Grigore al IV-lea Ghica (1822-1829), cel dintâi domn pământean al Țării Românești după un secol de domnii fanariote
1917: Auguste Rodin, sculptor și grafician francez (n. 1840)
1944: Magda Isanos, poetă română (n.1916)
Magda Isanos, 17 apr. 1916 – 17 nov. 1944, avocată, poetă, prozatoare și publicistă română.
S-a născut la Iași, ca fiică a lui Mihai Isanos și a Elisabetei (n. Bălan), doctori în medicină. A urmat școala primară la Costiujeni, spital unde lucrau părinții ei, în apropiere de Chișinău, iar liceul la Școala eparhială de fete din Chișinău. A studiat la Iași (1934-1938) dreptul și filozofia; licențiată în drept, a profesat scurt timp avocatura la Iași.
Debutează în 1932, cu versuri în revista „Licurici” a Liceului de băieți „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Chișinău.
A fost soția lui Eusebiu Camilar, iar medicul Elena Alistar i-a fost mătușă.
1915 – Din actul de căsătorie datat 14 iulie 1915 al Oficiului de stare civilă de pe lângă Municipiul Iași, rezultă că domnul Mihail Isanos de profesie medic, domiciliat în Iași, str. I. C. Brătianu, fiu al d-lui Iosef Isanos, de profesie mecanic și ai d-nei Peița, născută Papadopol, de profesie casnică, se căsătorește cu Elisabeta Bălan, în vârstă de 26 de ani, de profesie doctorandă, domiciliată în Iași, str. Sărăriei.
Și-au început cariera ca medici psihiatri Ia Spitalul Socola, lucrând cu profesorul C. I. Parhon.
1916 – 17 aprilie se naște fiica lor Magda (conform cu Actul de naștere nr. 767 din anul 1916, luna aprilie, ziua 20. Registrul de stare civilă pentru născuți, 1—2/1918, oraș Iași).
1917 – La vârsta de un an și șase luni s-a îmbolnăvit de poliomielită, a fost salvată numai datorită grijii deosebite a mamei sale, despre care poeta spunea mai târziu : Mama m-a născut a doua oară. Sechelele bolii au fost reduse la minimum, a rămas numai cu o sănătate delicată și cu o vizibilă dificultate la mers.
1920 – Soții Isanos ocupă posturile de medici la spitalul din Coștiugeni, părăsind astfel Iașiul și spitalul Socola.
De mic copil, fiica lor avea o adevărată pasiune pentru lectură, citea zi și noapte din biblioteca părinților și din biblioteca școlii. A urmat liceul la Chișinău, pasionând-o chiar de la început limba română și istoria, iar mai târziu filosofia. Acum se afirmă și pasiunea sa pentru literatură.
1932 – Elevă a Liceului Eparhial din Chișinău (în clasa a VI-a) publică în revista liceului de băieți, Licurici, an. 1, nr. 2 din 28 mai 1982 poeziile Aș vrea un basm și Primăvara.
1933 – În revista Licurici, an. II, nr. 2 din 1 aprilie apare poezia Gelozie. în același an ia ființă pe lângă Liceul Eparhial de fete din Chișinău Societatea culturală „Iulia Hașdeu”, la înființarea căreia aportul Magdei Isanos a fost determinant. Poeta participă, împreună cu alte colege, la concursul organizat anual de Societatea „Tinerimea română”, la București. Obține premiul II la tema privind drepturile femeilor. La ceremonia de înmânare a premiilor, președintele Societății, profesorul Nae Dumitrescu, declară : De dumneata sunt convins că am să mai aud ! Ai mari posibilități.
1934 – Publică în „Viața Basarabiei”, anul III, nr. 3, martie, poezia Ploaie; în „Crai nou”, an. I, nr. 3 din 31 martie poezia Toporași. Contribuie la apariția revistei Ghiocei, organul Societății culturale a școlii, având ca redactor pe eleva Magda Isanos, clasa a Vll-a. În același an publică în aceeași revistă (Ghiocei, an. I, nr. 2, aprilie) schița Creionări, recenzii asupra revistei Crai nou, iar în nr. 2 (mai 1934) poezia Macii și schița Inseparabilele. Ține o conferință cu tema Femeia în literatura noastră. În luna mai elevele din clasa a VII-a, care lucrau la revistă, predau ștafeta seriei următoare.
În toamna aceluiași an își începe la Iași studiile universitare. Inițial, se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie, urmând paralel cursurile Facultății de Drept. în cele din urmă, renunță la Litere, hotărându-se să urmeze Dreptul.
1935 – Locuia la familia avocatului M. Călinescu, lângă grădina Copou, într-un cartier liniștit și foarte aproape de Universitate.
La 18 septembrie se căsătorește la Chișinău cu Lev Panteleev, (Acesta își făcuse studiile la Iași, urmând limbile clasice. Avea calități intelectuale remarcabile, scria poezii și era și el un cititor pasionat). Poeta publică în „Viața Basarabiei”, an IV, nr. 11—12 nov.-dec. poezia Rochia.
1936 – La 31 ianuarie căsătoria ei s-a desfăcut prin consens.
Continuă să publice în Viața Basarabiei, devine colaboratoare a revistei „Însemnări ieșene”, (unde publică cu regularitate până la sfârșitul anului când revista va fi suprimată). Paralel publică în „Cuget moldovenesc” și „Pagini basarabene” poezii ca Dorința, Grădinărie, Atavism, Toamnă, Caisul, Cuvântul Evei, Jucărie, și altele.
Locuiește împreună cu sora sa Silvia, studentă la medicină, într-o vilă pe Aleea Greuceanu, azi strada Pinului, ulterior într-un apartament pe strada Sărăriei, colț cu Ralet, în apropierea casei care a fost ultima locuință a lui George Topîrceanu. În această perioadă se apropie de studenții cu concepții democratice, integrându-se în Frontul Democrat Studențesc. În vara anului 1938 Magda Isanos participă la conferințe și la strângerea de fonduri pentru ajutorarea poporului spaniol.
1937 – Publică în Însemnări ieșene, aproape număr de număr, poezii ca Învrăjbiri, La marginea cimitirului, Blestem, Lacul, Calul de la birja de noapte, Ultimul sărut, După scriptură, Logodnă de primăvară, Risipire, Greșeala de tipar, Vis vegetal, Capricii, Murim, Romanță, iar în Lumea (23 decembrie) poezia Cîntarea păstoriței.
În același an, ziarul Lumea (din 13 decembrie) va fi prima publicație în care se remarcă talentul poetei: „descoperire prețioasă a Însemnărilor ieșene”. La 26 decembrie, același ziar anunța „un nou talent în plină ascensiune, acel al d-rei M. I. (Magda Isanos), poetă a preocupărilor transcedentale, minunat redate în versuri, versuri de o temeritate care depășește feminismul”.
1938 – Magda Isanos are o activitate intensă. Colaborând la mai multe reviste, publică poezii ca Rugăciune în pădurea de brad, Bunicul, Regret, în „Însemnări Ieșene”. Apoi, Întoarcerea gospodarului, Fragment, Zori, Moartea bunicului, Leagănul, Interior, Insulă, Poem, Pomii cei tineri, în ziarul Iașul și, în același ziar, recenzii despre Enigma Otiliei de George Călinescu și Tâmple în flăcări, poeme de Victor Măgură.
La 31 martie se căsătorește cu Eusebiu Camilar (martori: George Lesnea și avocatul M. Călinescu, la care locuise Magda în primii ani de studenție). În vara anului 1938, Camilar o duce pe Magda la Udești, unde-i cunoaște familia, prietenii și locurile copilăriei.
Participă la ședințele Societății Noua Junime, înființată din inițiativa lui G. Călinescu, citind din poeziile ei. Toamna își ia licența în Drept. Prietena sa Veronica Zosin consideră că a fost „cea mai veselă și fericită perioadă din viața Magdei”.
1939 – Se înscrie în Baroul de Iași ca avocat stagiar, la 13 ianuarie. Colaborează la Jurnalul literar, an. I, nr. 1 din 1 ianuarie, cu recenzia la Moldovenii de Georgeta Mircea Cancicov, în nr. 2 din 8 ianuarie, cu recenzia la Vulpea de Mary Webb și poezia Dimineața, reprodusă în Viața Basarabiei, an VIII,nr. 2—3 (februarie-martie). în Jurnalul literar, nr. 17 din 12 februarie, publică recenzia la Cartea cu amintiri de Marcu Beza. Ulterior, în aceeași revistă, semnează versuri intitulate Poem (Florile și fiecare sens luminos al lumii), Rugăciune, Ziua mea netrăită, Noapte, În cimitir și Amurg.
În același an are un succes răsunător în avocatură.
1940 – Magda Isanos publică în „Însemnări ieșene” (an V, nr. 4 din 1 aprilie) poezia Flori adevărate. În Iașul poeziile Săracii și Flori (aceasta din urmă, reprodusă în Revista Fundațiilor din 1 iulie același an) și în 15 iulie Elegie (datată 2 iulie 1940) inspirată din actualitatea istorică.
În septembrie se aprobă apariția la Iași a ziarului Avântul, unde, alături de George Ivașcu, Alexandru Pini, Eusebiu Camilar, Magda Isanos face parte din personalul redacțional. Suspectată de cenzură, gazeta nu mai apare.
În octombrie, soții Camilar se mută pe strada Săulescu, unde au locuit până în primăvara anului 1944, când vor pleca în refugiu.
1941 – Prefectura județului Iași aprobă, începând cu luna aprilie, apariția ziarului de informații „Voința”, redactor responsabil Eusebiu Camilar, care — convocat sub arme — lasă toată munca redacției în grija poetei. „Ziarul a fost opera Magdei”, scrie amica sa, Veronica Zosin (căsătorită Gorgos). Primul, număr apare la 2 aprilie 1941. Din lipsă de fonduri, ziarul își încetează însă apariția în a doua jumătate a lunii mai.
Se naște Elisabeta, fiica poetei.
În același an, boala Magdei se agravează. În luna decembrie 30, Baroul Iași înregistrează cererea sa din 28 XI 1941, prin care Magda Isanos Camilar, avocat stagiar, domiciliată în București, strada Popa Nan nr. 49, înaintează un certificat medical, dând delegație pentru amânarea proceselor sale d-rei Veronica Zosin, deoarece din motive independente de voința mea sunt ținută să nu activez. În primele certificate medicale aflate la dosarul Baroului se invocă o „indurație” la baza unuia din plămâni. Boala de inimă, ca o consecință a unui reumatism, apare în ultimul certificat.
1942 – Vizitează familia poetului Mihai Codreanu, care – așa cum declară mai târziu E. Camilar a călăuzit cu grijă de părinte primii pași în arta poetică a Magdei Isanos.
Publică în „Vremea” și „Cetatea Moldovei” poeziile Pădurea și Ion.
1943 – Publică în „Cetatea Moldovei”, „Vremea”, „Revista Fundaților”, „Cuget moldovenesc” poezii ca Spital, Auz, Poemul femeii care iubea primăvara, Când cel iubit…, Păsările, Solii cerului, Zeii, Fata bătrână, Bărbatul, Mai sunt câteva veri, și altele.
În același an, apare la Iași, în editura „Bravo”, primul volum: Poezii al Magdei, sub îngrijirea lui Eusebiu Camilar. La 2 martie, Baroul Iași înregistrează cererea prin care Magda Isanos Camilar, avocat stagiar, domiciliată în Iași, strada Săulescu 19, înaintează „alăturatul certificat medical, din care se vede că sufăr de o boală de inimă ce m-a împiedicat un timp nedeterminat să depun vreo activitate profesională”.
1944 – „Vremea”, „Revista Fundațiilor”, „Victoria”, „Orizont” și „Tribuna poporului” publică sub semnătura Magdei Isanos poezii ca Bunavestire, Oglinzi, Oamenii, Toamnă, Duhurile pământului, Am văzut și eu oameni plecând, Aștept anul unu, Doamne, n-am ajuns pînă la tine, Munții lumii pe inima mea, Ospăț, Aceste mini ș.a.
La sfârșitul lui martie, soții Camilar pleacă în refugiu. In noaptea de 5 spre 6 iunie un bombardament de aviație distruge toate manuscrisele Magdei și ale lui Camilar din locuința lor din Iași. A rămas doar un caiet, cu patru povestiri inedite, păstrat de d-na Gorgos, prietena Magdei, care l-a descoperit în grădina casei.
În 17 noiembrie poeta se stinge la București, în locuința părinților săi din strada Popa Nan – Nr. 49.
1945 – Apare volumul postum Cântarea munților, drama în patru acte, Focurile de Magda Isanos și Eusebiu Camilar, în colecția Operele premiate ale scriitorilor tineri români, Fundația pentru literatură și artă’ precum și Minunata istorie a lui Nastratin Hogea de Leonid Soloviev, traducere din limba rusă de Magda Isanos și Eusebiu Camilar,
1946 – Apare volumul Țara luminii.
1947: Emil Racoviță, biolog, membru al Academiei Române, fondatorul biospeologiei, explorator al Antarticii (n. 1868)
1957: George Murnu, scriitor și istoric român, membru al Academiei Române (n. 1868)
1959: Heitor Villa-Lobos, compozitor brazilian (n. 1887)
1984: Constantin Rauțchi, actor român (n. 1934)
1990: Robert Hofstadter, fizician american (n. 1915)
2000: Louis Néel, fizician francez, Premiul nobel pentru Fizică 1970 (n. 1904)
2002: Abba Eban, diplomat și om politic israelian (n. 1915)