Comemorari 3 august
2008: Aleksandr I. Soljenițîn, scriitor, dramaturg, istoric rus, laureat (1970) al Premiului Nobel (n. 1918)
Aleksandr Isaevici Soljenițîn, 11 dec. 1918 – 3 aug. 2008, născut în Kislovodsk, Rusia, romancier și istoric rus, care a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1970.
Soljenițîn s-a născut într-o familie de intelectuali cazaci și a fost crescut în primul rând de mama sa (tatăl său a fost ucis într-un accident înainte de nașterea sa). A urmat cursurile Universității din Rostov-na-Donu, absolvind matematica și a urmat cursuri de literatură prin corespondență la Universitatea de Stat din Moscova.
A luptat în Al Doilea Razboi Mondial. În 1945, a fost arestat, pentru criticarea lui Iosif Stalin și a petrecut opt ani în închisori și lagăre de muncă forțată, iar alți trei ani în exil forțat.
Romanul apărut în 1962, în revista sovietică Novi Mir, cu aprobarea lui Nikita Hruşciov, O zi din viața lui Ivan Denisovici, bazat pe experiența sa în lagărul de muncă, l-a transformat într-un oponent elocvent al represiunii statului și i-a adus o reputație internațională. Cu toate acestea, trei ani mai târziu, era imposibil să mai publice ceva în URSS și va fi nevoit să-și publice lucrările în străinătate: Pavilionul canceroșilor, August 1914. Aceste cărți au apărut în Occident, iar în anul 1970 i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură. Acest lucru a pus autoritățile sovietice în dificultate.
În decembrie 1973, a apărut la Paris primul volum din Arhipelagul Gulag care i-a atras acuzația de trădare. Apariția acestei cărți a făcut să i se retragă cetățenia și să fie expulzat din Uniunea Sovietică pe 13 februarie 1974. Izgonit din Uniunea Sovietica, s-a stabilit mai întâi în Elveţia, apoi a emigrat în Statele Unite ale Americii unde s-a bucurat de faimă universală până când s-a reîntors în Uniunea Sovietica.
La sfârșitul anilor 1980, politica de glasnost i-a facut accesibile operele în Rusia. După căderea URSS, i-a fost redată cetățenia rusă şi a fost publicat Arhipelagul Gulag. În 1994, a pus capăt exilului și s-a reîntors în țara natală. A publicat mai multe fragmente autobiografice, între 1998-2003, iar în 2007 i s-a decernat Premiul de Stat.
1792: Sir Richard Arkwright, inventator și industriaș englez (n. 1732)
1857: Eugène Sue, scriitor francez (n. 1804)
1867: Philipp August Böckh, savant, filolog, istoric german (n. 1785)
1889: Veronica Micle, poetă română (n. 1850)
1895: Dimitrie Brândză, medic și botanist român (n. 1846)
1924: Joseph Conrad (Jósef Teodor Konrad Korzeniowski), scriitor britanic de origine poloneză (n. 1857)
1924: Vladimir Hertza, jurist și politician român (n. 1868)
1929: Emil Berliner, inventator germano-american (n. 1851)
1929: Thorstein Veblen, economist și sociolog american (n. 1857)
1942: Richard Willstätter, biochimist german, laureat al Premiului Nobel (n. 1872)
1954: Sidonie-Gabrielle Colette, memorialistă, eseistă și romancieră franceză (n. 1873)
Școlariță cu nesfârșite împletituri în păr, actriță impudică de pantomimă, femeie de litere, îndrăgostită întârziată, apoi femeie în vârstă cu accent colțuros căreia îi plăcea să-și certe menajera pentru a duce înapoi sparanghelul prea alb… Nimeni nu putea egala cuvintele lui Colette când era vorba de redarea senzualității unei flori sau parfumul unui fruct.
Copil visător, cu părul lung și castaniu, a fost inițiată de mama ei în frumusețea zorilor, roua de pe o petală de floare, dar și în literatură, ajutată de biblioteca unui tată adept al „cărților interzise”.
După finalizarea studiilor, a fost captivată de farmecul corpolentului, atins de calviție, Henri Gauthier-Villars, supranumit Willy, cu care s-a căsătorit. Acesta din urmă a introdus-o în saloanele literare pariziene și a realizat potențialul literar al tinerei sale soții pe care a obligat-o să scrie seria Claudine.
Semnată „Willy & Colette”, nimeni nu s-a lăsat păcălit, însă, cu privire la identitatea autorului din spatele acestui succes.
Divorțată și emancipată, Colette a scris Uceniciile mele (Mes apprentissages), în care retrăiește anii de teatru și music-hall (trecerea la Bataclan) în Mițu (Mitsou) sau Hoinara (La Vagabonde).
Apoi a devenit jurnalistă la Le Matin, unde s-a căsătorit cu redactorul-șef, Henry de Jouvenel, cu care a avut o fiică, Colette de Jouvenel (Bel-Gazou).
Pe hârtia ei albastră, la lumina felinarului, Colette a schițat Nașterea zilei, Sido, Cârceii de viță, un omagiu adus mamei sale, a fost inspirată de tânărul ei iubit pentru Grâul verde (Le Blé en herbe), a vorbit despre copilăria ei în Casa Claudinei, despre rătăcirile ei în Camera de hotel, în Gigi în care o alege personal pe Audrey Hepburn pentru adaptarea teatrală.
Înconjurată de prieteni, i-a avut alături pe Jean Cocteau și pe Maurice Goudeket care a devenit însoțitorul bătrâneții sale. Imobilizată într-un fotoliu din cauza osteoartritei, Colette s-a stins din viață în apartamentul ei din clădirea Palais-Royal în 1954.
1961: George Breazu, muzicolog român (n. 1887)
1961: Giovanni Battista Angioletti, scriitor italian (n. 1896)
2004: Henri Cartier-Bresson, fotograf și pictor francez (n. 1908)
2019: Cătălina Buzoianu, regizoare română de film (n. 1938)
2020: John Hume, politician britanic (n. 1937)